Aruncarea mucurilor de țigară în nisip. O „tradiție” care, cred eu, ține de mult timp la noi în țară, pe care o respectă majoritatea fumătorilor de pe plajă: stau cu berea sau cafeaua în mână, pufăie tacticoși din țigară, iar când ajung la filtru „trag” o ocheadă în jur și lasă, tacticos, să le pice restul de gunoi din mână. Apoi, repede, cu degetele de la picioare pline de alge, acoperă mucul… ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Este găsit, puțin mai încolo, de copilașul care face castele de nisip și căruia, acum, pe pandemia de Covid-19, îi „picură” mucuri de țigară printre degete…

Plasarea păturii cât mai aproape de vecinul de plajă. O „tradiție” de când lumea și pământul. Când stai mai liniștit și spui: gata, respect distanța socială, sunt OK, nu încurc pe nimeni, vine o familie cu saltea, colac, două șezlonguri și un cort să-și aștearnă tabăra lângă tine. „Aici”, spune tata, în timp ce deja ți-a dat un „spray de nisip” de pe șlap. Aruncă bagajele pe nisip, lângă găletușa copilului tău, și încep să se organizeze: tata ancorează deja cortul în nisip, mama a început să dea cei doi copii cu cremă, iar unul dintre cei mici fuge după pătura care s-a încolăcit, adusă de vânt, după umbrela ta. Ca totul să fie „a la carte”, în cealaltă parte vine un „nene” care, după trei beri deja îngurgitate, își sprijină rucsacul cu cele șase doze rămase aproape pe umbrela ta. Toate acestea se întâmplă și pe plajele lărgite de la Mamaia – Năvodari…

Slalomul printre mașini spre plajă. Dacă plaja nu este „la picioarele” hotelului, ci ai câteva minute de mers până la ea, atunci pregătește-te și de o „mică Olimpiadă” – vei face slalom printre mașinile care au acaparat trotuarul și vei încerca să te strecori cu toate „papornițele”, umbrelă, lada frigorifică cu bere, lopățica și găletușa, plus copilul, până la plajă. Opririle vor fi dese, iar locul pe trotuar cam… cât pentru o furnică mai mofturoasă la mâncare. Într-un final ajungi în 20 de minute în loc de 3, dar măcar ai ajuns pe plajă, puțin tăiat la picior de la bucata de tablă picată de pe blocul în construcție și tot „rupt în coate” de la caroseria mașinilor pe care le credeai, până nu demult, pline de inserții de plastic.

Vânzătorii ambulanți, șlapii „cu reacție” și nisipul de pe călcâiele lor. Da, și în Italia sunt vânzători pe plajă care vor să-ți dea „Vuitoane” și ceasuri la preț mic, iar în Grecia sunt „tatuatorii au henna”, dar la noi pe litoral sunt băieții cu „porumbelul”, „kurtoșelul” și te mai miri ce aliment căruia i-ar sta mai bine în frigider decât în soarele dogoritor al amiezii. Ei bine, băieții și fetele care te îmbie cu un „porumb”, o „gogoașă”, o scoică, au niște șlapi „cu reacție”, iar de fiecare dată când trec pe lângă tine reușesc să presare nisipul plajei pe corpul tău lucrat la… sala de mese. Se pare că niciodată nu dau greș. Și se mai opresc să mai tragă din țigară sau să-și aranjeze banii în borsetă fix la capul tău, mai că nu scutură scrumul de la Marble în părul tău pe cale de dispariție…

„Olimpiada” de prețuri mari și nejustificate. Aici am fi luat numai aur la Tokyo, fără drept de apel. La mare vezi oameni cu atât de mult tupeu în a cere bani pe servicii îndoielnice încât ar fi buni de negociatori pentru teritorii, tezaur, PNRR… Dar nu, ei stau la mare și îți cer 10-12 lei pe o bere (dacă nu 20) – un pahar de 400 ml cu un lichid galben căruia ei îi zic bere. Ajunge și bietul porumb pe la 10 lei, dar poți să-l mai iei și cu 7 ori 8 lei. Cherhanalele miros a pește și au și rapane, dar prețul, în multe locuri, e (atenție!) pe suta de grame. O tură cu trenulețul e 10 lei pe o distanță relativ scurtă, iar prețurile la market zici că sunt Făt Frumos: dacă prima bere ai luat-o cu 5 lei, ai șanse ca a doua să o iei cu 7. Nu-ți pune aproape nimeni pe masă apă rece cu gheață ca grecii și nici o „gustărică” ca italienii (chiar dacă o plătești vreun euro jumătate – coperto), ai în schimb prețuri mari și amabilitate redusă. Prin unele locuri a început lumea să se schimbe, și chiar dacă „stă agățată de buzunarul tău” afișează un zâmbet și zic un „bună ziua”, dar în alte locuri e așa cum ne-am obișnuit, din păcate. Dar trece pandemia, iar zonele roșii vor deveni verzi, iar cei care vând vise pe litoralul românesc vor trebui să învețe să ne zâmbească și să coboare prețurile. Noi putem să visăm și la Arcul lui Hadrian…

Acest material a apărut în Săptămânalul Agenda, pe care îl găsiți la chioșcuri, online și în poștă, dacă aveți abonament.