Anchetă în cazul individului care a sunat, miercuri, la 112, și a anunțat că se simte rău. Pompierii spun că, după mai multe ore de căutări, nu au reușit să localizeze posibila victimă. Apelul ar fi fost unul fals, iar cei de la ISU Banat au început demersurile pentru ca apelantul să fie localizat și tras la răspundere.
În următorii patru ani, prin Timișoara vor circula cel puțin 16 tramvaie noi fabricate peste hotare. Turcii de la Bozankaya au făcut publică o primă imagine cu viitoarele garnituri ale capitalei Banatului, despre care spun că vor circula cu o viteză de maximum 70 km/h și vor putea transporta 170 de pasageri. Primul mijloc de transport pe șine ajunge la Timișoara prin 2021.
Intenția reprezentanților Consiliului Județean Timiș de a construi o parcare etajată în zona Spitalului Județean Timișoara prinde contur. Printr-un proiect care se va afla pe masa consilierilor județeni la ședința de săptămâna viitoare se dă startul procedurilor pentru realizarea acestui obiectiv de investiții. A fost realizat deocamdată studiul de oportunitate.
Pentru mii de elevi din Timiș, din această toamnă vor începe... anii de liceu. Ministerul Educației Naționale a publicat, vineri dimineața, rezultatele repartizării la liceu a absolvenților de clasa a opta care au susținut Evaluarea Națională. Vă prezentăm lista liceelor și ultima medie cu care s-a intrat, dar și lista elevilor din Timiș admiși.

Eveniment

Zece persoane reținute după furtul cablurilor CFR. Sume enorme găsite la percheziții
În urma perchezițiilor din 27 august pentru furturi de cabluri CFR, polițiștii au reținut sume uriașe și mai multe persoane.

Eveniment

Urmărire pe străzile din Lugoj. Mai multe persoane au fost rănite de un șofer beat
Un bărbat de 27 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Lugoj, după ce în noaptea de 29 august a refuzat să oprească la semnalul agenților și a provocat un accident.

Ştiri din Timiș

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, lecția despre păcat, răbdarea lui Dumnezeu și pocăință
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită de Biserica Ortodoxă în 29 august, aduce înaintea credincioșilor una dintre cele mai cutremurătoare relatări din Sfânta Evanghelie. Este istoria unui prooroc care nu s-a temut să spună adevărul, chiar atunci când adevărul i-a adus suferința și moartea.

Ştiri din Timiș

Cum avansează lucrările la centrul pentru minorii cu adicții de la Ciacova
Lucrările la Centrul de recuperare pentru minorii cu adicții din Ciacova sunt în grafic, iar șantierul a ajuns la etapa de execuție a structurii supraterane. Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Timiș, au fost realizate mai multe elemente din beton armat, inclusiv stâlpi și grinzi, iar la unul dintre corpurile clădirii a fost montată structura metalică a acoperișului.

Ştiri din Timiș

AJOFM Timiș: 2.250 de lei pe lună pentru angajatorii care iau ucenici
Angajatorii din Timiș care încadrează persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și le formează profesional prin ucenicie pot primi un sprijin financiar de 2.250 de lei pe lună pentru fiecare ucenic.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 29 august
Sâmbătă, 29 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 29 august 2026, în Timișoara?
Sâmbătă, 29 august, la Pădurea Verde are loc CODRU Festival. Continuă Festivalul de Operă și Operetă în Parcul Rozelor. Mai puteți merge la film sau la expoziții.

România

Bolojan, despre Fritz și Primăria Timișoara: „Vom găsi o soluție comună”
Bolojan speră ca Dominic Fritz să nu-și piardă mandatul și spune că, în caz contrar, PNL și USR ar putea susține un candidat comun la Timișoara. Premierul susține că România nu va pierde fondurile UE și cere verificarea Legii ANI de către Comisia Europeană. 8

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici