tion.ro Web analytics

Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Nicolae Robu si Dan Diaconu, audiati la IPJ Timis in dosarul portii prabusite din Calea Lugojului

Nicolae Robu si Dan Diaconu, audiati la IPJ Timis in dosarul portii prabusite din Calea Lugojului

la 26 January 2018 11:40 Reactualizat la: 26 January 2018 13:55

Nicolae Robu si Dan Diaconu, audiati la IPJ Timis in dosarul portii prabusite din Calea Lugojului

<p>Foto: arhivă</p>
26 January 2018 11:40 Reactualizat la: 26 January 2018 13:55
Primarul Nicolae Robu și viceprimarul Dan Diaconu au fost chemați, vineri, la audieri la sediul IPJ Timiș. Cei doi au dat explicații în fața polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale în dosarul porții de intrare în oraș din Calea Lugojului, prăbușite în urma furtunii din septembrie, anul trecut. 
Scris de Roxana Deaconescu - Primarul Nicolae Robu și viceprimarul Dan Diaconu au fost chemați, vineri, la audieri la sediul IPJ Timiș. Cei doi au dat explicații în fața polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale în dosarul porții de intrare în oraș din Calea Lugojului, prăbușite în urma furtunii din septembrie, anul trecut. 

Trimite articolul

X

Cei doi edili au fost chemați de polițiști vineri dimineață, la sediul IPJ Timiș.

Ambii au fost chemați să dea explicații în dosarul porții de intrare în oraș, prăbușite în toamna lui 2017, în Calea Lugojului din Timișoara. Atunci, un tânăr de 24 de ani și-a pierdut viața după ce construcția s-a prăbușit peste mașina lui și l-a strivit. Poarta de la intrare în oraș a fost doborâtă de vântul care a suflat cu peste 100 de kilometri la oră.

foto-27

poarta-de-intrare-calea-lugojului-foto-ramona-balutescu

În urma violentei furtuni care s-a abătut asupra Timișoarei în 17 septembrie 2017, un om și-a pierdut viața, după ce poarta de intrare în oraș s-a prăbușit peste mașina lui. Tânărul Vlad Baici avea 24 de ani și era student la Medicină. Poarta fusese modernizată acum doi ani, la comanda Primăriei Timișoara. Avea la bază beton armat și beton aparent.

UPDATE 1.  Dan Diaconu: ”Am fost chemat în calitate de martor”

Viceprimarul Dan Diaconu a declarat, la ieșirea de la audieri, că a fost chemat în calitate de martor și că nu a considerat că trebuie să fie însoțit de un avocat. El a mai spus că a dat o declarație în fața polițiștilor, însă nu a dorit să repete ce a spus în fața polițiștilor, deoarece în acest caz este vorba despre o anchetă penală.

„Am fost chemat în calitate martor. Nu am fost însoțit de avocat. Am dat o declarație, dar nu cred că e în regulă să spun ce am declarat. E un dosar penal în desfășurare, din câte știu eu”, a declarat Diaconu pentru tion.ro.

UPDATE. Robu: ”Nu am făcut ilegalități, am conștiința curată”

Primarul Nicolae Robu a vorbit și el despre întâlnirea cu polițiștii. El spune că a fost chemat ca martor și că în anchetă sunt doar martori, dând de înțeles că până acum nu au fost găsiți vinovați. Primarul Timișoarei spune că le-a povestit și organelor de anchetă care este istoria porții prăbușite.

„I se pare cuiva ceva nefiresc ca primarul să fie și el întrebat despre acel obiectiv care a produs o victimă. Sigur, nu se știe din cauza cui, nu putem să aruncăm cu învinuiri așa, asupra oamenilor, este un lucru extrem de grav, s-a pierdut o viață de om acolo. Este firesc să fie întrebată toată lumea, viceprimarul a fost întrebat pentru că a semnat autorizația.

La noi se face tam-tam când cineva aflat într-o funcție este chemat să dea declarații. Nu am făcut ilegalități, am conștiința curată. Dacă e vorba de vinovați, trebuie identificați, dacă sunt identificați trebuie pedepsiți. M-au întrebat ce știu eu despre istoria acelei porți. Le-am spus ce am spus și public, că nu am ce altceva”, a explicat primarul Nicolae Robu după ieșirea de la audieri.

Edilul-șef a povestit din nou cum s-a ajuns la modernizarea porții și a ținut să precizeze că nu a avut nicio implicare în documentație sau în lucrarea propriu-zisă.

„Am vrut să facem porțile să arate frumos, s-a făcut expertiza de rigoare și au apărut un număr de operații care erau permise, erau recomandate. Nu am avut nicio implicare, nici în caietul de sarcini, nici în organizarea licitației, nici în derularea lucrărilor, în emiterea autorizației de construcție, în recepție, nu am fost implicat în absolut nimic, mi se mai spunea din când în când că e aproape gata.

A fost publicare pe SEAP și nu cum spun unele minți în puținătatea lor, că de-aia s-a făcut autorizație de urgență ca să se poată atribui direct. Era în limitele valorice care permit atribuire directă, dar atribuirea directă era făcută cu anunț public. Habar nu am de detalii, că nu m-am implicat eu în așa ceva. Am spus licitație ca termen generic, termen corect este procedura de achiziție publică.

