Toaleta publică din Parcul Central din Dumbrăvița, proaspăt vopsită și redeschisă, a fost vandalizată la doar câteva zile după renovare de un grup de copii. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere, iar primăria le cere părinților să discute cu cei mici despre respectarea bunurilor publice.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și Editura „Victor Babeș” organizează, în data de 19 iunie, lansarea volumelor de debut „Fragmente de timp. Atunci și acolo” și „Fragmente de timp. Aici și acum”. Cărțile sunt semnate de dr. Ioana Crișan, medic rezident în cadrul Clinicii de Neurologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara.
În contextul în care, potrivit Agenției ONU pentru Refugiați, peste 5,4 milioane de persoane au fost nevoite să își părăsească țările în 2025 din cauza războiului, violenței și persecuțiilor, Asociația LOGS – Grup de Inițiative Sociale organizează la Timișoara un eveniment dedicat solidarității cu refugiații și migranții.
Puțini oameni realizează că senzația de „acasă" nu vine din mobilă scumpă sau din metri pătrați mulți, ci din felul în care elementele vizibile ale unui spațiu rezonează unele cu altele. Alegerea atentă a mobilierului pentru living și a ușilor de interior poate transforma o cameră obișnuită într-un loc în care chiar vrei să te întorci seara.
Multiculturalitatea Banatului continuă să se reflecte în mod concret în domeniul educației, unde limba, cultura și identitatea funcționează ca punți între comunități. În acest context, Asociația Pax 21 Timișoara derulează programe dedicate promovării excelenței școlare și consolidării legăturilor culturale din spațiul bănățean, inclusiv din afara granițelor României.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 29 octombrie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.

România

Inițiativa USR privind accesul adolescenților la psiholog fără acordul părinților, respinsă în Senat cu aberații
O inițiativă legislativă care ar fi permis tinerilor în vârstă de 16 ani să acceseze servicii psihologice fără acordul părinților a fost respinsă în Senatul României, potrivit senatorului implicat în proiect Sorin Șipoș.

Mapamond

OMS: schimbările climatice, o amenințare majoră pentru sănătatea oamenilor
Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății umane, avertizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Potrivit celei de-a zecea ediții a raportului Lancet Countdown, între 2016 și 2023, milioane de oameni au murit din cauza efectelor caniculei, iar impactul încălzirii globale asupra sănătății continuă să se intensifice.

România

Românii amână plata cumpărăturilor online de șase ori pe an. Femeile cumpără mai des, bărbații cheltuie mai mult
Plata amânată câștigă teren în comerțul online din România, iar femeile și bărbații au comportamente diferite atunci când folosesc acest serviciu. Femeile generează 80% dintre achizițiile realizate prin această metodă, în timp ce bărbații au coșuri de cumpărături mai scumpe, potrivit datelor furnizate de PayPo.

Ştiri din Timiș

CJ Timiș crește contribuția la TransTimiș. Alte două comune intră în asociație
Consiliul Județean Timiș a aprobat actualizarea statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Județean „TransTimiș”, care include o contribuție anuală de 9 lei pe locuitor din partea județului, față de 1,4 lei în formula anterioară. Majorarea fusese aprobată de Adunarea Generală a asociației la 1 octombrie și vine în contextul dificultăților întâmpinate la plata facturilor către operatorii de transport. Totodată, comunele Jamu Mare și Dudeștii Vechi au fost aprobate ca noi membre ale asociației.

Ştiri din Timiș

Centrul pentru persoane cu dizabilități din Ciacova se închide de la 1 ianuarie 2027
Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități din Ciacova, cu o capacitate de 42 de locuri, va fi desființat de la 1 ianuarie 2027. Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri, 28 octombrie, proiectul care prevede închiderea serviciului social, motivul principal fiind imposibilitatea obținerii unei noi licențe de funcționare în condițiile actuale. DGASPC Timiș susține că rezidenții vor beneficia în continuare de servicii de îngrijire, prin soluții stabilite în funcție de nevoile fiecăruia. 1

Ştiri din Timiș

Timișoara revine la PUG-ul din 2002. Ce se întâmplă cu urbanismul după anularea celui din 2023
PUG-ul Timișoarei, aprobat în 2023 după mai bine de un deceniu de elaborare, a fost anulat definitiv în instanță. Curtea de Apel Timișoara a respins recursul primăriei, astfel că orașul revine la vechiul PUG din 2002 până la elaborarea unui nou document. 1

Ştiri din Timiș

Tenul tern după vară. Cum alegi un ser cu vitamina C pentru rutina de toamnă
ADVERTORIAL. După lunile de vară, este posibil să observi că tenul tău nu mai are aceeași luminozitate, că anumite pete pigmentare sunt mai vizibile sau că pielea pare mai uscată decât de obicei.