Măsura a fost dispusă prin ordonanță președințială și pusă în aplicare în după-amiaza zilei de 29 ianuarie întrucât băiatul nu a intrat la cursurile online și nu a continuat evaluarea medicală.
„Având în vedere neîndeplinirea, de către familia respectivă, a obligațiilor asumate în urma hotărârii Comisiei pentru Protecția Copilului prin care a fost instituită măsura de protecție specială a supravegherii copilului în familie, s-a depus în instanță ordonanța președințială în vederea preluării, în regim de urgență, a minorului”, a declarat, vineri, Smaranda Marcu, purtător de cuvânt al DGASPC Timiș.
Potrivit reprezentanților instituției, instanța a admis solicitarea, iar ordonanța a fost pusă în aplicare în aceeași zi.
„Ordonanța a fost pusă în aplicare în după-amiaza zilei de 29 ianuarie 2026”, a precizat Smaranda Marcu.
În urma acestei decizii, drepturile părintești ale familiei sunt suspendate temporar.
„Drepturile părintești sunt suspendate până la pronunțarea plasamentului”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al DGASPC Timiș.
Minorul se află acum în grija specialiștilor și va beneficia de evaluări complexe.
„Copilul va fi evaluat din toate punctele de vedere și i se vor acorda servicii specializate, conform recomandărilor specialiștilor”, a explicat Smaranda Marcu, subliniind că prioritatea instituției este siguranța și interesul superior al copilului.
Reprezentanții DGASPC Timiș fac apel la responsabilitate din partea mass-media în prezentarea acestui caz sensibil.
Pe aceeași temă:
De ce coborârea vârstei răspunderii penale nu ar fi răspunsul la cazul Mario – Tion
Înainte de uciderea lui Mario, cei doi minori reținuți ar mai fi agresat un băiat – Tion
VIDEO. „Dreptate pentru Mario”. Protest pașnic în centrul Timișoarei – Tion
Trimite articolul
X“Reprezentanții DGASPC Timiș fac apel la responsabilitate din partea mass-media în prezentarea acestui caz sensibil”, dar Tion ii face publica imaginea. Exista considerente atat legale si cat si umane pentru a nu face asta. In primul rand, sa-l faci pe acest copil usor de recunoscut peste tot ii pune viata in pericol. Ca societate, vrem institutii si parghii mai bune pentru a ne ocupa de astfel de cazuri. A-i face imaginea publica peste tot e echivalent cu a-ti face singur dreptate punand mana pe par. Nu asta e solutia.
-
Pozele la toti criminalii ar trebui publicate, afise cu ei peste tot.
-
E bine ca e pusa poza, ca ne putem feri de el daca il vedem pe strada. Sunt mai importante drepturile unui om nevinovat, sau ale unui criminal (care apropo, ce drepturi mai are nevoie in afara de dreptul la crima fara pedeapsa ?)
cu baiatu asta numa Dumnezeu mai poate face ceva, e irecuperabil
Ar trebuit castrat de veterinar sa nu se mai inmulteasca gunoiul.
I-auzi!
Sper sa-i fac un service atat de bun, dar ATAT de bun, incat…
Sa ne intalnim complet random prin centru, intr-o vara din aia lipicioasa, cu asfaltul topit si porumbeii nervosi.
Eu — plimband cainele ca o diva obosita de viata, cu ochelari mari si tot ce trebe
El — artist stradal full performance, cantand la o galeata intoarsa, cu pasiune de parca e concert pe Paltinisanu.
Pentru astfel de monstrii doar pedeapsa capitala ar fi o solutie. E pacat sa mai cheltuie statul banii cu el prin puscarii ca tot un monstru periculos pentru societate ramane in interior. Reintroduceti pedeapsa capitala, sa vedeti cum se linistesc nebunii.
Acum e voie sa afisati imaginea unui minor ? nu inteleg? unde este legea?? O fi incalcat el o lege dar totusi respectati si voi legea!
Deși Asistența Sociala si Protectia Copiilor e in subordinea sa, a Cons Judetean. Jihodia PSDista era prin Dubai prin cluburi cu sponzorii patroni pe care-i serveste cu contracte grase din Bugetul Judetului. In timp ce prin orășele + comune bintuie PROMISCUITATEA si NEPASAREA. El viseaza la Stadioane cind timisenii n-au nici dinți in gură
Ba da, sa ii fie publicata fata, sa știm de cine sa ne ferim, ca nu am ajuns acum sa protejam un criminal.
