Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Lucrările de pe Cetății și Stan Vidrighin, primele proiecte care primesc finanțare europeană prin noul Program Regional Vest

Lucrările de pe Cetății și Stan Vidrighin, primele proiecte care primesc finanțare europeană prin noul Program Regional Vest

De Cristian Mîrț
la 14 December 2023 19:07
5 Comentarii

Lucrările de pe Cetății și Stan Vidrighin, primele proiecte care primesc finanțare europeană prin noul Program Regional Vest

foto: arhivă/Facebook/Dominic Fritz
14 December 2023 19:07
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Vest a anunțat că a acordat primele două finanțări europene prin Programul Regional Vest 2021 – 2027. Astfel, peste 220 de milioane de lei vor ajunge la Primăria Timișoara pentru proiectele de reabilitare a bulevardului Cetății și a Căii Stan Vidrighin.
Scris de Cristian Mîrț - Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Vest a anunțat că a acordat primele două finanțări europene prin Programul Regional Vest 2021 – 2027. Astfel, peste 220 de milioane de lei vor ajunge la Primăria Timișoara pentru proiectele de reabilitare a bulevardului Cetății și a Căii Stan Vidrighin.

Trimite articolul

X

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Timișoara, prin directorul general Sorin Maxim, respectiv primarul Dominic Fritz, au semnat miercuri, 14 decembrie, două contracte de finanțare aferente lucrărilor de pe bulevardul Cetății și Calea Stan Vidrighin. Cele două contracte sunt primele semnate prin noul Program Regional Vest 2021 – 2027.

„E o realizare extraordinară pentru care echipa din primărie a muncit enorm și îi mulțumesc. Am obținut această finanțare record în ultima etapă a investiției complexe de pe Bulevardul Cetății, pe care am dus-o până acum din bugetul local. Lucrările de pe Bulevardul Cetății și de pe Calea Stan Vidrighin îmbunătățesc semnificativ modul în care timișorenii se deplasează cu mijloacele de transport în comun, pe jos, cu mașina sau bicicleta. Cu ajutorul fondurilor europene, creștem calitatea vieții pentru toți timișorenii”, a spus primarul Dominic Fritz

Cele două proiecte se pliază pe Prioritatea 7 a PR Vest, „Regiune cu mobilitate sustenabilă”, fiind finanțate prin subcapitolul „Intervenția Regională 4.1”, Mobilitate urbană sustenabilă, apelul de proiecte PRV/4.1/1.1 Mobilitate urbană sustenabilă – UAT municipii. Acesta este unul de tip necompetitiv, prin care sunt puși la bătaie 157,36 milioane de euro. Proiectele pe acest apel mai pot fi depuse până în 5 aprilie 2024.

„Mobilitatea reprezintă o componentă vitală a dezvoltării urbanistice și a calității vieții în comunitățile din Regiunea Vest. Într-o lume în continuă expansiune, este imperativ să adoptăm soluții inovatoare și sustenabile pentru a gestiona eficient fluxurile de transport, pentru a reduce impactul asupra mediului și pentru a îmbunătăți experiența locuitorilor orașelor noastre. Implementarea infrastructurii pentru biciclete și modernizarea rețelei de transport public sunt doar câteva exemple ale inițiativelor susținute de fondurile europene, care vor contribui la reducerea emisiilor de carbon și la creșterea calității vieții. De aceea, nu pot decât să mă bucur că primele contracte semnate prin Programul Operațional Vest vizează investiții chiar în această prioritate. Vom continua să fim dedicați implementării proiectelor inovatoare care vor aduce beneficii pe termen lung comunităților noastre și vor contribui la atingerea obiectivelor globale de sustenabilitate”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

În total, Programul Regional Vest 2021-2027 îi aduce regiunii fonduri europene în valoare de 1,18 miliarde euro pentru investiții care sprijină creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi.

Proiectul de pe Cetății, termen de finalizare 30 iunie 2024

Primul proiect, cel de pe Cetății – denumit oficial „Reabilitare linii de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 4, Bulevardul Cetății” – are o valoare totală de peste 110 milioane de lei, dintre care aproape 77 de milioane de lei sunt fonduri nerambursabile.

„La finalul proiectului, atât linia de tramvai, cât și trama stradală vor fi reabilitate pe o lungime de 3,5 kilometri; va fi amenajat un traseu de piste de biciclete de o parte și alta a Bulevardului Cetății, pe o lungime de 2,88 km; și se va crea un culoar pietonal prin modernizarea trotuarelor pe o lungime de 3,67 km. De asemenea, vor fi amenajate spațiile verzi pe o lungime de 1,88 km, iar iluminatul public va fi amenajat pe o lungime de aproape 3,4 km.

Pe traseul tramvaiului vor fi amenajate 9 stații publice de transport modernizate, 5 sisteme noi de bike-sharing și 3 sisteme de management al traficului. De asemenea, vor exista 4 tipuri de măsuri de accesibilizare – marcaj tactil, rampe de acces şi sisteme acustice a instalaţiilor de semaforizare. În total, vor fi aproape 20.000 de metri pătrați de spații verzi modernizate și aproape 1.000 mp de spații verzi noi”, precizează reprezentanții ADR Vest.

Vă amintim, în cazul acestui proiect, contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat în septembrie 2020 cu Porr Construct, care s-a asociat cu alte șapte firme: Porr Bau GmbH (terț), Baicons Impex SRL, Imsat, Sanel, Swarco Traffic România, Manro SRL cu SC Pesit Rom SRL (subcontractanți). Șantierul a fost deschis în vara anului 2021, cu un termen de doi ani și jumătate pentru finalizarea lucrărilor.

