În această ediție a săptămânalului Agenda puteți găsi și un articol despre cărțile „cu lipici” la cei mici. Vă prezentăm câteva cărți care au avut succes de-a lungul timpului, dar și apariții noi. O nouă ediție a săptămânalului Agenda o găsiți de astăzi, vineri, 14 mai, la chioșcuri, online și în poștă (dacă aveți abonament).
Peste 300 de copii și tineri instituționalizați și din medii defavorizate din județul Timiș au fost incluși în cel mai amplu proiect desfășurat de programul Ajungem MARI. Proiectul „Ajungem MARI și Puternici” a cuprins activități cu impact major asupra copiilor: logopedie, psihoterapie, cursuri vocaționale și de calificare.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a reunit joi pentru a reevalua incidența în localitățile unde expiră restricțiile și pentru a impune măsuri unde rata a trecut de anumite praguri. Fârdea este de joi pe anexa 3, iar localitățile Parța, Birda și Boldur au ieșit de pe anexele unde se impun măsuri restrictive.
Fostul viceprimar al Timișoarei, liberalul Dan Diaconu, acuză actuala conducere a primăriei că nu a gândit cum trebuie noul program de sprijin pentru reabilitarea clădirilor istorice private. Vorbește despre „goana după surle și trâmbițe” care „dăunează grav patrimoniului” și spune că, de fapt, programul nu va putea fi pus în aplicare.
„Bobocii” Universității Politehnica Timișoara, dar și studenții din ani terminali, au revenit în campusul studențesc, participă la cursuri și laboratoare. O parte dintre ei își încep de abia acum viața studențească, amânată de pandemie. „Ne-am dorit, în special pentru cei din anul I, să ia contact cu viața de student și cu ceea ce înseamnă studiile în Politehnică”, spune rectorul Florin Drăgan. Tinerii se pot imuniza la Maratonul Vaccinării, care se va desfășura la CRAFT.
Eveniment
O cultură de canabis cu peste 100 de plante a fost descoperită în extravilanul orașului Lipova, pe malul Mureșului, două persoane fiind reținute într-un dosar de trafic de droguri de risc.
1
Ştiri din Timiș
Județul Timiș intră duminică, 16 august, sub cod galben de temperaturi ridicate și disconfort termic. Avertizarea emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) este valabilă și în județele Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș și Sălaj. Totodată, perioada caldă nu se încheie odată cu luna august, iar temperaturile vor rămâne peste valorile normale și în primele săptămâni din septembrie, în special în vestul țării.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Giroc și Chișoda care folosesc liniile metropolitane M3 și M32 pot călători cu același bilet și în Timișoara, dacă se încadrează în cele 60 de minute de valabilitate. Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) a venit cu o serie de informații după preluarea transportului public din cele două localități.
România
România nu are nicio universitate în top 1000 al clasamentului internațional Academic Ranking of World Universities (ARWU), cunoscut drept Shanghai Ranking, în ediția din 2026. Este al patrulea an consecutiv în care instituțiile de învățământ superior din țara noastră lipsesc din clasament.
1
Sănătate
Poate un copil cu astm să facă sport? Ce se întâmplă atunci când apar tusea și lipsa de aer la efort
Copiii diagnosticați cu astm nu trebuie să fie excluși automat de la activitățile sportive. Dimpotrivă, unul dintre obiectivele tratamentului este ca boala să nu limiteze activitatea fizică, explică specialiștii de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA).
1
Ştiri din Timiș
Comunitatea academică din Timișoara este în doliu după ce prof. univ. dr. ing. habil. dr. ec. Titus Slavici, personalitate marcantă a Universității „Ioan Slavici” din Timișoara și unul dintre oamenii care au avut un rol important în dezvoltarea instituției, a murit.
4
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la tururi ghidate la Turnul de Apă sau la un show de auto tuning.
Ştiri sportive
David Popovici a câștigat aurul în proba de 200 m liber la Campionatul European de Natație de la Paris, cu timpul de 1:44,15, după ce cu două zile înainte se impusese și la 100 m liber.
1