Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Cu garajele sub bloc, unii timisoreni care locuiesc in centrul istoric cauta zilnic locuri de parcare in zona Cetate

Cu garajele sub bloc, unii timisoreni care locuiesc in centrul istoric cauta zilnic locuri de parcare in zona Cetate

la 7 July 2018 10:29

Cu garajele sub bloc, unii timisoreni care locuiesc in centrul istoric cauta zilnic locuri de parcare in zona Cetate

<p>Tion: Cu garajele sub bloc, unii timisoreni care locuiesc in centrul istoric cauta zilnic locuri de parcare in zona Cetate</p>
7 July 2018 10:29
Câțiva timișoreni care locuiesc chiar în cartierul Cetate sunt obligați să-și lase mașinile pe unde apucă, cu toate că au garaje sub bloc, pentru care plătesc impozit anual. Riveranii pot intra cu mașinile în curtea blocului doar în anumite intervale orare, care nu-i prea ajută. Primarul a pus piciorul în prag și spune că nu vrea să le permită accesul permanent, chiar dacă este vorba doar despre o mână de oameni.
Scris de Roxana Deaconescu - Câțiva timișoreni care locuiesc chiar în cartierul Cetate sunt obligați să-și lase mașinile pe unde apucă, cu toate că au garaje sub bloc, pentru care plătesc impozit anual. Riveranii pot intra cu mașinile în curtea blocului doar în anumite intervale orare, care nu-i prea ajută. Primarul a pus piciorul în prag și spune că nu vrea să le permită accesul permanent, chiar dacă este vorba doar despre o mână de oameni.

Trimite articolul

X

În urmă cu cinci ani, odată cu reabilitarea centrului istoric, din Cetate au dispărut sute de locuri de parcare. Timișorenii care au apartamente sau stau în chirie acolo dau ture zi de zi să găsească un loc unde să-și lase autoturismele, cu toate că unii dintre ei au garaje sub blocuri. 12 proprietari de apartamente de pe str. Emanoil Ungureanu nr. 3 sunt în această situație. Unul dintre ei, Laurențiu Mureșan, spune că s-a plâns în repetate rânduri primăriei de situația dată, dar nu a avut succes nici până în ziua de astăzi.

„Eu nu cer decât să am acces la garaj. În perioada asta nu au venit niciodată să spună «V-am privat de un drept, haideți să vedem ce facem!»”, s-a plâns timișoreanul nemulțumit. Atât el, cât și vecinii lui sunt nevoiți să meargă an de an la o comisie din primărie pentru a obține un aviz care se dă pe numărul de înmatriculare al autoturismului.

Timișorenii de pe E. Ungureanu nr. 3 pot intra cu mașinile în curte doar între orele 17-19, 22-23 și 00-09. Un orar despre care spun că este imposibil de respectat.

„Am un garaj pentru care plătesc impozit și care a primit avizul de la primărie, când s-a construit blocul, în 1989. Prima dată s-au construit garajele, apoi s-a construit blocul, peste garaje. Deci nu sunt baterii în garaje. Sunt garaje sub bloc, nu poți să le dai deoparte. Am solicitat ca pentru acel bloc în care sunt 12 proprietari, cu 12 garaje, să se dea o derogare, ca să putem accesa acele garaje. În acest moment, avem acces la garaje doar între anumite ore: de la 17 la 19, de la 22 la 23 și de la ora 0 la ora 9. Eu stau în blocul acela numai între aceste ore? E proprietatea mea. E singurul bloc din acea zonă a Timișoarei care are garaje legal construite, intabulate și pentru care se plătește impozit. Sunt în această situație de când s-a decis înființarea zonei pietonale, de cinci sau șase ani. Unul dintre vecini a rămas cu mașina în garaj și după ce s-a spart strada, n-a mai putut să iasă”, ne-a spus Laurențiu Mureșan.

Timișoreanul este nevoit să-și caute seară de seară loc de parcare în zona centrală a orașului. Uneori o lasă și la parcările cu plată, deși ar putea parca gratuit în garajul propriu.

„Nu am unde să-mi parchez mașina. Pot s-o las în față la Hotel Continental, în față la Spitalul Militar, dacă găsesc loc… Dar nu găsesc locuri, la nicio oră din zi și din noapte. Mergi la cumpărături, ai un bax de apă și două plase și ce faci? Eu am un garaj, care este sub bloc”, ne-a mai spus omul revoltat.

Intervalul orar trecut pe aviz le permite să intre în curte doar 13 ore pe zi, din care 11 pe timp de noapte.

„E absurd să nu ne dea acces între 20 și 24, de exemplu. Nu știu cine a gândit acest orar de acces. Sunt convins că nici nu au fost pe teren să vadă situația. Este singurul bloc cu garaje, sunt 12 mașini care nu o să circule niciodată toate deodată, nu o să incomodeze turiștii. În plus, acest acord se dă pe număr de mașină. Dacă eu am mașina în service și de acolo mi se dă o mașină de schimb, eu nu pot intra cu ea în garaj. Dacă închiriez legal apartamentul, chiriașul nu poate obține acel aviz. De ce trebuie să mă căciulesc eu pentru dreptul meu? În fiecare an trebuie să scot acest aviz”, ne-a mai declarat Laurențiu Mureșan.

Avizul lor spune și străzile pe care au voie să circule. Omul spune că la un moment dat nici nu au putut intra cu mașinile pe străzile pe care aveau voie să treacă, pentru că pe bucata de E. Ungureanu, dintre Savoya și Gh. Lazăr, erau bolarzi. Până de curând, E. Ungureanu era blocată de mașini parcate haotic. Accesul spre garajele lor se face de pe Eugeniu de Savoya.

