Organizații din Cipru, Ungaria, Mexic, România și Slovacia și-au unit forțele pentru a colecta, împărtăși și face schimb de bune practici și inițiative de politici publice în domeniul antreprenoriatului pentru tineri în cadrul proiectului „Dezvoltarea competenței antreprenoriale în rândul tinerilor / Tineri pentru antreprenoriat social (ESY/YSE)”!
Fără cvartet de coarde, dar cu diplome și un tur de onoare! Așa a inaugurat primarul Nicolae Robu Parcul Central, după mai bine de doi ani de șantier. Edilul-șef a tăiat panglica, a ciocnit un pahar de șampanie și apoi a plecat la plimbare pe alei, însoțit de directorii din primărie. Specialiștii PMT spun că parcul are nouă zone de interes.
Cel mai mare centru comercial din Timișoara și-a obișnuit clienții cu târgurile tematice, desfășurate periodic, ce reunesc specialiști și comercianți din diverse domenii. În acest weekend, cei în căutare de accesorii în tendințele sezonului actual au ocazia să viziteze Bag Expo și Expo Mineralia, târguri cu tradiție deja la mall-ul timișorean.
Primarul Timișoarei se pregătește de concediu, dar nu mai dă din casă. Edilul spune că a fost atins de criticile prietenilor virtuali de pe rețeaua lui preferată de socializare, așa că nu va mai posta lucruri legate de viața personală pe Facebook. Dar va da o explicație, tot pe Facebook, pentru ca oamenii să înțeleagă de ce nu îl mai văd mâncând dude sau dând goluri ori înotând în mare.

Cinema

Filmul săptămânii: „Constelația Câinelui”, într-o lume aproape fără oameni, un semnal radio reaprinde speranța
Recomandarea de film din această săptămână este „Constelația Câinelui”, un thriller SF regizat de Ridley Scott, cu Jacob Elordi, Josh Brolin, Margaret Qualley și Guy Pearce în rolurile principale. Filmul este bazat pe romanul omonim al lui Peter Heller, publicat ăn 2012, și prezintă o lume aproape pustie, la câțiva ani după o pandemie care a decimat omenirea.

Capitală Culturală

Liliana Laichici și formația Doru Țăranu, la Nedeea Românilor de Pretudindeni. A 52- ediție se desfășoară pe Valea Fărășești
Unul dintre cele mai longevive evenimente dedicate folclorului si tradițiilor bănățene va aduce, în acest sfârșit de săptămână, artiști îndrăgiți ai muzicii populare românești, pe Valea Fărășeștiului. Cea de-a 52-a ediție a Nedeei Românilor de Pretutindeni, una dintre sărbătorile tradiționale ale zonei Tomești, se va desfășura în zilele de 29 și 30 august 2026.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Dominic Fritz, după promulgarea legii ANI: „Nu vor scăpa de mine”
Dominic Fritz susține că noua lege ANI îi va încheia mandatul de primar în 30 de zile și acuză PSD și AUR de „răzbunare politică”. El anunță că va continua lupta politică din fruntea USR. 2

România

Nicușor Dan a promulgat legea ANI. Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei
Nicușor Dan a promulgat vineri legea privind reforma ANI, motivând că România risca să piardă 770 de milioane de euro din PNRR. Legea păstrează prevederea care vizează persoanele declarate definitiv incompatibile sau în conflict de interese, astfel că mandatul lui Dominic Fritz de primar al Timișoarei va înceta în 30 de zile de la intrarea legii în vigoare, prin publicarea în Monitorul Oficial. 18

Eveniment

Garaj cuprins de flăcări la Timișoara. O femeie a ajuns la spital
Incendiu izbucnit, vineri după-amiază, la un garaj de pe strada Orăștie din Timișoara. În interior se afla un autoturism, iar o femeie a suferit arsuri la mâini și a fost transportată la spital. Pompierii au localizat incendiul și intervin pentru lichidarea acestuia.

Eveniment

Accident pe DN 68A, între Coșava și Margina. Un pasager a fost rănit
Un bărbat de 75 de ani a provocat un accident, vineri, pe DN 68A, între localitățile Coșava și Margina. În urma coliziunii, un pasager în vârstă de 54 de ani a fost rănit. 1

Capitală Culturală

Muzică de film în Parcul Rozelor. Filarmonica Banatul aduce 300 de artiști pe scena Teatrului de Vară
Coloanele sonore ale unor celebre producții cinematografice și TV vor răsuna live în Parcul Rozelor. Filarmonica Banatul Timișoara anunță concertul simfonic intitulat Sounds of fantasy, un eveniment de amploare care va reuni pe scenă aproximativ 300 de artiști, sub conducerea muzicală a germanului Stefan Geiger.

Ştiri sportive

ACS Floreta deschide porțile clubului. Copiii din Timișoara pot încerca gratuit scrima în septembrie
O lună de antrenamente gratuite pentru copiii care vor să descopere unul dintre cele mai spectaculoase sporturi olimpice. ACS Floreta Timișoara, unul dintre cele mai titrate cluburi de scrimă pentru copii din România, îi invită pe cei mici să facă primii pași în acest sport. Echipamentul este pus la dispoziție de club, iar locurile sunt limitate.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici