Iulian Florea este din Giroc și a terminat Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, unde s-a remarcat prin participarea la concursuri și olimpiade naționale, pe profilurile umaniste, deși liceul are o singură specializare, cea de matematică-informatică. Iulian a fost admis la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu fără să mai dea admitere.
„Vocație insuflată de familie”
Tânărul a povestit pentru Tion de ce a ales această carieră. Totul a plecat din familie: deși nu are cadre militare printre rude, așa a fost crescut.
„Această vocație mi-a fost insuflată din sânul familiei, am fost crescut într-un spirit milităros, supus unor ordine și disciplinei, să zicem, fapt care m-a făcut să aleg Liceul Militar. Influența a venit din familie, nu am cadre militare în familie, dar am crezut că drumul acesta mă reprezintă. A fost o motivație intrinsecă și am avut curiozitatea aceea să văd cum este Liceul Militar și în ce constă, iar ideea mi-a surâs”, ne-a spus absolventul.
Iulian a petrecut patru ani de liceu mai mult pe la concursuri și olimpiade, unde a obținut rezultate foarte bune. A făcut parte și din echipa de dezbateri a colegiului militar și a fost membru al Cercului de jurnalism. Deși la profil unic de mate-info, Iulian a avut performanțe și pe discipline de la uman. El a obținut locul al doilea la nivel național la Concursul Național Interdisciplinar „Cultură și civilizație în România” și mențiune la nivel național la Olimpiada de dezbatere, argumentare și gândire critică „Tinerii dezbat”.
„Am fost la multe concursuri, cred că nimeni din liceu nu a participat la câte am participat eu, în special pe partea de socio-umane. Este filieră vocațională, dar o singură specializare. Chiar dacă liceul e de matematică-informatică, profesorii de socio-umane mi-au oferit o trambulină pentru concursuri și olimpiade. În ciuda faptului că sunt pe real, am avut rezultate deosebite pe uman”, mai spune Iulian.
Pentru viitor, cercetare militară
Performanțele obținute de Iulian l-au ajutat să își facă un dosar de admitere complet pentru viitoarea etapă, Academia Forțelor Terestre din Sibiu. Absolventul ne-a spus că va merge mai departe să studieze cercetare militară și ar dori ca în viitor să revină la Timișoara, în cadrul Brigăzii 18 de Cercetare și Supraveghere. Cercetarea militară presupune studiul informațiilor și datelor despre inamic, studii de teren, analizarea situațiilor epidemiologice și telecomunicații.
„Eu am depus un raport pe baza distincțiilor obținute la Academia Forțelor Terestre din Sibiu și am primit un răspuns pozitiv, unde mi s-a spus că îndeplinesc condițiile preliminare pentru a fi admis la academie, la Facultatea de științe militare, leadership și management militar. Eu vreau să urmez cercetarea și, cine știe, în viitor, știu că la Timișoara avem Brigada 18 de Cercetare și Supraveghere. Mi-aș dori să revin la Timișoara”, ne-a mărturisit Iulian.
În Timiș, în acest an, au fost 10 aplicanți pentru Academia Forțelor Terestre din Sibiu, unde pot merge tineri care au vârsta până în 26 de ani, conform Biroului de Informare – Recrutare Timiș. Există mai multe specializări pe care tinerii pot să le urmeze – Academia Navală, Academia Forțelor Aeriene, Universitatea Națională de Apărare, Academia de Poliție, Managementul Informației. În acest an, locurile au fost limitate pentru civili, având prioritate cei care au terminat studiile în specializări militare. Cei ce doresc o carieră militară susțin probe obligatorii la matematică, informatică și engleză și sport.
editor Amalia Kui
Trimite articolul
XSincere felicitari si o cariera stralucita ii doresc acestui tanar exceptional!Cu mahnire observ ca aceasta stire nu a generat niciun comentariu pana acum,daca era vreun accident cu olteni sau altceva de cancan erau zeci ,sute de comentarii dar la stiri precum aceasta e dureros din punctul meu de vedere ca nimeni nu si-a rapit putin din timp sa salute performanta acestui tanar.Inca odata mult,mult succes in cariera!
Felicitari! Daca pasiune nu e, mai nimic nu iese!
Felicitări și mult succes în continuare, rămâi încrezător și statornic în ceea ce-ți dorești. Un învingător e întotdeauna doritor de mai mult și nu se oprește din luptă. Succes!
Excelent baiat. Avem nevoie de mai multi ca el. Multa bafta, energie si sanatate ii doresc!
“Dar am crezut ca drumul acesta ma reprezinta!” – cea mai importanta fraza din acest articol !
Daca toti absolventii si-ar alege drumul in viata dupa acest principiu, in vreo 20 de ani tara noastra draga ar fi “boboc”.
Felicitari, Iulian Florea! Iti doresc sa iti pastrezi verticalitatea no matters what !
Daca e atat de destept pe cat este laudat in articol, o sa realizeze in timp scurt ca armata nu e de el si o sa plece din sistemul asta infect si putred in care toti basinosii se viseaza generali, si cei mai multi dintre ei chiar ajung. Daca nu e chiar atat de destept, probabil ca o sa ramana in sistem cu aspiratii la gradul de general, ca mai toti infanteristii cu pretentii, chiar daca sunt la coada mediilor din liceu. In loc sa cerceteze inamicul, care nu prea mai exista, si oricum nimeni nu mai are chef de razboaie, o sa cerceteze populatia civila, la ordine politice, cum au facut si aia in 89, cu pensii speciale acum.
-
Ești plin de ură și ai frustrări vis-a-vis de armată. Probabil tu nu ai putut accesa în această instituție în care disciplina, punctualitatea, respectul și patriotismul se cultivă și formează. Ești un negativist. Felicitări maxime tânărului absolvent și succes în continuare. Băiatul a învățat enorm și a muncit pentru a ajunge aici. Este de lăudat. Felicitări!
O să stea la ordinul unor mânjiți și incompetenți împotriva poporului din care a ieșit. O să moară fără a trage un foc de armă obligat de oculta mondială să intre în Sheol după injectarea cu serurile criminale. Sper să se trezească și să aleagă Viața. Dacă nu… Se va filtra singur. Din păcate mulți oameni de 10 sunt limitați și reduși din cauza dresajului la care au fost supuși în sistem. De aceea caută cu obstinație sisteme în care să fie rotite și nu merg spre creativitate sau inovație și autodeterminare. Pe scurt sunt ce se caută, nu oameni valoroși dar între chiori, cel ce are doar un ochi e rege.
Câteva cadre militare și medicale m-au avertizat în mod clar să nu mă vaccinez. Sub nicio formă și niciodată cu ce s-a emis acum.
Războiul este în desfășurare și nu se mai duce cu arme convenționale ci cu medicina îndreptată împotriva omului și spre depopulare.
-
Sigur esti unul din cei mai importanti oameni de pe planeta asta de aia te-au avertizat cadrele medicale sa nu te vaccinezi, avem nevoie de tine sa ne indrumi mai departe, drag conducator… Eu am auzit ca vaccinul scade 2 puncte din iq, de aia le e frica la toti sa il faca, devin mai prosti decat sunt acuma iar asta e inacceptabil 😂