Legea a permis ca la nivelul valorii respectiv să se procedeze cum s-a respectat. Asta e tot, ce să spun eu altceva, că nu știu. Cine știe cum a fost proiectul inițial, cine știe dacă execuția inițială a fost făcută corect, cine știe dacă cu ocazia acelei modernizări s-a făcut mai mult decât a trebuit și s-a intrat în structura de rezistență? Nimeni nu poate să spună. Există calamități în care ce e făcut de om nu rezistă”, a ținut să precizeze primarul.

Edilul spune că lucrurile nu ar trebui privite cu o certitudine că ar fi fost vorba de o eroare umană.

„De ce trebuie să privim lucrurile cu o certitudine că s-ar fi prăbușit poarta din cauza unei erori umane? Eu nu exclud nici asta, am spus, dar după ce am văzut în oraș copaci sănătoși smulși din rădăcină, pur și simplu, cu rădăcini foarte solide, copaci șubrezi neatinști. Am înțeles că atunci am avut de-a face cu un fenomen pe care eu nu l-am întâlnit niciodată pe parcursul vieții. Este posibil să fi fost viteza de peste 140 de km/h să nu reziste, că nu a fost nimic proiectat să reziste așa. Păcat este că s-a pierdut o viață de om, asta este păcat. Evident că dacă cineva este vinovat, atunci cineva trebuie să răspundă. În calitate de martor (n.r. a fost chemat), evident, nu există decât martori în dosarul respectiv”, a completat Robu.

Edilul-șef spune că nu se simte responsabil de cele întâmplate și că îi pare rău, așa cum este normal. A explicat că primăria nu a putut verifica proiectul și că nu s-a făcut nicio anchetă internă nici măcar după cele petrecute. Aceasta deși în primărie există un Corp de control al primarului, condus de consilierul personal al acestuia, Ionuț Nasleu.

„Cum aș putea să mă simt eu responsabil? Îmi pare cumplit de rău, acesta este un sentiment normal pentru un om normal, asta e una, dar cum să mă simt eu responsabil pentru prăbușirea unei porți cu care eu nu am nicio treabă. Poarta s-a prăbușit dacă structura de rezistență a sa a fost necorespunzătoare și dacă a fost proiectată, teoretic, să reziste la viteza pe care a avut-o vântul. Eu nu am de unde să știu aceste lucruri.

Pot fi greșeli, nu mă confrunt de foarte multe ori cu superficialități ale angajaților, dar asta nu înseamnă că greșelile sunt la baza prăbușirii. Nu știu dacă a fost făcută recepție așa cum cere legea, se va dovedi dacă s-a făcut, dacă a fost făcută corect, se vor dovedi toate la sfârșitul acestei anchete. S-a făcut o intervenție de cosmetizare, știți bine că-ți trebuie autorizație de construcție. Nu întreprind nimic suprapus peste organele de anchetă. Nasleu este coordonatorul la Corpul de control și antifraudă, dar nu este cazul aici”, a conchis Robu.

Articole pe aceeași temă

Persoane decedate in urma furtunii din Timisoara si din judetul Timis

Poarta de peste 50.000 de euro care a ucis un tanar, modernizata de primarie in 2015. Avea beton armat si beton aparent la baza

Trimite articolul

X
Taguri:
audieri ipj timis ,
dan diaconu audiat ,
dosarul portii prabusite ,
furtuna violenta ,
nicolae robu audiat ,
poarta prabusita timisoara
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Lună Nouă în Capricorn
    2
    Alertă de gaz la o grădiniță din Timișoara. Echipajul CBRN nu a descoperit valori anormale
    3
    FOTO. O colecție de artă confiscată de Securitate în 1964 este scoasă acum la licitație
    4
    Foc la o casă din Izvin: echipele de intervenție se luptă să stingă incendiul
    5
    Zodia Vărsător: 20 ianuarie - 18 februarie
    6
    Horoscop săptămâna 19-25 ianuarie
    7
    Lecturi nocturne, cu vin sau ciocolată caldă, la Institutul Francez
    8
    Un tânăr pe motocicletă a fost rănit într-un accident în zona Modern din Timișoara
    9
    Gripa poate deveni fatală dacă nu este tratată la timp. Avertisment de la Spitalul Clinic CF Timișoara
    10
    Filmul săptămânii: „Sentimental Value”, drama norvegiană premiată la Cannes, despre o familie și alegerile care o definesc

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 8 martie 2026, în Timișoara?

    Eveniment

    Razie de amploare a polițiștilor din Timișoara: aproape 800 de persoane legitimate și zeci de sancțiuni aplicate

    România

    FOTO. O colecție de artă confiscată de Securitate în 1964 este scoasă acum la licitație

    Ştiri din Timiș

    Timișoara găzduiește Marșul pentru Viață. Mesaj pentru politici pro-familie și natalitate

    Ştiri din Timiș

     Letargia justiției, bafta infractorilor! Pedofilul german care a abuzat 36 de fetițe în România e liber de 4 ani și încă necondamnat

    Ştiri din Timiș

    „Un an atipic și dificil, dar cu rezultate foarte bune". Curtea de Apel Timișoara, în topul instanțelor din țară

    Capitală Culturală

    Gabriel Liiceanu va veni la Bookfest Timișoara 2026

    Sănătate

    Schimbări la Centrul de Transfuzie din Timișoara. Program temporar redus pentru o nouă platformă informatică

    Mapamond

    Iranul promite că nu va mai ataca vecinii: „Răspundem doar dacă suntem loviți primii”

    Ştiri din Timiș

    Serviciile pentru persoanele cu dizabilități, mutate într-un sediu modern din centrul Timișoarei
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici