Alte promisiuni pentru stadionul și sala polivalentă din Timișoara. Alin Nica a făcut două vizite la CNI

De Roxana Deaconescu

Alte promisiuni pentru stadionul și sala polivalentă din Timișoara. Alin Nica a făcut două vizite la CNI

foto: Wikipedia
Reactualizat la:
Stadionul nou de 36.000 de locuri și sala polivalentă de 16.000 de locuri din Timișoara promise de CNI sunt încă la faza de studii. Pentru stadion au fost alese două variante de amenajare, dar pentru sala polivalentă încă nu e gata licitația de proiectare. Președintele ales al CJ Timiș, Alin Nica, spune că a făcut deja două vizite la CNI.
Scris de Roxana Deaconescu - Stadionul nou de 36.000 de locuri și sala polivalentă de 16.000 de locuri din Timișoara promise de CNI sunt încă la faza de studii. Pentru stadion au fost alese două variante de amenajare, dar pentru sala polivalentă încă nu e gata licitația de proiectare. Președintele ales al CJ Timiș, Alin Nica, spune că a făcut deja două vizite la CNI.

Am putea avea noul stadion înainte de sala polivalentă. Compania Națională de Investiții este încă la faza de documentații pentru cele două investiții. Pentru stadion au fost alese două variante din studiul de prefezabilitate, dar licitația pentru proiectarea sălii polivalente ar putea fi gata abia la anul.

„Acum două zile m-am deplasat la CNI, este a doua vizită de când am fost ales. Scopul a fost acela de a impulsiona și de a împinge înainte proiectul stadionului și cel al sălii polivalente din Timișoara. Proiectul stadionului este mai avansat decât sala polivalentă. S-a realizat studiul de prefezabilitate, iar din cele patru variante propuse de către specialiști au fost selectate două, care vor merge mai departe, în analiză, la faza de studiu de fezabilitate. Stadionul va avea 32.000 de locuri și ceea ce am solicitat conducerii CNI a fost ca proiectanții să aibă în vedere ca operarea acestui stadion să fie cât mai ieftină, costurile operaționale să fie cât mai reduse”, a explicat Alin Nica, președintele ales al Consiliului Județean Timiș.

Peste 100 de milioane de euro pentru noul stadion

Studiul de prefezabilitate pentru noul stadion de 36.000 de locuri al Timișoarei arată că investiția ar putea costa între 100 și 140 de milioane de euro. Se merge pe cea mai ieftină variantă, astfel că au fost alese două propuneri de amenajare, una de 104 milioane de euro și alta de 111.

„Valoarea celor patru variante oscilează între 100 și 140 de milioane de euro, iar cele două variante selectate au valori una de 104 milioane și cealaltă de 111 milioane de euro. Sunt valori estimative. La faza de SF se va face o estimare un pic mai exactă, iar la faza de PT se va merge pe estimarea exactă”, a completat Nica.

Noul stadion ar putea fi gata prin 2024, dar președintele ales al CJ Timiș a făcut deja planuri de viitor. Ar vrea să dea stadionul în grija unei firme care să se ocupe de management și de organizarea de evenimente.

„Vrem să găsim un operator care să le opereze, care să aducă evenimente acolo, care să știe să le organizeze aceste elemente de infrastructură. Varianta cea mai fericită pentru noi este să dăm aceste elemente la infrastructură la un eveniment privat și ei să se ocupe din perspectiva managementului privat, care este mai eficient decât cel de stat, și noi să încasăm doar concesiune sau redevență. La fel cum există și în occident, la Allianz Arena sau stadionul Ajax. Vom vedea ce este mai avantajos”, a explicat Alin Nica.

De prima etapă a documentației pentru stadionul care va fi construit în locul arenei „Dan Păltinișanu” se ocupă firma Lucian Simion Arhitectură SRL, care a câștigat licitația CNI cu o ofertă de 300.367 de lei, aproape la jumătate din valoarea estimată. Proiectarea a început în ianuarie, iar cele două studii, de prefezabilitate și fezabilitate, ar fi trebuit să fie gata în patru luni. Președintele ales al CJT speră ca procedurile administrativ să meargă șnur, ceea ce ar însemna că stadionul ar putea fi gata prin 2023-2024.

