Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara va organiza, în această lună, ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor Rudolf Valenta, profesor de alergologie la Universitatea de Medicină din Viena și coordonator al Departamentului de Imunopatologie din cadrul Institutului de Fiziopatologie și Cercetare în Alergologie.
La doar 12 ani, David Ienci duce o luptă grea. După ani de tratamente grele și încercări dureroase, băiatul din Timișoara nu renunță la visurile sale și își dorește o nouă șansă la recuperare. Scriitor și elev silitor, David speră să ajungă la o terapie specială în Turcia, care i-ar putea îmbunătăți semnificativ starea de sănătate. Pentru asta, are nevoie de sprijinul oamenilor.
Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului este marcată joi, 2 aprilie, deschizând Luna Conștientizării Autismului. Este o perioadă dedicată informării și sensibilizării publicului cu privire la realitățile persoanelor cu tulburări din spectrul autist (TSA). Tema din acest an, „Autism și Umanitate”, transmite un mesaj clar: fiecare viață are valoare.
Viitoarea buclă de tramvai din zona stadionului „Eroii Timișoarei” nu va fi gata odată cu arena și ar putea fi realizată abia după deschiderea acesteia. În plus, termenul contractual pentru finalizarea stadionului a fost prelungit până în decembrie 2026, deși primăria speră în continuare la o inaugurare mai rapidă.
În Consiliul Local Timișoara s-a discutat despre o posibilă reducere a tarifelor la transportul public, după modelul propus la Arad, unde un bilet de 24 de ore ar putea costa doar 1 leu. Municipalitatea spune însă că prioritatea rămâne creșterea calității serviciilor și reducerea călătoriilor fără bilet.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 9

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.

Ştiri din Timiș

FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă. 5

Ştiri din Timiș

Modificări pe mai multe linii metropolitane, de săptămâna viitoare
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.

Ştiri din Timiș

Fundația Wallberg și Organizația Salvați Copiii Filiala Timișoara lansează proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”
Dezbateri cu specialiști, montarea unui apartament la scară naturală construit din 1.500 de cărți și o campanie de donație de carte vor avea loc la Iulius Mall Timișoara între 31 octombrie și 13 noiembrie 2026 cu sprijinul XCity The Idol.

Ştiri din Timiș

De ce ajung mai rar polițiștii locali pe jos în cartierele Timișoarei? Explicațiile instituției după criticile unui consilier local
Activitatea Poliției Locale Timișoara a devenit subiect de dispută după ce consilierul local PNL Silvia Chițac a criticat modul în care instituția intervine în teren, reducerea patrulărilor pedestre și lipsa unor soluții eficiente pentru combaterea cerșetoriei și sprijinirea persoanelor fără adăpost. Consilierul a cerut o analiză mai atentă a priorităților instituției și o mai bună colaborare cu serviciile sociale. În replică, la solicitarea Tion, Poliția Locală Timișoara a transmis un punct de vedere în care prezintă numărul intervențiilor, evoluția patrulărilor, reorganizarea personalului și măsurile luate în cazul persoanelor vulnerabile. 7