Directorul Muzeului Național de Artă din Timișoara, Filip Petcu, a fost premiat în cadrul Galei Excelenței Bănățene 2023. Membrii Academiei Române filiala Timiș, alături de reprezentanții celor patru universități din Timișoara: Universitatea Politehnica, Universitatea de Vest, Universitatea de Medicină și cea de Științele Vieții, au acordat distincția managerului instituției de cultură pentru a-i recompensa activitatea intensă și devotamentul cu care s-a implicat în promovarea culturii, în anul Capitalei Culturale Europene. Premiul care i-a revenit managerului este „Eugen Todora”, distincția pentru Științele Umaniste și Artă.
„Filip Adrian Petcu, unul dintre cei mai importanți promotori ai artei timișorene, românești și universale, a condus destinele Muzeului Național de Artă Timișoara către poziția de etalon al muzeografiei de artă din România și din Europa. Activitatea sa remarcabilă s-a desfășurat cu precădere în anul Capitalei Europene a Culturii, contribuind la consolidarea poziției orașului Timișoara ca un hub cultural de referință. Premiul „Eugen Todoran” pentru Științe Umaniste și Arte onorează nu doar excelența profesională a lui Filip Adrian Petcu, ci și munca dedicată, pasiunea sa pentru artă și contribuția deosebită la gestionarea și promovarea unui patrimoniu artistic de cea mai înaltă valoare. Prin organizarea unor expoziții cu opere de valoare inestimabilă, dar și prin crearea primului laborator vizitabil de restaurare pictură din Europa Centrală și de Est inclus în conceptul circuitului unei expoziții permanente și totodată a unei infrastructuri muzeale moderne, Filip Adrian Petcu s-a remarcat ca o personalitate importantă în cultura și arta contemporană”, transmit cei de la serviciul de comunicare și relații publice al Muzeului Național de Artă Timișoara, într-un comunicat oficial.
De asemenea, acest premiu „consolidează nu doar statutul său profesional și contribuția sa la dezvoltarea și îmbogățirea patrimoniului cultural, ci și poziția Muzeului Național de Artă Timișoara în peisajul cultural românesc și European”, adaugă cei de la MNArt.
Citiți principiile noastre de moderare aici!