„Lăsăm mașinile unde se poate, unde este un loc liber… dăm ture până găsim loc. Sincer, nu intru cu mașina în garaj, pentru că nu mă încadrez niciodată în acel interval. Ei ne-au dat accesul de pe o stradă care era blocată, E. Ungureanu, de la Liceul Lenau până la colț cu Savoya. Erau bolarzi la colț, nu se putea intra cu mașina. Nu ne-au dat telecomandă. Adică eu am voie să intru cu mașina în garaj, dar nu pot… am aviz semnat, ștampilat”, ne-a mai spus timișoreanul.

Bărbatul este hotărât să dea primăria în judecată. A făcut deja o plângere prealabilă. Dacă cei din administrația publică locală își mențin părerea, atunci merge în instanță.

„Vrem să-i dăm în judecată, am făcut o solicitare către primărie, în procedură prealabilă. Așteptăm răspunsul lor și ulterior mergem mai departe. E proprietatea mea, e dreptul meu, pentru care plătesc un impozit. Eu consider că este și o discriminare față de alți locuitori care în altă parte a orașului plătesc și impozite mai mici. Plătesc impozit inclusiv pe garaj, am toate chitanțele că pot să demonstrez că întotdeauna am plătit… nu am avut niciodată datorii”, a mai precizat Laurențiu M.

Primarul Nicolae Robu nu vrea nici să stea la discuții cu cei care locuiesc în centrul Timișoarei și, deși au garaje, nu pot ajunge cu mașinile la ele decât când vrea primăria.

„Nu pot intra, este zonă de promenadă, sunt avantaje și dezavantaje, ca în orice zonă. Ei au un anumit regim de acces, dar nu se poate face ce doresc ei, să aibă acces când au chef. Nici vorbă, este un subiect nenegociabil. Zona de promenadă va fi liberă de accesul mașinilor, așa cum este și-n Viena, și-n Praga, și unde vreți”, ne-a spus edilul-șef, foarte hotărât.

În timp ce timișorenii cu garaje sub bloc nu pot intra cu mașinile decât atunci când vor, deși locuiesc acolo, în centrul istoric s-ar plimba șoferi cu mașini pe care există aviz permanent. Unele dintre ele ar aparține Casei de Cultură a Timișoarei, iar altele Societății Horticultura, chiar directorul fiind văzut într-un BMW X5. Primarul spune că este ceva normal, pentru că cei de la Casa de Cultură organizează evenimente în zona centrală, iar cei de la Horticultura au intervenții acolo.

„La evenimente merg, nu merg să se plimbe cu mașina… numai la evenimente merg, nu există așa ceva. E formulată așa ca să nu vină toată ziua după autorizație. Este bazat pe faptul că așa cum salvarea are acces oricând, unde dorește, dar nu merge ca să se distreze acolo, ci merge când are treabă, tot la fel și o instituție care are de lucru foarte mult primește o astfel de autorizație. (…) Și domnul Drăgilă merge la intervenții, nu merge să se distreze, mă îndoiesc că merge la distracție”, a conchis Nicolae Robu.

Trimite articolul

X
Taguri:
acces garaje ,
garaje ,
garaje sub bloc ,
locuri de parcare ,
parcare
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Horoscop săptămâna 27 iulie – 2 august
    2
    Căderea părului, posibil efect secundar al unor medicamente populare pentru slăbit și diabet, precum Ozempic
    3
    Referendum pentru soarta păcănelelor din Timișoara? Propunerea unui consilier local
    4
    Zilele comunei Dumbrava: muzică, tradiții și gulaș
    5
    Charity Quiz Night ajunge la ediția cu numărul 100 la Timișoara. Fondurile strânse sprijină copiii aflați în risc de abandon școlar
    6
    Pasageră rănită după ce o mașină s-a răsturnat la ieșire din Timișoara
    7
    Sângerarea gingiilor poate ascunde boli care duc la pierderea dinților. Când recomandă medicii un consult de specialitate
    8
    Mai multe servicii pentru vârstnici și bolnavi. Primăria Timișoara cumpără un imobil de la Arhiepiscopie
    9
    Ziua Banatului, sărbătorită în 21 iulie. Se împlinesc 308 ani de la Pacea de la Passarowitz
    10
    Noi restricții de circulație pe bulevardul Liviu Rebreanu. Traficul va fi închis patru zile într-o intersecție intens circulată

    Cele mai noi știri

    Mapamond

    VIDEO. Criminal în serie, prins deghizat în femeie și cu un copil în brațe. Este suspectat de 16 omoruri

    Mapamond

    A murit Peter Max, artistul care a dat culoare universului „Yellow Submarine” al formației The Beatles

    Ştiri din Timiș

    Zilele comunei Dumbrava: muzică, tradiții și gulaș

    Ştiri din Timiș

    Un elev de clasa a V-a a ajuns la spital după un conflict la școala din Chevereșu Mare. Mama acuză că băiatul a fost bătut și umilit

    România

    Sorin Grindeanu afirmă că PSD e îndreptățit să guverneze

    Eveniment

    Un șofer a ajuns la spital după un accident produs pe strada Andrei Șaguna din Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Producția de cereale din Timiș, afectată grav de secetă

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 17 septembrie 2026, în Timișoara?

    Utile

    Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 17 septembrie

    Capitală Culturală

    Întâlniri în pantă, la Timișoara. Festivalul companiei C4C aduce în discuție criza de spații pentru teatrul independent
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici