Sunt mai multe semne la care trebuie să fie atenți oamenii care bănuiesc că ar avea diabet. Cea mai răspândită formă a bolii este diabetul zaharat de tip 2. Pentru că este o boală care poate da o simptomatologie nespecifică, acest tip de diabet e destul de greu de depistat, în primă fază, iar oamenii ajung destul de târziu la un control amănunțit. Medicul diabetolog Cristina Ilie de la Spitalul CFR din Timișoara vine cu o serie de recomandări în ceea ce privește monitorizarea unor posibile simptome.
„Semnele diabetului zaharat sunt deseori nespecifice și, atunci, le putem rata. Putem să le asociem cu oboseala, cu stresul și atunci nu ne gândim că poate fi vorba de un diabet. Simptomele pot aparea cam la câteva luni după ce diabetul începe deja să fie activ în organism.. Atunci pot să apară semne nespecifice precum setea, bem foarte multă apă sau urinăm frecvent noaptea. Poate apărea și scădere ponderală, în condițiile în care nu se schimbă regimul dietetic și mâncăm la fel. Un alt semn este uscăciunea gurii și, uneori, diabetul poate debuta chiar și cu infecții, care nu trec la tratament”, punctează medicul diabetolog Cristina Ilie.
Deși nu este mereu posibil, există și un comportament pe care îl putem avea, pentru a preveni sau măcar întârzia instalarea diabetului zaharat. Dacă e vorba de supraponderabilitate, obezitate ori un istoric al bolii în familie, sunt mai multe măsuri pe care le poate lua cineva, pentru a preveni pe cât posibil îmbolnăvirea.
„Latura preventivă e foarte importantă, deoarece diabetul îl găsim într-un stadiu destul de avansat, de multe ori, nefiind o boală care doare. Pacienții se prezintă târziu la noi, uneori în stadiul de complicații. Astfel, latura de prevenție este foarte importantă, mai ales dacă știm că avem factori de risc. E bine să ne facem analize de laborator, cu glicemie și, în cazul în care trebuie, test de toleranță la glucoză, hemoglobină glicozilată. Dacă se cunosc următorii factori de risc, e bine ca pacienții să fie activi și să se depisteze la timp, prin analize. Factori de risc ar fi dacă sunt pacienți supraponderali, obezi, care au rude de gradul întâi cu diabet zaharat, sau dacă au un istoric de boală cardiovasculară, dacă sunt persoane de etnie, sau sedentare”, adaugă medicul diabetolog Cristina Ilie.
În județul Timiș, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, există peste 56.000 de persoane aflate în evidență cu o anumită formă de diabet. În 2023, s-au adăugat 3.719 cazuri noi de diabet, în statisticile instituției, pentru județul Timiș.
Trimite articolul
XIsi face treaba minunatul vacin 🙂
Bine de stiut:
https://www.diabetes.org.uk/guide-to-diabetes/managing-your-diabetes/treating-your-diabetes/type2-diabetes-remission
Extrem de putini diabetologi iei prezintă aceasta posibilitate, în România.
-
pai diabetologii cum crezi ca fac profit?