Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru lucrări suplimentare necesare finalizării Centrului de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități „Speranța”, aflat pe strada Cornelia Sălceanu din Timișoara. Investiția este realizată în proporție de aproximativ 95%, iar reprezentanții administrației județene estimează că lucrările vor fi finalizate la începutul verii.
Încep noi lucrări pe DN68A Margina – Coșava, una dintre cele mai aglomerate rute din vestul țării, folosite ca principală alternativă la autostrada A1, în lipsa sectorului Margina – Holdea. De luni, 18 mai, șoferii vor circula cu restricții timp de aproximativ o lună, pe sectorul dintre Coșava și Coșevița.
Tura ciclistă „Bartók” Timișoara–Szeged revine la finalul acstei luni cu o ediție dedicată comunității, multiculturalității și plimbărilor lejere. Evenimentul ajunge anul acesta la ediția cu numărul cinci și include un traseu relaxat pentru amatori, cu opriri culturale, puncte de hidratare și posibilitatea de a pedala exact cât poți.
Dedicată educației și cercetării în oftalmologie la nivel internațional, ESASO (European School for Advanced Studies in Ophthalmology) are, începând de vineri, un campus și la Timișoara. Centrul Ophtacore ESASO pune astfel pregătirea medicilor oftalmologi în topul celor mai avansate studii și specializări în domeniu.
Ştiri din Timiș
Comuna Bara va găzdui duminică, 1 noiembrie, prima ediție a evenimentului „Joc și cântec din străbuni”, o manifestare dedicată tradițiilor și folclorului bănățean. Publicul va avea parte de dansuri populare, poezie în grai bănățean și momente muzicale susținute de soliști și instrumentiști.
Capitală Culturală
Cum ajung munca, presiunile sociale, crizele politice și schimbările climatice să ne afecteze corpul și viața de zi cu zi? Este una dintre întrebările de la care pornește expoziția colectivă „Tired Mass”, care va fi deschisă la Timișoara, la INDECIS Artist Run ( Bastion 3, strada Hector nr. 1), în perioada 6 noiembrie 2026 – 30 ianuarie 2027. Vernisajul este programat vineri, 6 noiembrie, de la ora 18.
Ştiri din Timiș
Excelența în afaceri se întâlnește cu excelența artistică în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș 2026, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, sub motto-ul „Puterea Excelenței”.
Utile
Vineri, 30 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la spectacole , filme și dezbateri.
1
Ştiri din Timiș
Halloweenul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi nu este suficientă pentru toate aventurile, duminica vine cu o nouă poveste, alături de Hansel și Gretel.
Mapamond
Actorul britanic Patrick Stewart, cunoscut în întreaga lume pentru rolul căpitanului Jean-Luc Picard din seria „Star Trek”, a încetat din viață miercuri, 28 octombrie, la reședința sa din Los Angeles, potrivit informațiilor G4Media.
1
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri, un microbuz și un autoturism s-a produs joi seară, pe autostrada A1, la kilometrul 465, în zona localității Belinț, pe sensul de mers Timișoara – Deva.