În 13 septembrie începe noul an școlar! Cursurile se vor desfășura cu prezența fizică a elevilor. Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că din prima zi de școală programul de circulație a mijloacelor de transport în comun va reveni la normal. Vă prezentăm cele 15 linii de transport destinate exclusiv elevilor, cu unele modificări pe traseul „S15” din cauza lucrărilor desfășurate în oraș.
Istoria poate fi predată și altfel. Nu este doar o înșiruire de evenimente care trebuie memorate. Adriana Bălaj o predă într-un mod distractiv, pe placul elevilor, prin jocuri și tot felul de materiale creative. Meritele Adrianei Bălaj au fost recunoscute și oficial, fiind premiată la Gala Excelenței în Educație.
Fostul prefect explică de ce s-a detașat de sesizarea de încetare a mandatului primarului Timișoarei
Zoltan Nemeth a explicat că s-a detașat de sesizarea cetățeanului din Timișoara ajunsă pe masa Prefecturii, prin care se cerea încetarea mandatului primarului după alegeri. De caz s-a ocupat subprefectul Andrei Molnar, Nemeth fiind avocatul primarului Dominic Fritz înainte să aibă funcția de prefect.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la mai multe expoziții.
Mapamond
Peste 20.000 de persoane au fost evacuate începând de vineri în provincia canadiană Columbia Britanică, situată în vestul țării, din cauza unui incendiu de vegetație masiv și cu propagare rapidă.
Sănătate
Canicula nu înseamnă doar risc de deshidratare, ci și nevoia de a adapta alimentația. Medicii Spitalului Clinic CFR Timișoara recomandă mese ușoare, alimente bogate în apă și evitarea alcoolului și a băuturilor foarte dulci.
Ştiri din Timiș
Noi restricții de circulație intră în vigoare de luni, 10 august, în Timișoara. Lucrările de pe bulevardul Liviu Rebreanu intră într-o nouă etapă, iar STPT va interveni la liniile de tramvai din zona Prefecturii.
2
România
Platforma e-Terra ar urma să devină funcțională în cursul săptămânii viitoare, după finalizarea testelor de securitate, funcționalitate și performanță, anunță Guvernul.
1
Turism
Istanbulul este unul dintre cele mai fascinante orașe din lume, însă nu trebuie să ai un buget generos pentru a-l descoperi. Dincolo de muzeele și palatele celebre, metropola întinsă pe două continente ascunde zeci de atracții care pot fi vizitate gratuit: moschei impresionante, cartiere istorice, parcuri, piețe, faleze și puncte de belvedere cu panorame spectaculoase asupra Bosforului și Cornului de Aur. Dacă plănuiești o vacanță în fostul Constantinopol, iată o listă cu locuri care merită puse pe itinerariu fără să scoți bani din buzunar.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții sau un concert.
Capitală Culturală
Suverană în sufletele îndrăgostiților de arta lirică, Violetta Valéry va deschide stagiunea 2026/2027 a Operei Naționale Române din Timișoara (ONRT), prima în care manager al celei mai importante scene a urbei este dirijorul Mihnea Ignat. Invitată pentru a interpreta rolul principal al capodoperei verdiene este soprana italiană Claudia Pavone. Opera Traviata a fost montată chiar din prima stagiune a scenei lirice timişorene, în 1947, în regia Acăi de Barbu.