Iată ce piese esenţiale poţi alege pentru a-ţi decora casa în stil minimalist:
Canapeaua extensibilă
Decorul minimalist este despre cât mai mult spaţiu. Astfel, o canapea extensibilă este o super opţiune pentru a amenaja casa simplu şi cu bun gust. Poţi alege o canapea extensibilă atât pentru living, cât şi pentru birou sau dormitorul de oaspeţi. Pentru un design curat şi uşor de creat, alege canapeaua extensibila în nuanţe pământii, precum bej, gri sau verde.
În funcţie de spaţiul de care dispui, poţi să achiziţionezi canapele cu două locuri sau trei locuri, dar şi colţare.
Dulapuri cu design clasic
Dulapurile sunt o piesă esenţială în orice amenajare, iar decorul minimalist pune accent pe esenţial, nu pe mobilier fără un scop sau un rol. Astfel, este inspirat să alegi dulapuri cu design clasic, fie cu uşi glisante, fie cu sisteme tradiţionale de închidere, precum mânerele.
Găseşti o mulţime de dulapuri la preţuri avantajoase online, dar şi în magazinele de mobilă.
La capitolul culori, cea mai bună soluţie o reprezintă nuanţele simple, precum alb, crem, gri sau culorile pastelate, cum ar fi bleu sau roz pudrat.
Etajere şi rafturi
Spaţiul de depozitare este foarte important într-o amenajare minimalistă, deoarece aceasta are la baza ideea de casă aerisită, niciodată ticsită cu prea multe obiecte. În acest sens, rafturile şi etajerele pot deveni o piesă de bază în design-ul interior. Le poţi folosi în orice cameră, de la bucătărie şi până la dormitor sau living.
Acestea au preţuri prietenoase, iar acesta nu este singurul lor avantaj. Rafturile şi etajerele suspendate se montează uşor, fără bătăi de cap şi nu ocupă spaţiu la nivelul podelelor, ceea ce înseamnă că vei avea mai mult loc pentru alte obiecte importante.
Zona de dining
Zona de dining nu este doar un moft. Aceasta poate avea mai multe roluri. O poţi folosi pentru a lua masa cu cei dragi, pentru a pregăti diverse preparate, dar şi pentru a lucra de acasă. Mai mult, zona de dining nu trebuie neapărat să arate că în filme, cu mese mari şi un număr mare de scaune, ci se poate adapta în funcţie de fiecare casă.
Alege să investeşti într-o zonă de dining în casa ta, mai ales dacă nu îţi doreşti să încarci bucătăria. Cele mai populare piese în decorul minimalist sunt mesele cu design simplu, în culori asemănătoare cu cele ale lemnului sau în nuanţe pământii.
Dacă spaţiul nu îţi permite, poţi să optezi pentru o zonă de dining tip bar, cu masă şi scaune înalte.
Pat şi noptiere
Un dormitor nu trebuie neapărat să fie decorat cu o mulţime de piese de mobilier. Dacă vrei o amenajare simplă, atunci nu ai nevoie decât de un pat şi de două noptiere. Nici măcar zona de dressing nu este absolut necesară pentru dormitor. Aceasta se poate muta într-o cameră separată sau pe hol.
Optează pentru un pat de calitate, fie din lemn sau oţel, fie tapiţat. Pentru extra spaţiu de depozitare, alege noptiere cu sertare sau rafturi.
Mobilier modular pentru bucătărie
Mobilierul modular este nu doar modern şi accesibil, ci şi eficient. Acesta se poate mula pe nevoile fiecărei familii, fără să face risipă de spaţiu. Este o soluţie excelentă pentru un decor minimalist, mai ales dacă alegi nuanţe neutre şi un design clasic.
Adaptează mobila modulară de bucătărie în funcţie de nevoile tale, dar şi de spaţiul de care dispui.
Inspiră-te din lista de mai sus pentru a alege piesele esenţiale pentru casa ta, mai ales dacă îţi doreşti un decor simplu şi o casă aerisită.
(2699)
Citiți principiile noastre de moderare aici!