În octombrie, viceprimarul Ruben Lațcău ne explica faptul că, deși lucrările sunt la 95%, o parte a acestora ar putea fi amânate pentru că se aștepta semnarea contractului cu ADR Vest. Între timp, au apărut și câteva probleme la execuție, liniile de tramvai fiind montate greșit – după cum a reieșit în urma probelor – dar edilul a insistat că firma PORR va trebui să remedieze situația în termenul stabilit inițial prin contractul pentru execuția lucrărilor, 27 decembrie 2023. În orice caz, ADR transmite că, potrivit contractului de finanțare semnat acum, proiectul va fi finalizat până în 30 iunie, anul viitor.

Calea Stan Vidrighin, finalizată până la sfârșitul anului 2024

În cazul celuilalt proiect, conform contractului de finanțare, data estimată de finalizare a proiectului este 31 decembrie 2024. „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 2, Calea Stan Vidrighin”, denumirea oficială a obiectivului, are o valoare totală de 101 milioane de lei, dintre care 77,8 milioane sunt fonduri nerambursabile.

„Aici, va fi refăcută și modernizată linia de tramvai, pe o lungime de 3,6 km. Pe toată lungimea traseului va fi reabilitat sistemul rutier existent, dar și trotuarele de pe ambele părți ale căii; și va fi amenajată o pistă de biciclete de aproape 3,4 kilometri.

În plus, 10 stații de transport public vor fi modernizate și vor fi amenajate 4 sisteme noi de bike-sharing; precum și două sisteme de management al traficului. Aproape 10.000 de metri pătrați de spații verzi vor fi modernizate; și vor fi create peste 2.800 mp de astfel de spații. De asemenea, vor exista 4 măsuri de accesibilizare persoane cu dizabilități: locuri de parcare speciale; aplicarea de marcaj tactil; rampe de acces și sisteme acustice a instalaţiilor de semaforizare”, precizează ADR Vest.

Pe bulevardul din sud-estul orașului lucrează tot PORR Construct, împreună cu alte opt firme: Porr Bau GmbH – CSV Infratech SRL – Swarco Traffic România – Vimato – Wiebe România – Electroechipament Industrial SRL – Sane – Longhersin. Contractul pentru proiectare și execuție a fost semnat în martie 2021, cu un termen de 36 de luni. Lucrările propriu-zise au început în aprilie 2021, iar la începutul lunii noiembrie 2023 era anunțat faptul că acestea vor intra în ultima etapă.

Trimite articolul

X
5 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. dan says:
    December 15, 2023 at 12:28 am

    na nicolae, ce mai zici acum ? E rau ca useristii astia semneaza contracte de finantare europeana, nu ? :))

    Reply
  2. gogu says:
    December 15, 2023 at 1:35 am

    un proiect care cica trebuia deja sa fie gata “primeste finantare europeana”

    Reply
    • Xxx says:
      December 15, 2023 at 12:58 pm

      Se pare ca faci parte din cei 42% de cetățeni care citesc, dar nu înțeleg ce au citit. (analfabeti functionali…)
      Mai încearcă odată să citești articolul, poate, poate …

      Reply
  3. Zieus says:
    December 15, 2023 at 4:38 pm

    Oare de ce vin banii europeni doar pentru lucrări contractate de firme austriece?? Șpagă mascată pentru austrieci ca să intrăm în șenghen? Mai ales după mizeria care au făcut-o pe cetății… Să înțeleg că-i premiază??

    Reply
    • Xxx says:
      December 17, 2023 at 8:06 am

      Ai uitat să amintești de culoarea autobuzelor electrice, sau nu mai e la modă , s-a schimbat ordinul de zi ? Iar Schengen se scrie Schengen, nu altfel.

      Reply
  4. Cele mai citite știri

    1
    Inițiativa USR privind accesul adolescenților la psiholog fără acordul părinților, respinsă în Senat cu aberații
    2
    Șomajul a scăzut ușor în România, dar peste 500.000 de persoane nu au un loc de muncă. Situația tinerilor rămâne îngrijorătoare
    3
    Pentru tumorile de doar câțiva milimetri, precizia este esențială. Crosul OncoHelp strânge bani pentru două echipamente speciale
    4
    Patru morţi şi un rănit în Turcia, într-o tornadă pe un şantier
    5
    Primăria a preluat Arena AquaSport. Acces gratuit până la finalul anului
    6
    Adolescenții din Timișoara urcă pe scenă cu un spectacol creat în cadrul Ideo Ideis
    7
    FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național
    8
    Casa de Pensii lansează o nouă platformă online. Ce pot face pensionarii de acasă, fără drumuri la ghișeu
    9
    Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
    10
    Lucrări pe autostradă în Timiș și în Arad. Sunt și restricții

    Cele mai noi știri

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?

    Ştiri din Timiș

    Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național

    Eveniment

    Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”

    Eveniment

    Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit

    România

    Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național

    Ştiri din Timiș

    Modificări pe mai multe linii metropolitane, de săptămâna viitoare

    Ştiri din Timiș

    Fundația Wallberg și Organizația Salvați Copiii Filiala Timișoara lansează proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”

    Ştiri din Timiș

    De ce ajung mai rar polițiștii locali pe jos în cartierele Timișoarei? Explicațiile instituției după criticile unui consilier local
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323