Gimnasta Larisa Iordache a obținut medalia de aur la cea de-a doua etapă a Cupei Mondiale din sezonul 2014-2015, care a avut loc sâmbătă la Glasgow.
Gimnasta Larisa Iordache a primit medalia de aur la prima etapă a Cupei Mondiale din sezonul 2014-2015 care a avut loc, sâmbătă, la Stuttgart.
Jucătoarea de tenis Simona Halep a învins-o pe poloneza Agnieszka Radwanska, în semifinala de sâmbătă din cadrul Turneului Campioanelor de la Singapore, calificându-se în finala campionatului, unde o va reîntâlni pe americanca Serena Williams.
Suporterii fotbalului timişorean vor urî întotdeauna, mai mult decât orice, un nume. Este vorba desigur, de Dinamo Bucureşti. Clubul alb-roşu, este dator vândut, suma totală pe care acesta o datorează este de 78 de milioane de lei, sumă din care jumătate aparţine acţionarului majoritar Ionuţ Negoiţă sau firmelor acestuia.
Românca Simona Halep se află, începând de luni, pe locul 3 al clasamentului jucătoarelor profesioniste de tenis - Women s Tennis Association (WTA). Americanca Serena Williams şi chinezoaica Na Li sunt clasate pe poziția 1 respectiv 2. Aceasta este cea mai bună poziţie pentru o jucătoare din România.
Românca Simona Halep a pierdut, sâmbătă, finala de la Roland Garros, scor 4-6, 7-6 (5), 4-6. După mai bine de trei ore și trei seturi echilibrate, rusoaica Maria Sharapova a învins-o pe Halep în meciul din finala cunoscutului turneu. În ciuda acestui fapt, prezenţa în finala de la Paris este cea mai bună performanţă din cariera sportivei din România.
Românca Simona Halep s-a calificat în finala de la Roland Garros, după ce a învins-o, joi, pe Andrea Petkovici, scor 6-2, 7-6. În finală, Halep se va întâlni cu Maria Sharapova, care a învins-o pe canadianca Eugenie Bouchard.
Românca Simona Halep, locul 4 WTA şi a patra favorită, s-a calificat, miercuri, în semifinalele de la Roland Garros, după ce a învins-o, scor 6-2, 6-2, pe tenismena rusă Svetlana Kuzneţova. Astfel, Halep a înregistrat cea mai bună performanţă a sa la un turneu de Grand Slam.
Românca Simona Halep, a patra favorită, s-a calificat în sferturile de finală la Roland Garros, după ce a învins-o pe Sloane Stephens, scor 6-4, 6-3. Astfel, tenismena a reușit să-şi egaleze cea mai bună performanţă la un turneu de Grand Slam, după ce a ajuns în aceeaşi fază şi la Australian Open.
Tehnicianul timişorean Cosmin Contra a decis să îşi rezilieze contractul cu Petrolul Ploieşti. Informaţia a fost confirmată de oficialii echipei prahovene. Contra îşi va continua cariera în Spania, unde va prelua formaţia Getafe, la care este legitimat şi atacantul Ciprian Marica.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.
Ştiri din Timiș
Primari din județul Arad au venit la Dumbrăvița pentru a vedea cum funcționează centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar (CAV), realizat prin PNRR. Proiectul, primul de acest tip din vestul țării, a devenit exemplu pentru alte administrații locale interesate de implementarea unui sistem similar.
Târgul Imobiliar
Premier Capital Dubai va fi prezent la Târgul Imobiliar Timișoara, unde aduce în prim-plan oportunități concrete de investiție într-una dintre cele mai dinamice piețe imobiliare din lume.
1
Ştiri din Timiș
Comuna Ghiroda de lângă Timișoara găzduiește în perioada 7–8 martie cea de-a XV-a ediție a Târgului Apicol Internațional de Primăvară, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate apiculturii din vestul țării. Organizatorii estimează că, pe durata celor două zile, peste 5.000 de vizitatori vor participa la manifestarea care transformă localitatea într-un adevărat punct de întâlnire pentru apicultori, producători și iubitori ai produselor stupului.
Sănătate
Medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Municipal de Urgență Timișoara transmit recomandări pentru alegerea corectă a serviciilor medicale, în funcție de gravitatea simptomelor și de nevoile pacienților.