Patronii de firme din Timișoara nu vor mai beneficia de bonificația de 10% în cazul în care își plătesc cu anticipație impozitul pe clădiri, pe teren sau pe mijloacele de transport. Facilitatea a fost propusă pentru anul 2021 de un consilier local liberal, dar primăria vrea să renunțe la ea. Se întâmplă odată cu majorarea impozitelor pe clădirile rezidențiale și nerezidențiale.
Primăria Timișoara anunță închiderea circulației pe bd. Cetății pe sensul de mers str. Gheorghe Lazăr – Calea Torontalului, pentru o perioadă de șase luni. Rămâne închis și tronsonul pe care s-a interzis circulația în urmă cu două luni, astfel că tot sensul spre Torontalului este închis pentru lucrări. Se circulă invers în ambele sensuri, pe câte o bandă.
La cea de-a treia ediție a Flight Festival vor fi trei evenimente dedicate tehnologiei și inovării. Se vor reuni antreprenori, pionieri în tehnologie și experți, la Flight Tech Talks. Hackathon-ul vine în ajutorul dezvoltării unor soluții de tehnologie cu impact social în comunitate. Și arta va întâlni tehnologia la Tech World Arta.
FOTO. Cercetări arheologice la fortificația de la Cornești – Iarcuri. Fragmente ceramice descoperite
Arheologii din Timișoara, Zalău și Berlin cercetează o structură amplasată în proximitatea porții de est a fortificației de la Cornești – Iarcuri. Au fost descoperite fragmente ceramice din bronzul mijlociu și până la începutul epocii fierului. Și studenții Universității de Vest din Timișoara participă la cercetări.
Utile
Marți, 11 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Dialoguri Sănătoase
Într-un interviu pentru Agenda & PubliTim, dr. Ioana Ciucă, medic pneumolog pediatru, explică ce este fibroza chistică, care sunt primele semne ale bolii și de ce diagnosticul precoce este esențial. Dr. Ciucă vorbește despre tratamentele disponibile în prezent, inclusiv terapiile inovatoare care au îmbunătățit semnificativ prognosticul pacienților, dar și despre provocările cu care se confruntă copiii și familiile lor, demontează cele mai răspândite mituri și transmite un mesaj părinților ai căror copii primesc acest diagnostic.
Mapamond
Un compus natural din broccoli ar putea reprezenta o nouă direcție de tratament pentru ataxia Friedreich, o boală genetică rară care afectează progresiv neuronii din creier și măduva spinării. Cercetătorii de la Swinburne University of Technology au descoperit că sulforafanul poate crește nivelul unei proteine esențiale și poate proteja celulele nervoase, notează phys.org.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.
Mapamond
Un cutremur puternic, cu magnitudinea 7,4, a lovit Columbia, având epicentrul în apropiere de San José del Palmar, la o adâncime de 107 km. Seismul a fost resimțit în mai multe orașe importante din Columbia, dar și în Venezuela.
Mapamond
Câinii nu doar că recunosc emoțiile oamenilor, ci par să poată diferenția anumite expresii negative, precum frica, tristețea și furia. Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au analizat activitatea cerebrală a unor câini în timp ce aceștia priveau imagini cu fețe umane.
Ştiri din Timiș
Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit luni în Lugoj, pe o suprafață de peste un hectar. Flăcările s-au extins rapid și au ajuns la mai multe construcții din apropiere.
Ştiri din Timiș
Prof. Dr. Ioana Micle, medic, profesor și cercetător, este omagiată de colegii de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.