Reprezentanții Primăriei Buziaș vor să facă un aquapark în stațiunea de interes național aflată la 30 de kilometri de Timișoara. Luni, ministrul Turismului Bogdan Trif a fost la Buziaș și a discutat cu primarul din localitate, Sorin Munteanu, despre acest subiect. Ministerul are suma necesară în buget pentru astfel de obiective, dar, spune reprezentantul Guvernului, documentația ar trebui să fie într-un stadiu mai avansat și să fie trimisă până la finalul acestui an pentru a putea fi aprobată și finanțată până la finalul lui 2019.
Cu excepția zonelor sau zilelor cu lucrări ori momentele în care au loc accidente, șoferii din Timișoara nu stau mai mult de 40 de minute în trafic. O spune primarul Nicolae Robu, care recunoaște că este subiectiv atunci când vorbește despre oraș, dar dă asigurări că „nu e niciunde ca la Timișoara”.
Reprezentanții Ministerului Turismului nu renunță la voucherele de vacanță, care dau oportunitatea bugetarilor de a merge în concediu în locuri din România, putând plăti pentru servicii de masă și cazare în limita a 1.450 de lei. Ba mai mult, ministrul Turismului Bogdan Trif a anunțat și la Timișoara că vor apărea vouchere de valoare mai mare care vor putea fi folosite în extrasezon, patru luni pe an...
S-a deschis circulația pe Podul Dragalina. Tramvaiele încă nu ajung la gară, bucla e pe terenul Elba
Situație incredibilă la Gara de Nord, unde se pregătește reluarea circulației tramvaielor! Practic, „bucla” unde ar trebui să întoarcă acestea la capăt de linie este pe teren privat, aflat în proprietatea Elba. La fața locului sunt atât Poliția Locală, cât și reprezentanții PMT.
SCM, clubul înființat de municipalitate acum câțiva ani pentru echipele de baschet, handbal și rugby ale orașului, a rămas și fără director, și fără bani. Nu s-au plătit de trei luni salariile, iar primarul Nicolae Robu spune că nu sunt bani și că nu se știe dacă anul acesta se va ajunge cu plățile la zi. Prioritățile sunt altele în oraș, iar SCM s-ar putea îndrepta spre desființare dacă nu se găsesc sponsori.
Utile
Reprezentanții Aquatim transmit că vineri, 21 august, se va întrerupe apa în Blajova pentru lucrări la rețeaua de distribuție.
Turism
Cartierul istoric Fabric din Timișoara poate fi descoperit într-un mod inedit, prin povești literare, lecturi publice și istorii mai puțin cunoscute. Duminică, 13 septembrie, între orele 17 și 19, aici va avea loc un tur ghidat cu specific literar, organizat în cadrul proiectului „Timișoara All Around”.
Lugoj
Primăria Lugoj a lansat licitația pentru reabilitarea termică a patru blocuri din oraș, prin lotul 5 al programului finanțat prin PR Vest. Contractul este estimat la 4,93 milioane de lei, fără TVA, iar lucrările vor dura nouă luni.
Ştiri din Timiș
Toamna își face simțită prezența nu doar prin schimbarea culorii frunzelor, ci și prin scăderea temperaturilor, un semnal clar că garderoba ta are nevoie de o actualizare. Alegerea încălțămintei potrivite devine o prioritate, iar confortul picioarelor tale ar trebui să fie pe primul loc atunci când te gândești la zilele răcoroase ce urmează. Un model potrivit îți poate transforma complet ținuta, oferindu-ți nu doar protecție împotriva vremii capricioase, ci și o notă de stil inconfundabilă.
Ştiri din Timiș
Acredit (Credit Online IFN S.A.) anunță că „Campania premiilor de top - câștigă cu fiecare credit!”, desfășurată din 2 martie 2026, intră în ultima săptămână. Perioada de participare se încheie pe 30 august 2026, iar ultima dintre cele șase extrageri programate va avea loc pe 31 august 2026. Clienții care intenționează să intre în tragerea la sorți pentru premiul cel mare - Voucher Cadou Altex în valoare de 4 000 lei - trebuie să contracteze un împrumut înainte de această dată.
Ştiri din Timiș
Spitalul Clinic Municipal de Urgența Timișoara in calitate de partener, anunță finalizarea implementării proiectului „Creșterea eficienței energetice și utilizarea energiei din surse regenerabile a complexului de clădiri Clinicile Noi din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență”, finanţat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență 2020-2026, Componenta 5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice.
Sănătate
Neurochirurgii din Londra au realizat, în premieră mondială, o operație de îndepărtare a unei tumori cerebrale în care au fost ajutați în timp real de un sistem bazat pe inteligență artificială. Intervenția a contribuit la salvarea vederii unui pacient în vârstă de 48 de ani, relatează The Guardian.