Surpriză neplăcută pentru comercianții din mica piață din zona Gheorghe Lazăr, care au fost puși să-și adune catrafusele și marfa. Reprezentanții societății de piețe spun că au o adresă de la DSP care le spune că trebuie să desființeze piața, așa că îi trimit pe piețari în Dacia sau în 700. Sau „unde îi îndreaptă Dumnezeu”. Acolo s-ar face, de fapt, o parcare. UPDATE. Primăria Timișoara: Nu există deocamdată intenția de a construi o parcare
West Summer University (WSU), școala de vară destinată elevilor, organizată la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), va începe la finalul lunii iulie. Elevii pot, timp de două săptămâni, să experimenteze viața de student. La ediția din acest an pot participa doar școlarii vaccinați, iar cei care sunt la licee din rețeaua ROSE au gratuitate la tabăra de vară.
FOTO. Barajul Buhui, cu lipici la turiști. Scurt istoric al construcției hidrotehnice, via ABA Banat
Lacul Buhui, în formă de vultur, se află în inima Munților Aninei, chiar în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului. Mulți turiști sunt atrași de această zonă, dar prea puțini cunosc istoricul acestei acumulări. Cei de la Administrația Bazinală de Apă Banat prezintă cele mai importante evenimente pe care le-a suportat construcția hidrotehnică de-a lungul celor 134 de ani de funcționare.
La doar patru zile de când a fost prezentată de Dominic Fritz, organigrama Primăriei Timișoara a fost adoptată în consiliul local. De la 27 de structuri s-a ajuns la 17, vor fi desființate 80 de posturi, din care 10 de conducere și se vor face peste 100 de angajări. Orașul va avea grădinar-șef și nouă manageri de cartiere. Sindicatul din primărie vrea să o conteste.
Echipa Primăriei Timișoara, în frunte cu Dominic Fritz, merge prin cartierele orașului, la întâlniri cu timișorenii. Scopul este să afle direct de la oameni ce nevoi există în fiecare cartier. Prima întâlnire are loc în Freidorf, în 18 iunie, la o oră la care timișorenii sunt în principiu la serviciu.
Nu un audit, ci două promitea Dominic Fritz în Primăria Timișoara. Unul „pe procese”, altul pentru angajați, dar în cele din urmă organigrama a fost gândită doar de oamenii noi din primărie, fără evaluarea dorită de edil. Între timp, primăria caută un expert care să gândească o strategie de smart city și transformare, pentru 25.000 de euro. Aceasta va fi validată de voluntari. UPDATE. PMT: Strategia diferă de audit
Azi în Timișoara
Vineri vă puteți bucura de mai multe expoziții sau de o petrecere pe Bega.
România
Repornirea sistemului e-Terra a generat un volum foarte mare de solicitări la oficiile de cadastru și publicitate imobiliară din România. Aproape 70.000 de cereri au fost înregistrate într-o singură zi, iar ANCPI a suplimentat resursele tehnice și umane pentru a face față solicitărilor.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a primit două oferte pentru Magistrala Verde, proiect de peste 115 milioane de lei. Printre ofertanți se numără PORR și Tehnodomus, firme implicate deja în lucrări importante din oraș.
1
Eveniment
Un copil pe trotinetă, pe E70, printre mașini care circulă cu viteză. Filmulețul trimis de un cititor Tion, filmat în zona CT Park Remetea Mare, ridică din nou problema siguranței celor mici în trafic. De la începutul anului, în Timiș au fost înregistrate 78 de accidente în care au fost implicate trotinete electrice.
3
Ştiri din Timiș
Parcul Zürich din zona Fabric a devenit, de patru ani, sursa unor nemulțumiri pentru locuitorii din zonă. O femeie fără adăpost, de origine poloneză, își duce traiul în acest spațiu și adună în jurul său cantități mari de obiecte și deșeuri. Localnicii reclamă mirosul puternic, apariția rozătoarelor și, mai ales, pericolul datorită faptului că în parc se joacă zilnic copii.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a emis autorizațiile pentru reabilitarea a două clădiri ale Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”, investiții de circa 19 milioane de lei. Lucrările vizează Secția de Recuperare Pediatrică și fosta clinică de neurologie.
Mapamond
Produsele vândute de Shein în Europa s-ar putea scumpi, după introducerea noilor taxe vamale pentru coletele de valoare mică. Compania spune că ia în calcul majorarea prețurilor pentru a acoperi o parte dintre costurile suplimentare, potrivit unui document depus în cadrul procedurii pentru listarea companiei la Bursa din Hong Kong, preluat de WWD și citat de Yahoo Finance.
1
România
Românii scapă de o parte din drumurile la primărie pentru lucrările de mici dimensiuni. Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) a fost publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare la 15 zile calendaristice de la publicare, a anunțat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.