Timișorenii care vor să îl reprezinte pe primarul Timișoarei în consiliile de administrație ale școlilor din oraș se pot înscrie deja în competiția lansată de municipalitate. Trebuie să fie cetățeni români, domiciliul în Timișoara, să nu aibă copii sau nepoți la școala la care vor să meargă și să treacă de o comisie de evaluare.
Vom duce cultura mai aproape de oamenii din Kuncz. O spune primarul Dominic Fritz, care anunță semnarea contractului de finanțare pe bani de la UE pentru Centrul Cultural și Educațional Kuncz de către Ministerul Dezvoltării. Numai că în Kuncz sunt multe alte probleme, ce țin în special de civilizație. Oamenii s-au plâns recent de poluarea din cauza gunoaielor arse.
Vom avea 16 stații noi de monitorizare a aerului, care vor fi montate de Primăria Timișoara în parteneriat cu un ONG. Trei vor fi puse aproape de cele patru existente, pentru a se face măsurători comparative. Sunt mult mai performante decât cele vechi și ne vor ajuta să identificăm mai rapid poluatorii din oraș, spune primarul.
Potrivit raportării Prefecturii Timiș, rata de infectare cu Covid-19 în rândul populației este de 3,53 la mia de locuitori în Timiș, miercuri, 10 februarie. Timișul este, alături de Maramureș, în „zona roșie". La Parța, rata scade sub 10 la mia de locuitori. La Șag este cea mai ridicată rată din județ - 10,66. Sunt 29 de localități care au rata peste 3 la mia de locuitori.
Se anunță o săptămână cu temperaturi negative în județ, fapt pentru care Comandamentul Județean de Iarnă s-a reunit pentru a lua măsurile necesare. Persoanele fără adăpost vor fi luate de pe stradă și se pregătesc echipaje pentru gravide și persoanele care fac dializă. Drumurile și stațiile unde opresc mijloacele de transport în comun trebuie să fie curățate.
Muncitorii de pe șantierul variantei de ocolire Timișoara Sud au revenit pe teren la mijlocul lunii ianuarie. În acest timp s-a lucrat, după cum a permis vremea, la poduri și podețe, iar în zona mai multor localități se toarnă fundația podurilor care trec peste cursurile de apă, inclusiv la podul peste Bega din Ghiroda.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și un microbuz s-a produs marți după-amiază, pe DJ 592, în localitatea Chevereșu Mare. Două persoane au fost rănite, iar una dintre victime, un bărbat, nu a putut fi resuscitat de echipajele medicale.
Ştiri din Timiș
În urmă cu 80 de ani, sportul timișorean scria una dintre cele mai spectaculoase pagini din istoria sa. În 18 august 1946, ILSA Timișoara devenea campioană națională la polo, după o finală dramatică împotriva formației Ferar Cluj. Victoria avea să fie începutul unei perioade de dominație: timișorenii urmau să cucerească șase titluri consecutive.
Lugoj
Lugojenii vor rămâne fără apă potabilă timp de 15 ore, miercuri, 19 august. Vor avea loc lucrări importante de modernizare a rețelei de alimentare cu apă. Aquatim va conecta la infrastructura existentă o nouă conductă construită în zona Parcului Prefecturii, în cadrul unei investiții de peste trei milioane de lei.
România
Premierul Ilie Bolojan reacționează după decizia Curții Constituționale privind modificările aduse Legii integrității și spune că aceasta deschide o discuție despre principiile care trebuie să se aplice tuturor. Într-o postare pe Facebook, Bolojan afirmă că regulile nu ar trebui schimbate după încheierea unui caz și avertizează asupra riscului ca disputele politice să ducă la pierderea unor fonduri europene.
2
Ştiri din Timiș
Două firme s-au înscris la licitația Primăriei Timișoara pentru proiectarea pistei de biciclete care va lega orașul de Ghiroda. Traseul va avea aproape 3 kilometri și va fi amenajat pe digul Begăi, între Podul Andrei Șaguna și Ghiroda.
Sănătate
Mai multe specialități din cadrul Ambulatorului Spitalului Municipal Timișoara funcționează, începând din această perioadă, într-o nouă locație, pe Intrarea Doinei nr. 2, în apropierea Clinicilor Noi. Mutarea are loc în urma reorganizării spațiilor de pe strada Daliei nr. 17, unde Clinica de Hematologie funcționează acum la etajele II și III.
Ştiri din Timiș
Peste 120 de câini și pisici au fost sterilizați gratuit în Timișoara, în primele două luni ale programului Primăriei. Interesul este însă mult mai mare: 279 de proprietari s-au înscris deja, iar programările au ajuns până la 25 septembrie.