În primul tur, fostul număr 7 în clasamentul mondial al junioarelor s-a distrat cu slovaca Jarmila Gajdosova pe care a învins-o fără nici un drept de apel, 6-1, 6-0. Miercuri, în turul secund, Edina a stat o oră şi 45 de minute pentru a o învinge pe chinezoaica Meng Yuan, 6-2, 6-4, într-un meci în care decisiv a fost câştigarea mingilor pe primul serviciu.
Românca de pe locul 86 WTA se află la cea mai bună performanţă din acest sezon, pe lângă cele două turnee ITF câştigate. Ea va juca pentru un loc în semifinalele competiţiei asiatice cu câştigătoarea dintre a treia favorită, elveţianca Patty Schinder şi tânăra speranţă a tenislului feminin românesc, Sorana Cârstea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!