Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Cand se termina lucrarile in centrul istoric al Timisoarei? Exista riscul sa se piarda partial banii

Cand se termina lucrarile in centrul istoric al Timisoarei? Exista riscul sa se piarda partial banii

la 17 March 2015 15:08 Reactualizat la: 17 March 2015 15:30
17 March 2015 15:08 Reactualizat la: 17 March 2015 15:30
Primăria Timişoara nu exclude posibilitatea să piardă o parte din finanţarea europeană pentru reabilitarea centrului istoric. Şi asta, pentru că nu există încă soluţii aprobate pentru punerea în valoare a vestigiilor arheologice descoperite şi nici executant pentru aceste lucrări. Noua licitaţie organizată pentru aceste lucrări este în curs, de-abia s-au deschis ofertele şi procedura ar mai putea dura... Primarul Nicolae Robu nu vrea ca băile turceşti din Piaţa Libertăţii să rămână descoperite de teamă să nu se transforme în... groapă de gunoi.
Scris de A. Strugariu - Primăria Timişoara nu exclude posibilitatea să piardă o parte din finanţarea europeană pentru reabilitarea centrului istoric. Şi asta, pentru că nu există încă soluţii aprobate pentru punerea în valoare a vestigiilor arheologice descoperite şi nici executant pentru aceste lucrări. Noua licitaţie organizată pentru aceste lucrări este în curs, de-abia s-au deschis ofertele şi procedura ar mai putea dura... Primarul Nicolae Robu nu vrea ca băile turceşti din Piaţa Libertăţii să rămână descoperite de teamă să nu se transforme în... groapă de gunoi.

Trimite articolul

X

Primăria Timişoara a lansat de-abia în cursul lunii februarie a acestui an noua licitaţie pentru lucrări, proiectare și asistenţă tehnică pentru punerea în valoare a vestigiilor arheologice descoperite pe perioada implementării proiectului de reabilitare a centrului istoric – reabilitare, conservare, restaurare și amenajări adiacente informațional-culturale. Autorităţile locale au afirmat că aceste lucrări nu au putut fi cuprinse în proiectul iniţial.

Valoarea estimată a noului contract este de peste 3 milioane de euro cu TVA. În ce stadiu suntem?

„S-au deschis ofertele pentru punerea în valoare a vestigiilor arheologice (…) Soluţiile se stabilesc pe baza unui nou proiect, care trebuie elaborat în urma unei noi licitaţii. Avem patru asocieri de firme prezente în licitaţie, sperăm ca procedura să-şi urmeze cursul în bune condiţii, astfel încât să putem stabili un câştigător cât mai curând (…) Vor fi prevăzute mai multe soluţii pentru elementele cheie, cum ar fi situl din Piaţa Libertăţii. Aceste soluţii trebuie să fie avizate de comisia de monumente de la Ministerul Culturii. Procedura presupune ca această comisie să se pronunţe pe baza a ceea ce propun specialiştii, iar aceşti specialişti trebuie stabiliţi prin licitaţie. Se aşteaptă un proiect cu propuneri tehnice elaborate de firme”, a explicat, marţi, primarul Nicolae Robu.

Robu vrea ca vestigiile din Piaţa Libertăţii să fie acoperite

Întrebat dacă nu beneficiarul proiectului, adică primăria, ar trebui să vină cu soluţiile de punere în valoare a vestigiilor, Robu a afirmat că nu, chiar dacă au fost prezentate până acum diverse variante de amenajare pentru Piaţa Libertăţii şi Piaţa Sf. Gheorghe.

„Primăria nu are specialişti… Nu permite legea, primăria nu este abilitată să stabilească ea astfel de lucruri (…) Soluţiile pe care ministerul dă aprobare sunt doar cele asumate printr-un contract de lucrări. În caietul de sarcini se prezintă ce s-a descoperit şi se cere specialiştilor să vină cu soluţii de punere în valoare şi să proiecteze tot ce înseamnă acea punere în valoare”, a adăugat Robu.

Edilul-şef spune că nu poate veni el cu soluţii, dar asta nu îl împiedică… să-şi dea cu părerea.

„Evident că noi ne vom da cu părerea. Din punctul meu de vedere, ca primar, cred că pentru Piața Libertăţii ar fi total neavenit să se lase acel sit descoperit aşa cum este acum, pentru că pe de o parte s-ar degrada tot ce este acolo din cauza intemperiilor, pe de altă parte ar fi o groapă de gunoi, în permanenţă am avea probleme, pentru că s-ar arunca acolo chiştoace de ţigări, pahare de plastic, sticle, PET-uri, şerveţele şamd. Şi în al treilea rând ar fi păcat ca o bună suprafaţă din Piaţa Libertăţii să devină moartă (…) Dar aşa e legea, nu poate primarul să vină să spună… Trebuia să se pronunţe mai întâi arheologii, apoi se face această atribuire, se elaborează proiectul de punere în valoare şi acesta merge la o altă comisie din minister, formată predominant din arhitecţi. Arheologii merg pe ideea lăsării la vedere, deschis. Eu nu agreez această soluţie”, a mai afirmat Robu.

Primăria nu exclude pierderea unei părţi din finanţare

Primarul a admis că reabilitarea centrului istoric nu va putea fi finalizată conform termenului iniţial, adică până la sfârşitul lunii iulie, dar până acum a spus că lucrările vor fi gata până la sfârşitul anului, adică în perioada în care mai pot fi implementate proiecte pe actualul exerciţiu financiar.

Robu ia acum în calcul şi posibilitatea ca lucrările pe bani europeni să nu se termine până la finele anului…

„Nu cred că există pericolul să pierdem banii pentru centrul istoric, dacă licitația se va desfășura acum într-un termen rezonabil. S-o finalizăm în câteva săptămâni, cu tot cu eventualele contestații. Sunt optimist, sper să existe corectitudine din partea ofertanților, noi suntem corecți… Nu este ușor, timp fizic încă ar mai exista, dar dacă intervin blocaje pe proceduri, atunci nu putem exclude riscul de a nu finaliza proiectul până la sfârșitul anului”, a recunoscut edilul.

Am putea fi puşi în situaţia să dăm banii înapoi?

„Nu neapărat toți, ci în funcție de gradul de realizare a indicatorilor, se va vedea… Trebuie să gândim pozitiv. Sunt posibilități să terminăm și, în mod normal, ar trebui să terminăm (…) Dacă apar blocaje pe proceduri, unde noi nu avem nicio posibilitate să intervenim, suportăm consecințele. Dar nu putem fi noi făcuți responsabili de așa ceva”, a concluzionat Robu.

Zece străzi şi patru pieţe din centrul istoric al Timişoarei au intrat în reabilitare prin proiectul primăriei. Lucrările au început în toamna anului 2013.

Articole pe aceeași temă:

Reabilitarea centrului istoric al Timisoarei nu se va finaliza in vara. Piata Unirii nu va fi gata!

Peste 3 milioane de euro pentru punerea in valoare a vestigiilor istorice din centrul Timisoarei

Trimite articolul

X
Taguri:
finantare ,
nicolae robu ,
proiect european ,
vestigii
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    UVT lansează un program online de psihoterapie pentru anxietate și depresie. Vă puteți înscrie gratuit
    2
    Restricții pe A1, între Margina și Traian Vuia. Se va circula pe o singură bandă
    3
    Temu și Poșta Română bat palma. Comercianții români vor avea acces la o rețea națională de livrare
    4
    Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
    5
    CCIA Timiș deschide noi oportunități de afaceri cu Germania
    6
    Se caută constructor pentru noua sală de sport din Balinț. Contractul ajunge la aproape 7 milioane de lei
    7
    FOTO. „Pregătite pentru noul an școlar”. Au fost finalizate reparațiile de peste vară din școlile și grădinițele timișorene
    8
    Alertă privind pastile de ecstasy pe care apare fața lui Donald Trump. Pot conține PMMA, o substanță toxică
    9
    Cod galben de caniculă sâmbătă în Timiș
    10
    Instructaj de siguranță la Maternitatea Odobescu. Cadrele medicale au exersat folosirea extinctoarelor

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”

    Ştiri din Timiș

    FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”

    Eveniment

    Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal

    Eveniment

    Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș

    România

    Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie

    Horoscop

    Energia Astrală a lunii Noiembrie

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?

    Ştiri din Timiș

    Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național

    Eveniment

    Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323