Mai sunt doar două zile până când reabilitarea Parcului Civic, aflat în spatele magazinului Bega, ar trebui să fie finalizată. Primul termen a fost, oricum, schimbat din cauza pandemiei. Însă, după cum arată lucrările, nici acest nou termen nu va fi respectat. Mai mult, firma care a câștigat licitația este în insolvență.
ADVERTORIAL. Contorul inteligent pune stăpânire pe tot mai multe gospodării din țară. Numai anul acesta, companiile românești de distribuție ale grupului Enel, lider mondial și pionier în tehnologia contoarelor inteligente, instalează peste 170.000 de contoare inteligente în zonele în care își desfășoară activitatea. Investiția se ridică la peste 56 de milioane de lei și face ca, până la sfârșitul lui 2020, numărul clienților Enel care beneficiază de această tehnologie să ajungă la 900.000.
Administrația Robu marchează o ultimă premieră la Timișoara: o ședință organizată atât de pe repede înainte încât nici măcar nu a fost anunțată oficial. Pentru a se atinge cvorumul de 14 consilieri, primarul încă în funcție al Timișoarei a stat tot timpul ședinței cu două telefoane în mână, la capătul liniilor fiind doi consilieri locali PSD.
Fosta administrație a Timișoarei a promis, în repetate rânduri, că primul tramvai din lotul de 21 de tramvaie noi achiziționate de la firma turcească Bozankaya Otomotiv va circula în oraș în cursul acestui an. Asta chiar dacă în cercurile înalte ale Primăriei Timișoara se știa că turcii nu au cum să respecte acest termen.
Toate cele trei contestații depuse în instanță împotriva validării lui Dominic Fritz în funcția de primar al Timișoarei au fost respinse, miercuri, de magistrații Tribunalului Timiș. În aceste condiții, învestirea noului primar va avea loc în această săptămână. UPDATE. Dominic Fritz va fi învestit la finele săptămânii.
Timișoara, 28 octombrie 2020: Povestea IULIUS în Timișoara a început acum 15 ani, atunci când se inaugura primul mall din vestul țării și cel mai mare din afara Capitalei. Dezvoltat în locul care găzduia antene montate încă din anii '40 și rămas nevalorificat la începutul anilor 2000, Iulius Mall a revitalizat urban o zonă cu un caracter industrial într-un lifestyle center occidental, printr-o investiție ce depășește 442 de milioane de euro. Mall-ul a devenit acum un ansamblu mixt, păstrându-și caracterul de unicitate în regiune și cu un impact și mai mare de dezvoltare.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 19 august 2026, în Timișoara?
Miercuri vă puteți bucura de mai multe expoziții sau la un recital de orgă.

Ştiri din Timiș

Bolojan le cere liberalilor să caute candidați pentru Primăria Timișoara
Ilie Bolojan critică public decizia Curții Constituționale care ar putea duce la încetarea mandatului lui Dominic Fritz, vorbește despre „vendete politice” și avertizează asupra riscului ca România să piardă bani și credibilitate. În același timp, însă, în cadrul ședinței PNL Timiș de luni, chiar în ziua în care CCR a validat controversata prevedere din Legea integrității, liderul liberalilor le-a cerut colegilor din organizația județeană să înceapă să caute „cei mai buni candidați” pentru Primăria Timișoara.

Ştiri din Timiș

Emil Boc critică „amendamentul Fritz”: „Nu schimbăm regulile după terminarea jocului”
Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, lansează un avertisment dur în contextul controverselor generate de modificările aduse Legii integrității și de efectele acestora asupra situației juridice a primarului Timișoarei, Dominic Fritz. 1

România

Șefa CCR, opinie separată în cazul „amendamentului Fritz”: „Voi explica de ce cred că este neconstituțional”
Președinta Curții Constituționale a României, Simina Tănăsescu, anunță că va redacta o opinie separată în cazul amendamentului la Legea integrității care ar putea avea efecte asupra mandatului primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Judecătoarea CCR spune că va explica de ce consideră prevederea neconstituțională și afirmă că „nu poate argumenta în sens contrar”.

Eveniment

Hoțul de la Poșta Mare, implicat în dosarul furturilor de lux ce a vizat medici și politicieni. Peste 900.000 de euro, prejudiciul estimat
Operațiune de amploare în Timișoara și localitățile periurbane, într-un dosar care vizează o grupare suspectată de furturi calificate prin violare de domiciliu. Polițiștii au efectuat 16 percheziții domiciliare, iar prejudiciul estimat în cauză depășește 900.000 de euro. Printre persoanele vătămate se află medici, politicieni și alte persoane publice din Timișoara.

Turism

Vacanțele îi costă mai mult pe români decât se așteaptă. Ce cheltuieli neprevăzute apar cel mai des
O vacanță poate veni cu cheltuieli pe care turiștii nu le includ întotdeauna în bugetul inițial. De la schimbul valutar făcut în grabă și la un curs mai puțin avantajos, până la probleme medicale sau intervenții auto neprevăzute, astfel de situații pot pune presiune pe buget.

România

Nicușor Dan, după decizia CCR privind Legea integrității: „Argumentele din sesizarea mea erau foarte solide”
Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat marți după decizia Curții Constituționale privind Legea integrității, afirmând că așteaptă motivarea CCR pentru a înțelege argumentele care au stat la baza hotărârii. Șeful statului susține că își menține opinia potrivit căreia argumentele din sesizarea de neconstituționalitate au fost „foarte solide”

Eveniment

Accident grav pe DJ 592, la Chevereșu Mare: un mort și doi răniți
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și un microbuz s-a produs marți după-amiază, pe DJ 592, în localitatea Chevereșu Mare. Două persoane au fost rănite, iar una dintre victime, un bărbat, nu a putut fi resuscitat de echipajele medicale.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici