Iulius Town începe Cocktail Botanica Weekend. Festivalul Florilor Florall aduce artiști florali din România și Republica Moldova, cu rochii realizate doar din flori, una mai spectaculoasă decât alta. Laitmotivul se păstrează, iar tot în acest weekend vor avea loc concerte susținute de Lidia Buble și Vunk, iar restaurantele tale favorite din Iulius Town te așteaptă cu preparate pe măsura unui weekend fresh și plin de culoare.
Sindicatele din Educație au anunțat că de luni, 22 mai, vor intra în grevă generală. Acțiunea de săptămâna viitoare a fost precedată miercuri, 17 mai, și de o grevă de avertisment. Cum discuțiile de la București nu par a duce la vreo finalitate, aproximativ 3.500 de profesori din Timiș, membri de sindicat, ar fi pregătiți să continue acțiunile.
Reguli noi pentru artiștii stradali din Timișoara. Pentru a putea performa, aceștia vor trebui să își prezinte portofoliul sau un moment artistic în fața unei comisii a Casei de Cultură. Regulamentul se află momentan în consultare publică pentru o perioadă de 30 de zile, după care va fi votat de consilierii locali.
PSD, prin vocea consilierului județean Alexandru Iovescu, a cerut, în ședința extraordinară de marți, desființarea postului de administrator public al județului. Iovescu a fost de părere că nu se mai justifică acum cheltuiala cu Marian Constantin Vasile și cabinetul său după ce Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, i-a retras majoritatea atribuțiilor.
Marele actor Florin Piersic și-a întâlnit fanii, marți seara, la Hotel Timișoara, întâlnirea fiind organizată de Fundația Culturală Artmedia. Florin Piersic le-a povestit celor prezenți cum pandemia de coronavirus l-a scos din ritm, dar și că este dezamăgit că tinerii actori nu știu poezii și nici care au fost marii artiști ai României.
Prima etapă de înscriere la clasa pregătitoare se termină joi, 18 mai. Până marți după-amiază, la nivelul județului Timiș au fost depuse aproape 6.000 de cereri. Ar fi disponibile peste 6.700 de locuri, însă mai multe școli au primit deja un număr de cereri mai mare decât cel al locurilor disponibile.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis un autoturism furat. Mai mult, acesta se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cinema
Regizorul timișorean Lucas Neagu și-a prezentat în avanpremieră la Timișoara lungmetrajul „Nimic mai mult și nimic diferit”, o poveste sensibilă despre iubire, trecerea timpului, boală și alegeri dificile. După proiecție, publicul a avut ocazia să discute cu regizorul și membrii echipei despre temele filmului, provocările producției independente și experiențele din spatele realizării peliculei.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
7