ADVERTORIAL. Dacă sunteți îngrijorat de consumul aparatelor electrice și electrocasnice pe care le aveți acasă, mai ales acum, de la scumpirea facturilor la electricitate, cu siguranță - mai devreme sau mai târziu - vă veți gândi la cât consumă individual fiecare dintre aceste aparate. În mod normal, ne gândim la cele mai mari și mai „celebre”, dar sunt mulți care se întreabă cât de mult consumă și un aspirator, de exemplu. Dacă sunteți unul dintre aceștia din urmă, a venit timpul să încercați să risipiți îndoielile și să nu vă mai preocupe în viitor.
România
Șapte persoane — șase bărbați și o femeie — au fost arestate preventiv după ce au atacat o ambulanță în comuna Recea-Cristur, Cluj, sâmbătă seara, după un zvon fals răspândit online.
Cariere de Poveste
De aproape trei decenii, Sorin Maxim este unul dintre oamenii care au contribuit discret, dar decisiv, la transformarea Regiunii Vest prin atragerea și gestionarea fondurilor europene. Este absolventul a două facultăți din cadrul Universității de Vest Timișoara: Facultatea de Matematică, specializarea Informatică, și Facultatea de Ştiinţe Economice, specializarea Management.
Utile
Luini, 10 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la mai multe expoziții.
Sănătate
Canicula nu înseamnă doar risc de deshidratare, ci și nevoia de a adapta alimentația. Medicii Spitalului Clinic CFR Timișoara recomandă mese ușoare, alimente bogate în apă și evitarea alcoolului și a băuturilor foarte dulci.
Ştiri din Timiș
Noi restricții de circulație intră în vigoare de luni, 10 august, în Timișoara. Lucrările de pe bulevardul Liviu Rebreanu intră într-o nouă etapă, iar STPT va interveni la liniile de tramvai din zona Prefecturii.
2