Primul conflict la Euro! Romania a fost data afara la antrenamentul oficial.
Tricolorii au fost cotaţi de pariori cu şansa a 14-a din 16 la câştigarea turneului final din Austria şi Elveţia. Favorită este naţionala Germaniei, considerată cea mai în formă echipă a momentului.
Cât de scurte pot fi visele în Formula 1! După doar două sezoane în „Marele Circ”, Super Aguri şi-a anunţat retragerea definitivă din campionat.
Miercuri se va disputa ultima etapă din sezonul 2007/2008. Cel mai aşteptat meci al etapei se va disputa la Cluj, unde derby-ul local, Universitatea - CFR, ar putea decide campioana din acest sezon.
Numai gura a fost de Cătălin Moroşanu! După ce a anunţat că îl va bate măr pe Freddy Kemayo la gala K1 de la Amsterdam şi că, mai mult, va bea chiar o bere cu el după meci, „Morta din Carpaţi” a fost duminică facută KO de luptătorul francez, după un meci care nu a durat nici măcar un minut.
Dacă Barcelona continuă să nu se regăsească în campionat, depărtându-se chiar şi de locul secund, pentru Real Madrid lucruile merg cum nu se poate mai bine. Echipa condusă de Bernd Schuster a învins, duminică, fără emoţii, în meciul cu Athletic Bilbao.
Motociclistul spaniol Marc Coma a abandonat cursa din cadrul Raliului Europei Centrale după prima probă specială desfăşurată luni în judeţul Maramureş, informează NewsIn.
Sfarsitul acestei saptamani va marca desfasurarea celei de-a cincea etape din WRC, Raliul Iordaniei. Etapa din Orientul Mijlociu reprezinta reintoarcerea lumii arabe in Campionatul Mondial de Raliuri, dupa mai bine de 32 de ani de absenta.
Azi în Timișoara
Joi, 12 martie, puteți merge la film, la teatru, la stand-up sau la karaoke. Mai sunt și expoziții în oraș.
Eveniment
Trei persoane, printre care și o fată de 14 ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs miercuri, 11 martie, pe DN 6, pe drumul care leagă Timișoara de Becicherecu Mic.
1
România
Parlamentul a aprobat, cu 272 de voturi, solicitarea președintelui Nicușor Dan privind dislocarea temporară în România a unor echipamente și forțe militare americane neofensive. AUR, SOS și POT nu au participat la vot, iar ședința a fost marcată de proteste ale opoziției. Autoritățile spun că echipamentele sunt defensive și au rolul de a crește securitatea României.
4
România
Nicușor Dan îl va primi mâine, la Cotroceni, pe Volodimir Zelenski, aflat în vizită oficială în România. Liderul ucrainean se va întâlni și cu premierul Ilie Bolojan, pentru discuții despre cooperarea bilaterală și sprijinul pentru Ucraina.
România
Procentul copiilor români sub 16 ani afectați de privațiuni materiale este mai mult decât dublu față de media Uniunii Europene. Potrivit datelor prezentate de organizația Salvați Copiii România, 31,8% dintre copiii din România se confruntă cu lipsuri materiale, comparativ cu media europeană de 13,6%.
2
Ştiri din Timiș
Casa Maghiară de pe bulevardul Revoluției din 1989 va găzduit în 21 martie prima ediție a Cupei de șah „Bastion”, un turneu destinat atât amatorilor, cât și jucătorilor experimentați.
Ştiri din Timiș
Tinerii care au părăsit sistemul de protecție specială și care își continuă studiile sau au un loc de muncă vor putea primi o indemnizație lunară până la vârsta de 26 de ani. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege adoptat miercuri de Camera Deputaților.
2
Capitală Culturală
Cei interesați pot descoperi răspunsul sâmbătă, 21 martie, începând cu ora 11, la Casa Adam Müller Guttenbrunn. Un mic secret transmis de organizatorii de la Forumul German de Tineret: orașul are gusturi diverse, multiculturale și delicioase.