Profesorul Ovidiu Papană a predat „Folclor muzical” și „Acustică muzicală” la Facultatea de Muzică din Timișoara. În paralel, a fost interpret de muzică tradițională, în diverse formații. Cântă la vioară, drâmbă, mai multe instrumente de suflat, iar experiența a fost cu atât mai bogată cu cât a avut șansa să meargă în turnee în afara țării.

Bogata sa colecție de instrumente muzicale, unică în țară, a luat naștere din dorința de a se pune la punct cu acest domeniu, dar și pentru a le arăta studenților cum „cântă” instrumentele.

„Colecția a început cu cinci, șase instrumente și s-a dezvoltat în timp, ajungând astăzi la 560 de instrumente și vreo 80 parțiale sau, să le zicem, jucării muzicale care fac parte tot din această categorie, doar că ele sunt ancorate într-un timp pierdut în negura vremilor”, ne-a spus profesorul Ovidiu Papană.

 

Întrebat dacă nu ar putea deschide un mic muzeu cu toate aceste piese, profesorul a mărturisit că „un muzeu de instrumente presupune o investiție enormă.”

„De obicei, muzeele sunt ancorate în vizual. Noi nu avem un muzeu de instrumente cum există în alte țări. Presupune ancorarea lui într-o latură auditivă. Dacă îl pui pe masă, îi faci un deserviciu, el trebuie să cânte, să-i arăți destinația lui originară care ar trebui să fie cântatul. Nu să-i arătăm coaja”, a explicat colecționarul.

Mai bine de jumătate dintre instrumentele din colecția sa provin din afara țării.

Profesorul Papană ne-a mai dezvăluit că atenția sa a fost îndreptată mai cu seamă către instrumente tradiționale care, odată cu trecerea timpului, au cam dispărut.

„Sunt o grămadă de instrumente despre care la ora actuală nici nu se mai știe nimic. Fifa, de exemplu, e un precursor al naiului din zona Olteniei. Am cel puțin zece instrumente despre care nu se știe, cum ar fi fișconiu de pitpalac, care imită niște sunete ce ademenesc păsările

. Înaintea acestor instrumente destul de performante pe care le am au fost unele mult mai simple, care, pentru o anumită etapă, coborând niște secole în jos, erau chiar de valoarea instrumentelor din ziua de astăzi. E clar că acum au ajuns jucării muzicale, sau, în cel mai bun caz, instrumente rare, cum e drâmba. Am o grămadă de fluiere îngemănate despre care nu se cunoaște absolut nimic”, ne-a spus profesorul.

Colecționarul a reconstruit unele instrumente care nu mai există. Pentru unul dintre acestea, realizat din lemn de nuc, a muncit 250 de ore. Deși la 18 ani a construit o vioară, ca să o înțeleagă cât mai bine, nu se consideră creator de instrumente.

„Am resuscitat o cultură, pentru că altfel mureau în cărțile lor și nici măcar nu se știa despre ele. Trebuie să fii și muzician, și teoretician, și acustician, până la urmă. Mai trebuie să știi și fizică, pentru a face instrumentul să aibă performanță, iar treburile astea nu prea sunt la îndemâna tuturor. (…)

Violoncelul bătut cu bățul a dispărut la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. În perioada interbelică, exista în zona Timișului și Aradului. L-am construit din lemn de plop, dar a trebuit să sculptez dintr-un butuc tot instrumentul. Mai există doar la comunitatea maghiară din județul Covasna, dar e o pierdere enormă pentru că acest instrument interesant nu este cunoscut.

Mai am un fluier dintr-un moț de curcan. Mai dețin un fluier unic care a fost folosit pentru practicile mortuare și carabe de cimpoi, care nu se mai găsesc. Singurul instrument pe care nu-l am este o cobză țărănească”, ne-a explicat profesorul Ovidiu Papană.

Potrivit acestuia, inițierea copiilor în viața sonoră se făcea cu jucării muzicale, punctul de plecare fiind zornăitoarea.

„Sunt o grămadă de instrumente care la început atrag atenția asupra sunetului la copil, pentru că altfel muzica nu s-ar putea regăsi dacă nu avem această inițiere în domeniul sonor. Acum se face cu toate plasticăriile. Chiar ultimul volum pe care l-am scos acum a fost dedicat pseudo-instrumentelor și jucăriilor muzicale.

Am prezentat mai multe jucării pe categorii de complexitate și lucruri despre care nu realizezi ce efecte importante au asupra auzului uman și care pur și simplu programează omul spre o formă de inițiere superioară, care este muzica”, ne-a mai relatat colecționarul.

Cel mai vechi instrument din colecția sa are aproximativ 150 de ani.

„Dacă nu cunoști instrumentul începând cu construcția lui, pe urmă cu interpretarea lui, pe urmă istoricul lui, dacă se poate, și în sfârșit, să-i cunoști sunetul pentru care a fost făcut de fapt, nu spui prea mare lucru. Toate studiile mele sunt bazate pe instrumentele din colecția mea. Dacă te duci la orice muzeu, la ora actuală găsești fluiere, câte un cimpoi eventual sau câte un tulnic, instrumente moderne sau destul de recente și cam atât. Restul nu s-au colecționat.

În condițiile respective, a trebuit să fac eu propria mea colecție. Ce n-am găsit am construit și treaba cu construitul m-a ajutat enorm pentru că am înțeles exact când instrumentul nu spune trebuie să îți dai seama de ce. Majoritatea instrumentelor mele sunt funcționale. Provin de pe majoritatea continentelor.

De exemplu, din Africa am cora și udu din spațiul arab, strămoșul chitarelor. Mai am kalimba, un instrument care nu se găsește în cultura noastră, caval, instrument asemănător fluierului, cimpoaie cu ancie – o lamă care vibrează ca la clarinet, țitere – instrumente cu coarde, țambalul românesc, buhai mecanic cu manivelă din zona Moldovei despre care nu se știe nimic pentru că a dispărut odată cu timpul”, mai spune profesorul Papană.

Din afara țării, el mai are mai multe ocarine și didgeridoo – de la aborigenii din Australia.

Cel mai mare instrument pe care îl deține este un tulnic de trei metri, iar cel mai mic – o jucărie în care se suflă, dintr-un sâmbure de caisă.

Potrivit profesorului, aproape orice poate fi o sursă de sunet: o frunză, o scoarță de mesteacăn sau un solz de pește.

Ovidiu Papană a scris 14 cărți – 13 dedicate instrumentelor muzicale și una exclusiv pentru vioară. Unul dintre volume a fost publicat în limba engleză, de o editură a seniorilor de la Universitatea Cambridge, și a fost achiziționat de bibliotecile universităților Stanford și Yale.