Dar pt familia victimei, sau ați uitat complet de ea și de felul în care a murit un copil, își face cineva griji? De ei nu mai vorbește nimeni, pe ei cine ii ajuta sa treacă prin aceasta crunta durere, cine ii ajuta sa își ducă cruce? Dumnezeu, nu?!
Sa va fie rușine tuturor care nu mai puteți de grija unui rahat cu ochi, aducând în discuție gdpr ul! Dacă copilul vostru, fratele, nepotul, ar fi murit ucis de acest derbedeu, tot atâta grija aveați fata de agresor?!
Nu cunosc familile insa nu mi se pare fireasca grija asta!
Un retard. Te uiți la fața lui și ajunge.
Criminalii stau la puscarie!
Citesc comentarii si imi vine sa plang..sa inteleg ca acum criminalul are drept la privacy, el victima?!!!Bietul Mario e la 2 metrii sub pamant,la el nu se mai gandeste nimeni?!La o mama si o familie distrusa?!!! EInu mai conteaza, ?!Derbedeul asta pe banii nostrii sta,doarme si “invata”..si peste cati va ani va iesi bine metsi si isi reface viata..Mario din groapa nu mai iese pe lumea asta..si unele doamne spun sa ii protejeze imaginea?? Serios?!Asa mai da in cap si la altii..
-
Inteleg frustrarea si furia celor care comenteaza, dar nu e vorba sa ii protejezi imaginea – e vorba sa il protejezi fizic de oameni care daca s-ar trezi fata in fata cu el ar lua dreptatea in mana lor. Daca recititi postarea mea initiala, veti vedea ca nu am spus ca e nevinovat copilul, ca nu trebuie pedepsit, ca familia mortului nu sufera etc. Am zis ca nu luam noi dreptatea in mana si nu rezolvam lucrurile cu parul ci da, le rezolvam prin niste institutii pe care le platim. Dumneavoastra cum vedeti solutia? L-ati omori pe copilul criminal sau v-ati asigura ca nu mai face asta niciodata? Eu cred ca orice societate civilizata ar opta pentru a doua varianta. Cum ajungem la asta habar n-am. Trebuie sa il consulte intai un specialist sa vada daca trebuie inchis undeva, daca are discernamant, daca si cat trebuie sa stea intr-o unitate psihiatrica etc. Trebuie sa ne gandim bine ce facem cu codul penal. Dar sa-i dai drumul pe strada intre oameni care acum il recunosc si care vor sa ia dreptatea – fizic – in mana lor? Asta e problema cu imaginea lui facuta publica de Tion. Trebuie sa rezistam impulsului initial – foarte firesc – de furie si sa luptam pentru institutii care isi fac treaba bine, nu pentru razbunare. Razbunarea nu rezolva nimic. Si cred ca trebuie sa invatam sa dialogam – inainte de a pune o eticheta cuiva pentru ce comenteaza, hai sa vedem ce zice pana la capat si de ce zice asa. De ex. daca eu zic ca nu trebuie sa punem imaginea aia sus, de ce asta inseamna automat ca iau partea criminalului si nu-mi pasa de familia mortului? Hai sa ne ascultam atent unii pe altii si sa raspundem cu argumente la ce am zis de fapt. Credeti ca violenta e o solutie la violenta? Unii din domnii din comentarii par sa creada ca da, si ca nu poti ajunge nicaieri prin dialog si institutii. Mie mi se pare ca o societate care ar functiona prin legea parului ar fi una in care am fi cu totii in pericol. Daca fiecare da cu parul in cine considera ca i-a facut ceva, nimeni nu mai e in siguranta. Am evoluat un pic de acolo – avem legi si asta ne face pe toti sa traim intr-o societate mai sigura. Hai sa facem legile si institutiile mai bune, acolo ar trebui sa ne directionam energia. De asta nu-mi place imaginea copilului astuia in clar – mi se pare o invitatie la violenta, mai ales avand in vedere cata violenta verbala e de regula in comentariile online.
Direcția pentru protecția copilului are foarte buni juriști. Bravo lor. Felicitări !
Lăsați-i să își facă treaba.