Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Cu malurile in reabilitare si Bega murdara: canalul trebuie din nou curatat!

Cu malurile in reabilitare si Bega murdara: canalul trebuie din nou curatat!

la 23 July 2014 16:06 Reactualizat la: 23 July 2014 19:22
23 July 2014 16:06 Reactualizat la: 23 July 2014 19:22
Proiectul Primăriei Timişoara de reabilitare a malurilor Begăi pe bani europeni continuă – a ajuns la nici 40%, după estimările autorităţilor locale -, dar canalul reprezintă un peisaj dezolant pentru că în multe zone vegetaţia a explodat, iar apa este murdară. „Bega ar trebui să fie curățată din nou, se impune o intervenție de urgență…”, afirmă primarul Nicolae Robu. Oficialii Administraţiei Bazinale de Apă spun că ceea ce se întâmplă este normal, pentru că şi ei au în derulare o investiţie pe fonduri UE, şi a fost coborât cu mult nivelul apei.
Scris de A.S. - Proiectul Primăriei Timişoara de reabilitare a malurilor Begăi pe bani europeni continuă – a ajuns la nici 40%, după estimările autorităţilor locale -, dar canalul reprezintă un peisaj dezolant pentru că în multe zone vegetaţia a explodat, iar apa este murdară. „Bega ar trebui să fie curățată din nou, se impune o intervenție de urgență…”, afirmă primarul Nicolae Robu. Oficialii Administraţiei Bazinale de Apă spun că ceea ce se întâmplă este normal, pentru că şi ei au în derulare o investiţie pe fonduri UE, şi a fost coborât cu mult nivelul apei.

Trimite articolul

X

Inspectând lucrările de reabilitare a malurilor, primarul Nicolae Robu a sesizat şi el că apa este murdară şi crede că reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Banat (ABAB) ar trebui să intervină.

„Bega ar trebui să fie curățată din nou. Administrația Apelor se ocupă de acest aspect. Nu am discutat cu ei încă, nu am fost în această zonă până acum. Nu era așa… Acum, după ploile din ultima vreme, probabil că a răbufnit această vegetație… Se impune o intervenție de urgență. N-aş vrea să intrăm în Cartea Recordurilor şi cu podul de PET-uri, care este un lucru bun, dar şi cu cantitatea de vegetaţie din apă. Voi vorbi cu cei de la Administraţia Bazinală a Apelor. Chiar nu m-am plimbat în ultima vreme pe malul Begăi și nu mi s-a sesizat că vegetația a ajuns să năpădească Bega chiar în halul acesta”, a declarat Robu.

Conducerea ABAB spune însă că este normal ca Bega să fie murdară în această perioadă, pentru că a fost coborât cu mult nivelul apei ca să se poată lucra la consolidarea malurilor, la taluzuri, o lucrare realizată printr-un alt proiect pe fonduri europene. Oficialii de la Ape dau asigurări că se va interveni apoi pentru curăţarea canalului de vegetaţia care a crescut abundent.

„În prezent, noi am coborât cota, nivelul canalului Bega, pentru a face lucrări de consolidare la maluri. Se lucrează la turnarea grinzii de susţinere a taluzului. Vegetaţia creşte excesiv de repede. E cald afară, nivelul apei e scăzut… Apa este scăzută cu aproape un metru. Pe urmă vom face noi curăţenia. Se face taluzarea malurilor – proiectul prevede refacerea consolidării malurilor canalului Bega. După se face o igienizare, o curăţire, şi se ridică nivelul apei. În momentul actual se lucrează jos la taluz, este o grindă de beton armat, se toarnă grinda respectivă. Nu poţi să torni sub apă. Când s-a terminat turnarea, noi ridicăm nivelul, pentru că pe taluz unde se pun dalele nu ajunge apa. Ştiu, e o privelişte mai dezolantă, dar procesul de construcţie asta presupune. Este o investiţie pe fonduri europene. Canalul Bega a fost decolmatat în anii trecuți, se va face întreţinere practic. Vegetaţia o tăiem noi. Anul viitor sperăm să avem şi o dragă, o mini-dragă pentru întreţinere. O vom achiziţiona noi”, a declarat, pentru www.tion.ro, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Banat, Luci Ervin. Proiectul trebuie finalizat în primăvara anului 2015.

Cei de la Ape susțin că nivelul Begăi a fost scăzut controlat și este monitorizat, iar alimentarea cu apă a municipiului Timișoara nu va fi afectată.

În ceea ce priveşte proiectul primăriei de reabilitare a infrastructurii publice a malurilor canalului Bega, acesta este realizat în proporţie de aproape 40% la ora actuală, potrivit autorităţilor locale.

„Până în momentul de faţă din punct de vedere financiar am plătit 27% din valoare şi s-a realizat cam 38%. Termenul de finalizare este iulie 2015. Ne încadrăm în termene, nu e problemă. Bega reprezintă una din marile valori ale orașului nostru și nu cred că cineva își poate închipui Timișoara fără Bega. Potențialul canalului Bega este mult mult mai mare decât ceea ce s-a valorificat până la ora actuală. Acest proiect, prin amenajările pe care le prevede, va asigura o mult mai bună valorificare a acestui potenţial. De la Podul Modoş şi până la Uzina de Apă se amenajează ambele maluri. Sunt anumite porţiuni doar, unde fie pentru că este parc, fie pentru că e proprietate privată, nu se vor face amenajări, dar pe cea mai mare porţiune, pe ambele maluri, se fac amenajări”, a concluzionat Robu.

În ceea ce priveşte anumite probleme reclamate cu privire la amenajarea pistelor pentru biciclişti şi a aleilor pietonale, reprezentanţii municipalităţii spun că se pot face doar „mici ajustări”.

Trimite articolul

X
Taguri:
bega ,
maluri ,
nicolae robu ,
reabilitare
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    UVT lansează un program online de psihoterapie pentru anxietate și depresie. Vă puteți înscrie gratuit
    2
    Restricții pe A1, între Margina și Traian Vuia. Se va circula pe o singură bandă
    3
    Temu și Poșta Română bat palma. Comercianții români vor avea acces la o rețea națională de livrare
    4
    Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
    5
    CCIA Timiș deschide noi oportunități de afaceri cu Germania
    6
    Se caută constructor pentru noua sală de sport din Balinț. Contractul ajunge la aproape 7 milioane de lei
    7
    FOTO. „Pregătite pentru noul an școlar”. Au fost finalizate reparațiile de peste vară din școlile și grădinițele timișorene
    8
    Alertă privind pastile de ecstasy pe care apare fața lui Donald Trump. Pot conține PMMA, o substanță toxică
    9
    Cod galben de caniculă sâmbătă în Timiș
    10
    Instructaj de siguranță la Maternitatea Odobescu. Cadrele medicale au exersat folosirea extinctoarelor

    Cele mai noi știri

    Eveniment

    Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”

    Ştiri din Timiș

    FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”

    Eveniment

    Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal

    Eveniment

    Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș

    România

    Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie

    Horoscop

    Energia Astrală a lunii Noiembrie

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?

    Ştiri din Timiș

    Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național

    Eveniment

    Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323