Trăim vremuri în care pentru mulți oameni o masă caldă este un lucru obișnuit. Din păcate, există încă numeroase persoane pentru care hrana rămâne un lux. În acest context, Colecta Națională de Alimente, ajunsă la ediția cu numărul 14, revine cu un apel la solidaritate, transformând compasiunea în acțiune concretă.
La Institutul de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM) al Universității de Vest Timișoara va avea loc mâine, 19 martie, o conferință dedicată incluziunii persoanelor cu dizabilități. Evenimentul, organizat de Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, este intitulat „De la acces la incluziune: universitatea și piața muncii văzute prin ochii studenților cu dizabilități”.
Spectacolul susținut pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” a adus în fața publicului fragmente din marile balete clasice, dar și momente de dans contemporan create de doamna coregraf Denisa Imbrea. În lumea artei, continuitatea este una dintre cele mai mari realizări. În Timișoara, Școala de Balet Denisse se apropie de un moment important: 12 ani de activitate continuă dedicată educației artistice și formării tinerilor dansatori.
Te-ai întrebat vreodată cum ar fi să organizezi petrecerea copilului tău exact așa cum ai face-o acasă, dar fără haosul și lipsa de spațiu specifice? Tot mai mulți părinți timișoreni fac trecerea de la evenimentele standardizate la soluții flexibile, care pun preț pe intimitate. Conceptul de închiriere în regim self-service câștigă teren, oferind familiilor ocazia de a crea amintiri într-un cadru privat, unde singurele reguli sunt cele stabilite de gazde.
ADVERTORIAL. Pacienții din vestul țării care se confruntă cu hernia de disc au astăzi acces, chiar la Timișoara, la tehnici chirurgicale moderne utilizate în centrele medicale de top din Europa. La Spitalul Regina Maria Timișoara, intervențiile pentru această patologie sunt realizate inclusiv prin endoscopie spinală pentru cazurile care permit această abordare, o metodă minim invazivă care permite tratarea eficientă a herniei de disc și o recuperare mult mai rapidă pentru pacienți.

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 10

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.

Ştiri din Timiș

FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă. 5