La Lugoj se va face un Centru Cultural Multifuncțional cu peste 4,6 milioane de euro, în locul fostei Cazarme „Principele Nicolae”, Cazarma 630. Direcția de Asistență Socială Comunitară Lugoj, Biblioteca Municipală și Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj se vor regăsi în noul spațiu.
Descoperiți povestea celei mai frumoase clădiri din Timișoara, alături de istoricii de la Muzeul Național al Banatului! Este vorba despre Palatul Apelor, clădirea care a fost Casa Societății Timiș-Bega, vechea administrație a apelor din zonă. Este considerată poarta de intrare în cartierul Iosefin și a fost renovată în urmă cu câțiva ani.
Un individ din Timiș va rămâne fără mașina pe care a burdușit-o cu gunoaie, pe care a vrut să le arunce pe un câmp din Giroc. A fost surprins de un localnic, care l-a ținut pe loc până la sosirea poliției și a inspectorilor Gărzii de Mediu. Bărbatul prins în flagrant a rămas fără mașină, care i-a fost confiscată, chiar dacă a implorat să-i fie iertat gestul.
Veste importantă dată de ministrul Transporturilor Cătălin Drulă. S-a mai făcut un pas pentru rezolvarea problemei lotului 2 al segmentului Lugoj – Deva, autostrada A1. Drulă a anunțat că s-a ajuns la un acord cu fostul constructor și că se vor putea depune, în curând, ofertele.
Primarul Dominic Fritz nu vrea să numească un director interimar la „noul” Centru de Proiecte din cadrul primăriei. Acum se pregătesc concursurile de angajare, iar edilul crede că structura va deveni funcțională în aprilie. Centrul de Proiecte trebuie să facă și dezbaterea pentru noul regulament de finanțări culturale.
Elevii din Timișoara și zona care a fost în carantină nu revin la școală după ridicarea acesteia. Ar rămâne o zi de ore fizice înainte de vacanță, astfel că Inspectoratul Școlar General a decis ca în aceasta să se desfășoare cursurile online. Grădinițele pot funcționa în perioada de o lună de vacanță, doar că ele vor stabili programul. Au nevoie și de aviz de la DSP.
Primăvara își reintră în drepturi din toate punctele de vedere. Vremea s-a încălzit, iar natura revine la viață. În localitatea Cărpiniș din județul Timiș a aterizat, miercuri, prima barză. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere ale Wildlife România. Aterizarea berzei a fost „aplaudată” de sute de internauți pe rețelele de socializare, care au apreciat și au distribuit imaginile.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 18 august 2026, în Timișoara?
Marți vă puteți bucura de mai multe expoziții.

Ştiri din Timiș

Resturile din piețele Timișoarei, transformate în energie verde. Primăria lansează un proiect pilot
Deșeurile biodegradabile din piețele Timișoarei vor fi colectate separat și transformate în biogaz și fertilizator organic. 1

Ştiri din Timiș

Educație artistică la orice vârstă. Școala de Arte Timișoara anunță specializările noului an de studii creative
Școala de Arte Timișoara anunță prima sesiune de înscrieri pentru anul școlar 2026 – 2027. Educație muzicală - instrumente sau canto, muzică laică sau religioasă; arte vizuale, dans, pedagogie artistică: orice talent, vocație, curiozitate sau pasiune artistică își poate găsi o cale bună în vastul program al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Atenție însă: dacă la specializări precum cantori bisericești, introducere în cinematografie, balet sau instructori de dansuri populare locurile sunt nelimitate, la clasa de vioară sunt disponibile doar 4 locuri, la armonică sârbească - 6 locuri, la chitară - 8.

Mapamond

Trump amenință că va bombarda Omanul dacă se opune planurilor SUA privind Strâmtoarea Ormuz
Donald Trump a lansat luni o nouă amenințare la adresa Omanului, aliat al Statelor Unite, pe fondul tensiunilor privind Strâmtoarea Ormuz și al negocierilor dintre Iran și Oman pentru reluarea transporturilor maritime.

Ştiri din Timiș

Viceprimarii Timișoarei îi iau apărarea edilului-șef: „Azi e Dominic Fritz. Mâine poate fi orice român”
Viceprimarii USR ai Timișoarei, Ruben Lațcău și Paula Romocean, reacționează după decizia CCR privind Legea Integrității și situația mandatului primarului Dominic Fritz. Cei doi acuză PSD și instituțiile statului că încearcă să anuleze votul timișorenilor și transmit că USR va continua lupta politică și juridică pentru edilul Timișoarei. 4

România

Grindeanu, despre legea ANI și cazul Fritz: „Aproape 50 de persoane sunt în aceeași situație”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat, luni, după decizia Curții Constituționale privind Legea Integrității și prevederea care poate duce la încetarea mandatului primarului Timișoarei, Dominic Fritz. Social-democratul susține că situația nu îl vizează exclusiv pe edilul timișorean și afirmă că aproximativ 50 de persoane s-ar afla în aceeași situație.

Ştiri din Timiș

DJ 595E, noua legătură dintre Moșnița Veche și Centura de Sud, intră în lucru. Când ar trebui să fie gata
Lucrările de modernizare a DJ 595E, drumul care va lega Moșnița Veche de Centura de Sud a Timișoarei, pot începe după ce Consiliul Județean Timiș a predat luni amplasamentul constructorului. Tronsonul are aproximativ trei kilometri, iar lucrările au un termen de execuție de șase luni, după emiterea ordinului de începere.

Capitală Culturală

Zilele Culturii Maghiare revin la Timișoara. Halász Judit, invitată de onoare
Timișoara se pregătește pentru patru zile de muzică, tradiții, gastronomie și întâlniri comunitare. Cea de-a XI-a ediție a Zilelor Culturii Maghiare se va desfășura între 24 și 27 septembrie, iar ediția din acest an aduce o premieră: Casa Maghiară, recent renovată, este inclusă pentru prima dată în programul festivalului.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici