În weekend se anunță sărbătoare pentru cei mici la Institutul Francez, la cea de-a 10-a ediție a Festivalului Căsuța Piticilor. Timp de două zile, grădina institutului îi așteaptă pe micuții cu vârste cuprinse între 6 luni și 14 ani, dar și pe părinții acestora, la spectacole, ateliere interactive, dans și joacă.
ADVETORIAL. Sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990 au adus schimbări majore în lume, în special în Europa. Odată cu căderea Zidului Berlinului, a fost conturata noua istorie europeana. Războiul rece s-a încheiat iar sub influența forțelor democratice, s-au prăbușit și regimurile comuniste care împărțeau continentul în două părți timp de o jumătate de secol.
IULIUS dă startul unui program pentru susținerea antreprenorilor locali, a celor care fac parte din cotidianul nostru prin afacerile lor. Înscrierile se fac pe www.iuliuscompany.ro/golocal, iar antreprenorii interesați vor trece printr-un proces de selecție. Business-urile locale din programul Go Local vor beneficia de scutiri temporare de la plata chiriei pentru prezența în cadrul ansamblurilor mixed-use de regenerare urbană Iulius Town Timișoara și Palas Iași sau rețelei Iulius Mall din Iași, Cluj-Napoca și Suceava, dar și de pachete personalizate de promovare gratuite.
Muzeul Național al Banatului aduce în fața publicului „Cruciada înfrântă la Timișoara”, un spectacol care reînvie evenimentul care a zguduit nu numai Timișoara și Banatul, ci întreaga Europă, în 1514. Ridicarea sub arme a cruciadei transformată în răscoală și destinul conducătorului, Gheorghe Doja, un erou intrat în legendă.
Ştiri din Timiș
Din septembrie, Primăria Timișoara reia campania „Curățenia până la bordură”. Șoferii trebuie să elibereze temporar parcările de pe străzile vizate, altfel riscă amenzi de până la 1.500 de lei. În situații excepționale, mașinile pot fi chiar ridicate.
Eveniment
Un tânăr de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat sexual o fată de 16 ani. Incidentul ar fi avut loc într-o zonă izolată din apropierea orașului Făget, iar polițiștii au fost sesizați câteva zile mai târziu de reprezentantul legal al minorei.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește mutarea Liceului Tehnologic „Ion I.C. Brătianu” în clădirea fostului Liceu Azur, de pe Calea Martirilor. În imobilul din Piața Huniade ar urma să fie relocate clase ale Liceului „William Shakespeare”.
3
Ştiri din Timiș
Timișoara marchează Ziua Internațională a Tineretului printr-un eveniment dedicat creativității, artei și conexiunilor dintre tineri. Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) organizează, în 12 august, la Casa Tineretului, o nouă ediție a Youth Summer Fest. Participarea este gratuită.
Sănătate
Persoanele alergice la ambrozie pot avea, în anumite situații, reacții și după ce consumă unele fructe, legume, condimente sau plante medicinale. Fenomenul poartă numele de sindrom de alergie orală, cunoscut și sub denumirea de sindrom polen-alimente, și apare atunci când organismul reacționează la proteine similare cu cele din polenul de ambrozie, explică specialiștii de la Asociația Română de Educație în Alergii (AREA).
Ştiri din Timiș
Intervenție dificilă pentru salvamontiști în Cheile Rudăriei, unde un tânăr s-a aventurat la aproximativ 20 de metri înălțime, cu șlapi, fără echipament de protecție și fără experiență în escaladă sau alpinism. În momentul în care nu a mai putut înainta sau coborî, acesta a cerut ajutor.
Ştiri din Timiș
O plasă de protecție agățată de firul de contact a dat peste cap circulația feroviară, duminică seară, pe Magistrala 100, între Tapia și Găvojdia. O drezină pantograf a intervenit pentru remedierea deranjamentului.
Turism
Pentru mulți dintre cei care pleacă în vacanță, o bere rece face parte din micile plăceri ale unei zile de concediu. Prețul acesteia poate varia însă considerabil de la un oraș la altul, iar în unele dintre cele mai populare destinații turistice, o simplă bere poate ajunge să coste surprinzător de mult.