Timișoara are oficial printre cei mai buni sportivi din țară la arma floretă. Federația Română de Scrimă a premiat cei mai buni sportivi dar și cei mai buni antrenori, în cadrul Galei Laureaților anului 2023, care a avut loc la București. Timișorenii de la ACS FLORETA au urcat pe podium alături de CSA Steaua și CS Dinamo.
Sportivii de la C.S. Știința Lovrin, secția box, au venit acasă de la Centura României câștigători. Competiția, organizată la Deva, a reunit peste 200 de sportivi și peste 20 de cluburi de profil. Fiecare din cei 7 copii participanți din partea clubului din Lovrin au reușit să obțină locul 1 în urma confruntării cu adversarii de același gabarit. Este o performanță deosebită, având în vedere că micul grup de boxeri din localitatea timișeană nu are nici 2 ani de când s-a coagulat.
Asociația LOGS și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Timișoara organizează, pe 18 octombrie, a cincea ediție a Cupei Justiției. Astfel, șapte echipe de elevi din județul Timiș se vor strânge la Giarmata pentru a juca fotbal și, în același timp, a lupta simbolic împotriva traficului de persoane.
Azi în Timișoara
Miercuri, 23 septembrie, puteți participa la ateliere de origami și de grafică sau să mergeți la film.
Mapamond
SUA și Danemarca au semnat un pact de securitate privind Groenlanda, care permite extinderea și modernizarea prezenței militare americane pe insulă și introduce restricții pentru investițiile din țări din afara NATO. Acordul reafirmă suveranitatea Danemarcei și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.
Eveniment
Un pasager a fost rănit, marți seara, într-un accident produs pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara s-a reunit marți, 22 septembrie, într-o ședință în care au fost supuse la vot mai multe proiecte privind patrimoniul municipiului, investițiile, transportul public și bugetul local.
1
Eveniment
Fostul polițist Stelian Paven a fost reținut din nou, fiind suspectat că s-a dat drept polițist în Timișoara și i-a cerut unei șoferițe 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. El mai este cercetat în dosare similare din Arad și Bihor.
1
Ştiri din Timiș
Lucrările din Piața Traian au ajuns la jumătatea celei de-a doua etape, iar Primăria Timișoara spune că șantierul are un avans față de graficul inițial. În lunile următoare, intervențiile se extind și în zona Sinagogii din Fabric.
2
Ştiri din Timiș
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește sâmbătă, 26 septembrie, Târgul Științescu & prietenii 2026. Evenimentul are loc între orele 11:00 și 15:00 și aduce activități de știință și tehnologie pentru copii, tineri și adulți. Accesul este gratuit.
Capitală Culturală
Cea de-a patra ediție a Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS începe luni, 12 octombrie, la Cinema Timiș. Evenimentul de deschidere este spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, programat de la ora 19:30, o producție a Teatrului de Stat Constanța, regizată de Carmen-Lidia Vidu.