Sala polivalentă n-a intrat în proiectare

Licitația pentru proiectarea sălii polivalentă de 16.000 de locuri promisă de CNI Timișoarei a pornit în luna aprilie a acestui an. Oferte s-au putut depune până în luna mai, iar 12 firme s-au arătat interesate de contract. Evaluarea tehnică s-a făcut în luna august, dar procedura încă nu e gata și are ca termen 22 mai 2021.

Compania Națională de Investiții este dispusă să dea 940.800 de lei doar pentru proiectare. Studiul de prefezabilitate și studiul de fezabilitate ar trebui să fie gata în șase luni (180 de zile) de la semnarea contractului.

„La sala polivalentă lucrurile sunt mai în urmă puțin, se găsesc la faza de achiziție a studiilor de prefezabilitate și fezabilitate, sperăm că până la sfârșitul anului să avem și aici proiectantul selectat și poate chiar câteva variante de lucru pe care să le analizăm”, speră Nica.

Președintele ales al CJ Timiș spune că va merge lunar la CNI să se intereseze de evoluția celor două proiecte de investiții.

26 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. DrFeelgood says:

    Stadion? Bune prioritati…

  2. BRUSC says:

    Un pas bun !

  3. Druckerul din Mehala says:

    Pe Dan Paltinisan au fost si 45.000 spectatori …faceti un stadion de 40.000 si mai mare , nu reduceti din cel existent , suntem un oras care iubeste sportul .

  4. realism says:

    un stadion de maxim 20000 locuri pe langa Sacalaz, Giarmata sau Sag este suficient pentru cei 300-500 semi-retardati ramasi in oras pentru care fugaritul unei basici e pasiunea vietii.
    Sa nu fiu inteles gresit…ma bucur pentru cei care gasesc placere in a juca fotbal cu prietenii…e chiar fun sa joci fotbal…dar idiotii astia care merg la meciuri sa se imbete, urle si bata pentru niste carpe alb-violet sau alte culori…looool

    • West says:

      PRETENE ESTI ÎN CONFUZIE TOTALA UN STADION NU ÎNSEAMNĂ DOAR FOTBAL

    • West says:

      UN STADION NU ÎNSEAMNĂ DOAR FOTBAL GINDESTI CAM PRIMITIVSA NU UITAM CA, LA, DISCOTECA FESTIVAL NE AM FĂCUT DE RIS NU EXISTA ÎN EUROPA CA UN ORAȘ DE JUMA MILION OAMENI SA NU AIBE UN STADION DECENT

    • Mihaiu says:

      Realism, esti pe langa realitate.
      Un stadion nu se construieste pentru azi sau maine, sau pentru echipa de fotbal actuala.
      Un stadion se construieste si pentru atletism. Da, se mai pot face si manifestari culturale sau electorale acolo, dar astea sunt activitati secundare. Si s-ar putea ca in 10-20-30 de ani sa avem echipa de fotbal in A, care sa aibe nevoie de un stadion. Nu este neaparat necesar sa fie cea actuala.
      Insa sa vada unde pun astia stadionul, ca pe langa stadion ai nevoie de parcare. Si pentru asta in alte tari ai nevoie de o suprafata de ca 3-4-5 ori mai mare ca stadionul propriuzis. Plus ca ai nevoie si de o legatura cu mijloace de transport in comun acolo.
      La fel si cu sala polivalenta. Degeaba gasesti un hectar intre blocuri si faci sala pentru 16.000 spectatori. Far parcare, fara loc prin jur de parcare. Daca vin 16.000 de oameni , astia vin cu ca. 5000 de masini si 100 de autobuze. Unde ii pui sa-si lase masina si autobuzul?
      Uitat-te pe Google Maps la ceva asemanator. Uite la Nürnberg, stadion de 50.000 locuri. Are o parcare cu suprafata de ca. 8-10 ori cat stadionul propriu-zis. Plus legatura directa cu Metroul, autobuse si CFR-Orasenesc. (Stadtbahn).
      Da si e la mrginea orasului. Pana in centrul orasului ai ca. 8 km.

