Potrivit unui comunicat de presă al Primăria Timișoara, au fost făcute noi amenajări ale spațiului public în Ciarda Roșie. Vorbim de Parcul Humulești, amenajat și dotat cu echipamente de joacă sigure. Acolo unde au fost amplasate echipamentele de joacă au fost montate și pavaje noi, din tartan, dar tot în același parc a apărut și masă de tenis.

Foto: PMT
A mai fost deschisă și o nouă intrare în parc, gândită și pentru părinții care vin cu copii mici în cărucioare, și pentru persoanele în scaun cu rotile.

Foto: PMT
Fritz laudă rolul managerului de cartier
În comunicatul primăriei se amintesc și alte schimbări importante produse în cartierul Ciarda Roșie în ultima vreme: reabilitarea terenului de sport și aleilor Școlii Gimnaziale nr. 20, pietruirea mai multor străzi, amenajarea locurilor de parcare la școală, dispensar și biserică și plantarea a 20 de mesteceni, platani, tei, arțari în jurul școlii, inclusiv cu ajutorul elevilor. Potrivit primăriei, pentru aceste lucrări a fost importantă și buna colaborare dintre comunitate, managerul de cartier și structurile de specialitate din cadrul municipalității timișorene.
„Am introdus acest rol de manager de cartier ca o noutate în administrația publică din România pentru ca cetățenii să cunoască în mod direct persoana care se ocupă de gestionarea, în mod activ, a relației lor cu primăria. Managerul de cartier vede care sunt problemele specifice ale cartierului și mediază soluționarea acestora, cu implicarea serviciilor de specialitate ale municipalității. M-am bucurat de semnalele pozitive primite de la cetățenii din Ciarda Roșie cu privire la rezolvarea unor probleme punctuale în cartier, tocmai cu ajutorul managerului de cartier”, a spus primarul Dominic Fritz.

Foto: PMT
Vă amintim, Primăria Timișoara a introdus rolul de manager de cartier anul trecut, în aprilie fiind lansată și prima procedură de concurs. După câteva schimbări, în ianuarie 2023 s-au căutat trei noi oameni care să ocupe asemenea posturi. Până una-alta, potrivit unui nou comunicat din septembrie, de la șase s-a ajuns la cinci angajați cu responsabilități în gestionarea relației cu cetățenii din cartiere. În prezent, potrivit site-ului primăriei, aceștia ar fi:
-
Ovidiu Chișe (0744475 920, ovidiu.chise@primariatm.ro): Nord – Est 1; Delimitare: Calea Aradului (inclusiv) – Strada Aristide Demetriade (inclusiv) – Strada Avram Imbrone (inclusiv); Cartiere: Arad Est, Ion Ionescu de la Brad, Antene, UMT (parțial);
-
Marius Olan (0744500862, marius.olan@primariatm.ro): Sud – Est 1 și 2; Delimitare Sud-Est 1: Canal Bega (exclusiv) – Strada Dacilor (inclusiv) – Calea Stan Vidrighin (inclusiv) – Calea Buziașului (inclusiv); Delimitare Sud-Est 2: Calea Buziașului (exclusiv) – Calea Stan Vidrighin (exclusiv) – Strada Dacilor (exclusiv) – Canal Bega (exclusiv) – Bd. Michelangelo(inclusiv) – str. Cluj (inclusiv) – str. Arieș (inclusiv) – Calea Martirilor (inclusiv); Cartiere: Fabric, Baba Dochia, Lunei, Câmpului, Kuncz, Plopi, Calea Buziașului, Ciarda Roșie, Campus Universitar, Stadion, Calea Buziașului, Soarelui, Timișoara Sud, Braytim;
-
Nicu Robete (nicu.robete@primariatm.ro): Sud – Vest 1 și 2; Delimitare Sud-Vest 1: Calea Martirilor (exclusiv) – str. Arieș (exclusiv) – str. Cluj (exclusiv) – Bd. Michelangelo (exclusiv) – Canal Bega (exclusiv)– Bulevardul Mihai Viteazu (inclusiv) – Strada Ciprian Porumbescu (inclusiv) – Calea Șagului (inclusiv); Delimitare Sud-Vest 2: Calea Șagului (exclusiv) – Strada Ciprian Porumbescu (exclusiv) – Bulevardul Mihai Viteazu (exclusiv) – Canal Bega (inclusiv); Cartiere: Elisabetin, Odobescu, Calea Șagului, Dâmbovița, Freidorf, Calea Girocului, Fratelia, Steaua;
-
Ovidiu Ştefan (cartiere@primariatm.ro): Nord- Est 2; Delimitare: Strada Aristide Demetriade (exclusiv) – Strada Avram Imbrone (exclusiv) – Calea AI.I.Cuza (inclusiv) – str.Gheorghe Dima (inclusiv) – str.Sf.Ioan (inclusiv) – P-ța Victoriei (inclusiv) – Bd Regele Ferdinand I (inclusiv) – Canal Bega (inclusiv); Cartiere: Cetate, Tipografilor, Badea Cârțan, Kogălniceanu, Telegrafului, Dorobanți, Crișan, Ghiroda, Modern;
-
Ovidiu Lința (ovidiu.linta@primariatm.ro): Nord – Vest 1 și 2; Delimitare Nord-Vest 1: Canal Bega (exclusiv), str.Sf.Ioan (exclusiv) – P-ța Victoriei (exclusiv) – Bd Regele Ferdinand I (exclusiv) – Strada Gheorghe Lazăr (inclusiv) – Strada Cloșca (inclusiv) – Strada Locotenent Ovidiu Balea (inclusiv); Delimitare Nord – Vest 2: Strada Locotenent Ovidiu Balea (exclusiv) – Strada Cloșca (exclusiv) – Strada Sfântul Gheorghe (exclusiv)–Strada Gheorghe Dima (exclusiv) – Calea Aradului (exclusiv); Cartiere: Circumvalațiunii, Gara de Nord, Mircea cel Bătrân, Mehala, Bogdănești, Blașcovici, Ronaț, Solventul, Stația de Epurare, Bucovina, Ovidiu Balea, Torontalului, Aradului Vest.
Trimite articolul
XArata MIZERABIL !!! Bataie de joc.
Ce au Humuleștii cu Ciarda Roșie?