Performanță fantastică a lui Tibi Ușeriu! Final de Yukon Arctic Ultra pentru ultramaratonistul român
Performanță remarcabilă obținută de ultramaratonistul Tibi Ușeriu. Bistrițeanul a reușit să ducă la bun sfârșitul călătoria de aproape 500 de kilometri de la Cercul Polar și să ajungă la linia de finish a ultramaratonului Yukon Arctic Ultra, o cursă de alergare în condiții extreme, unul dintre cele mai dure concursuri de pe mapamond.
Ripensia Timișoara rămâne neînvinsă în cantonamentul din Antalya. În penultimul meci de verificare din stagiunea de pregătire desfășurată în Turcia, pe malul Mediteranei, galben-roșii au învins-o pe FK Kit Go Pehcevo, formație de liga a doua macedoneană, cu scorul de 2-1. Golul victoriei a venit pe finalul jocului.
SCM Politehnica Timișoara va trebui să depună efoturi serioase dacă va dori să păstreze pe malurile Begăi trofeul Cupei României, câștigat anul trecut. Handbaliștii timișoreni vor întâlni în semifinalele competiției pe AHC Dobrogea Sud, câștigătoarea trofeului în 2018. Cu atât mai greu cu cât, cel mai probabil, meciul se va desfășura în portul de la malul Mării Negre.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 25 iulie, continuă Lavanda Fest în Piața Libertății, iar la Iulius Gardens are loc Caravana TIFF. Mai puteți merge la un recital de orgă și flaut, la film sau să participați la tururi ghidate.
Eveniment
Un incendiu puternic a izbucnit vineri seara la o locuință din comuna Giroc. Flăcările au cuprins acoperișul casei, iar trei bărbați au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Mapamond
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, ar urma să se întâlnească marți la Washington, potrivit unui oficial al Casei Albe, citat de Reuters.
Ştiri din Timiș
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis, vineri, că lucrările de modernizare a liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad continuă pe toate cele patru loturi ale proiectului, unul dintre cele mai importante din vestul țării.
1
Eveniment
Un poligon modern destinat pregătirii pompierilor și echipajelor de intervenție în situații de urgență a fost finalizat pe strada Sulina din Timișoara, în cadrul unui proiect transfrontalier derulat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), împreună cu ISU „Banat” Timiș și autoritățile din Serbia.
Eveniment
Un accident în care au fost implicate patru autovehicule s-a produs vineri după-amiază pe autostrada A1, în Timiș. O femeie a rămas blocată într-unul dintre autoturisme.
Cinema
Recomandarea din această săptămână este seria „Pompeii: Dincolo de timp”, care ne poartă în ultimele ore ale orașului Pompeii, înainte și în timpul erupției Vezuviului din anul 79 d.Hr. Noua producție National Geographic prezentată de actorul Tom Hiddleston combină explicațiile specialiștilor cu reconstituiri dramatizate și reface povestea uneia dintre cele mai cunoscute catastrofe din Antichitate pe baza celor mai recente descoperiri arheologice.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea continuă investițiile în infrastructura școlară și modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe unități de învățământ.