    • alex says:

      “realism”- vreau doar sa iti spun ca faci umbra degeabq pamantului. esti prost si asta e singura ta calitate. oameni ca tine cu ggandirea asta mizerabila au adus tara aici.

  5. Reos says:

    Iubim sportul dar nu-l avem pentru că a fost distrus sistematic și pînă va reveni mai trec ani buni ,din păcate asta-i realitatea astăzi.

  6. titussteel says:

    Stadion pentru ce?? pentru echipele astea de rusine ale orasului…hai sa fim seriosi…

    • cosmin says:

      pentru oras prietene,echipele astea de rusine cum le spui tu au fost furate,nu vorbi daca nu ai habar de ce se intampla in jurul tau,ia-ti un suc sau bere,punete in fata calculatorului si citeste comentarile si invata.

      • sosoTM says:

        Clar… sant multe activitati ce se pot desfasura pe un stadion… de exemplu concerte…
        Putea fi un pic mai mare stadionul… desi din articol nu este clar cate locuri va avea, 32… sau 36.000

  7. Cetățean says:

    În pandemie nu ar trebui să luptăm pentru construirea unui spital regional?

  8. Druckerul din Mehala says:

    Rog viniturile in Banat sa se abtina de la comentarii …

  9. Hil says:

    oho! Din piele de sarpe

  10. Bimbu says:

    36000? Doamne sfinte, da nu au ce face cu banii!? 10000-12000 suficient. Ce sa faci la meciuri? Să-i vezi pe cei 300-400 din galerie, jumătate beți, jumătate drogați cum răcnesc și înjură de parca sunt în sevraj?
    Și dacă îl fac, să-l facă la marginea Timișoarei. Mai bine construiesc un parc în locul actual. Cine merge cu familia e nebun, sa vadă copii” civilizația ” drogatilor….

  11. BERILA says:

    Stadionul San Siro din Milano are o capaciate de 82,955 locuri si este construit dupa o MENTALITATE din vremea anilor 1925, si a dost dat in folosinta in septembrie 1926. Constructa a durat un (1) an. Ce tare !!!
    Ba idiotilor !! si Stadionul Rungrado May Day este un stadion multifuncțional din Phenian, Coreea de Nord, terminat pe 1 mai 1989 are o capacitate de 150.000 locuri.
    Iar voi vreti un stadion de 36.000 locuri, asta-i teren de fodbal de comunal !!!!

    • idiocracy says:

      Sa nu vorbim de stadionul din Coreea, ala-i pentru cultul personalitatii. Pt. TM maxim 36000 locuri, modern, si amplasat undeva la periferie. Asa cum spuneau si alti domni ai nevoie de spatiu pentru parcari si infrastructura pt. transport in comun.

    • Mihaiu says:

      Asta din ciclul : Cine o are mai mare?
      Imi aduc aminte cand, mici fiind, la joaca
      ne laudam: Tatal meu o are cat un stalp de telegraf!
      Si aici unii vor stadion mare, mare, cat aia a lu Berila!

  12. VomaPeSistem says:

    Vai si amar, iti vine sa vomiti, nu alta. Hai sa zicem ca daca acest stadion se face cu fonduri europene ar fi oarecum ok. Daca se face cu bani de la buget, ii clar, o smenarie pentru ca unii sa faca bani.

    In plus, de stadion avem nevoie? Ar trebui aruncati banii pe infrastructura orasului, un spital regional, centura orasului (inca trec tiruri de porci pe Rebreanu-Sagului), etc.

    Aparent in viziuniea “ilustrilor nostrii conducatori” nevoia noastra cea mai mare este un stadion…. Noaptea mintii.

    • idiocracy says:

      De acord prietene ca centura este prio maxim pt. Timisoara, dar un Station modern si multifunctional este o investitie in viitor. E regretabil ca nu se face din bani europeni dar la cati bani a varsat Timisoara la bugetul tarii meritam si noi o investitie.

