Este vorba de cinci trenuri complete, fiecare cu vagon şi remorcă. Noile vehicule vor fi puse în curând în circulaţie. “Sunt cinci tramvaie GT4d, care au fost scoase din circulaţie, din Bremen, la sfârşitul lunii mai. Anul de fabricaţie al mijloacelor de transport este 76-77. Vor intra în revizie, le vom înregistra la primărie, vom monta pe ele sistemul de ticketing, după care vor fi puse în circulaţie. Sunt identice cu cele pe care le-am luat acum doi ani din Bremen”, ne-a declarat şeful Serviciului Exploatare din cadrul RATT, Ovidiu Rădulescu.
Tramvaiele nu au fost donaţie din partea nemţilor, autorităţile locale au plătit 1.700 de euro pentru fiecare dintre garnituri, sumă care acoperă de fapt cheltuielile cu scoaterea lor din funcţiune, a precizat directorul tehnic al Regiei, Ioan Goia. Cât despre visul edililor de a cumpăra tramvaie noi, ultramoderne, primăria caută deocamdată soluţii financiare pentru a putea face o astfel de achiziţie. Licitaţia ar putea fi organizată la finele acestui an, spun totuşi oficialii municipalităţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!