Prefectul Cornelia Elena Micicoi anunță continuarea controalelor privind depozitările ilegale de deșeuri în estul județului Timiș, în urma unei acțiuni desfășurate, marți, împreună cu reprezentanți de la Garda Națională de Mediu, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, Administrația Bazinală de Apă Banat și Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș.
Liderii PNL Timișoara au organizat marți o conferință despre bugetul și viitorul orașului, criticând lipsa de ritm a administrației și vorbind despre o posibilă strategie pentru Timișoara anului 2030 sau 2040. Doar că multe dintre problemele invocate acum de liberali au traversat nestingherite și perioada în care primăria era condusă chiar de PNL.
Primăria Timișoara propune pentru acest an un buget de aproape 3 miliarde de lei, ușor mai mare decât cel de anul trecut. Potrivit primarului Dominic Fritz, cele mai importante investiții sunt direcționate către mobilitate și educație, iar administrația locală promite un buget „realist”, lipsit de proiecte fără acoperire financiară.
Ştiri din Timiș
Excelența în afaceri se întâlnește cu excelența artistică în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș 2026, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, sub motto-ul „Puterea Excelenței”.
Utile
Vineri, 30 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la spectacole , filme și dezbateri.
Ştiri din Timiș
alloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi nu este suficientă pentru toate aventurile, duminica vine cu o nouă poveste, alături de Hansel și Gretel.
Mapamond
Actorul britanic Patrick Stewart, cunoscut în întreaga lume pentru rolul căpitanului Jean-Luc Picard din seria „Star Trek”, a încetat din viață miercuri, 29 octombrie 2026, la reședința sa din Los Angeles, potrivit informațiilor G4Media.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri, un microbuz și un autoturism s-a produs joi seară, pe autostrada A1, la kilometrul 465, în zona localității Belinț, pe sensul de mers Timișoara – Deva.
Mapamond
Comisia Europeană a decis să amâne cu 12 luni implementarea proiectelor de legislație națională care vizează restricționarea accesului minorilor la rețelele sociale și care se suprapun cu viitoarele norme europene. Măsura urmărește evitarea unor reguli diferite de la o țară la alta și asigurarea unui cadru legislativ unitar la nivelul Uniunii Europene.
2
România
Ministerul Mediului anunță deschiderea unei noi sesiuni a Programului Rabla pentru persoanele fizice, începând de marți, 3 noiembrie, ora 10:00. Bugetul total alocat este de 35,4 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 3.200 de ecotichete.