  13. Levente says:

    Pentru cei care comentează că un stadion de 36000 de locuri e mult prea mult pentru meciurile locale, nu uitați că nu doar meciuri se țin pe un asemena stadion. Pe stadioane moderne, în toată Europa se țin fel și fel de evenimente precum concerte cu formații de renume mondial care atrag turiști din toate colțurile lumii. Gândiți puțin în perspectivă.

  14. Aradean says:

    Un lucru este clar, si anume: Poli-UTA, aduna 60.000 de spectatori, in tribune, insa, acele timpuri, au apus, din pacate! Fotbalul, la nivel global, inseamna doar bani si nimic ptr spectacol.
    Tinerii din ziua de astazi, au alte preocupari…. marea majoritate, nu stiu cu ce “se mananca fotbalul” sunt interesati doar, de un bilet la o casa de pariuri, si nimic mai mult.
    Maxim 30.000 de locuri (si asa, va fi gol, poate la un derby, in rest…)
    In rest, sa auzim de bine!

  15. Sănătate

    Timișul are cea mai mare rată de infectare cu Covid-19 din țară
    Județul Timiș a depășit Ilfovul la rata de infectare cu coronavirus pe ultimele 14 zile. Are 4,52 la mia de locuitori. Crește în continuare rata și în localitățile aflate în carantină, mai puțin la Giroc, unde e la fel ca sâmbătă. Timișoara e la același nivel.

    Eveniment

    Rulotă de locuit mistuită de flăcări în Bălcescu. A explodat și o butelie
    Duminică, în jurul prânzului, pompierii militari au fost solicitați să intervină de urgență pentru stingerea unui incendiu la o rulotă de locuit.

    Sănătate

    Alți patru timișeni cu Covid-19 au murit. 340 sunt internați în spitale. Cazurile pe localități
    În Timiș, în ultimele 24 de ore, au fost confirmate 159 de îmbolnăviri cu Covid-19, cele mai multe la Timișoara: 86. Bilanțul total al deceselor, de la începutul pandemiei, ajunge la 674.

    Sănătate

    Peste 2.000 de cazuri noi de Covid-19 în România din 11.000 de teste. 1076 de pacienți la ATI
    În România, în ultimele 24 de ore au fost confirmate peste 2000 de noi infectări cu coronavirus, în condițiile în care au fost procesate puțin peste 11.000 de teste. În Timiș au apărut 159 de îmbolnăviri.

    România

    Imaginea traumei: după 20 de ani în captivitate, o ursoaică se învârte în cerc, deși e liberă
    Ursoaica Ina, care acum s-ar putea bucura de libertate în Sanctuarul pentru Urși de la Zărnești, se învârte în cerc, rămânând captivă într-o cușcă imaginară, după 20 de ani petrecuți îngrădită.  1

    Ştirile judeţului Timiş

    UPDATE. Deszăpezirea în Timișoara, la prima ninsoare mai serioasă: șapte utilaje pe străzi, dar mai ies și altele
    Ninge fără oprire la Timișoara, iar autoritățile spun că utilajele de deszăpezire sunt la datorie încă de la primele ore ale dimineții. Șase împrăștie sare și unul clorură de calciu, iar în a doua parte a zilei de duminică vor mai ieși patru sau cinci mașini Brantner pe străzi. UPDATE. Brantner așteaptă sesizări la dispecerat, are 11 utilaje pe teren 1

    Ştirile judeţului Timiş

    Virgil Musta, la a doua doză de vaccin anti-Covid: Vaccinul reduce la zero riscul de boală severă și de mortalitate
    Cadrele medicale continuă să se imunizeze anti-Covid în județul Timiș. De la începutul etapei I au fost vaccinați aproape 10.000 de oameni în județ. La Spitalul „Victor Babeș” a început administrarea rapelului și au primit deja a doua doză atât medicul Virgil Musta, cât și alte cadre medicale. 2

    Ştirile judeţului Timiş

    Persoanele cu handicap din Timiș, în atenția unui comitet special
    La nivelul județului a fost înființat un serviciu, în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, care se va ocupa de reprezentarea drepturilor și nevoilor persoanelor cu handicap. Noul comitet va fi format din reprezentanții mai multor instituții publice. 1

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici