Tot mai mulți copii ajung în atenția medicilor psihologi și psihiatri, din cauza tulburărilor depresive și anxioase. Perioada de pandemie, când toți au stat acasă și au fost rupți de socializarea din școli și din exteriorul familiei a produs niște copii și tineri cu multe sensibilități, care au nevoie de ajutor. Nici drogurile nu lipsesc din peisaj. Consumatorii de substanțe interzise sunt din ce în ce mai tineri și mai mulți.
Corpul uman poate face față diferențelor de temperatură, însă are nevoie de timp de adaptare. Dacă este supus unor diferențe mari de temperaturi, se creează un stres asupra organismului, mai ales în ceea ce privește sistemul circulator și respirator. Cei care suferă cel mai mult sunt copiii și vârstnicii, ori persoanele care deja sunt bolnave cronic.
Diana-Raluca Velescu este medic pneumolog cu competență în somnologie la Spitalul Clinic CF Timișoara. Într-un interviu pentru rubrica Dialoguri Sănătoase aceasta ne-a răspuns câtorva întrebări referitoare la domeniul său de activitate. Astfel, puteți afla care sunt afecțiunile medicale de pe „tărâmul” somnului, cum vă pot afecta acestea inclusiv în timpul zilei sau cum le puteți depista.
Deși este știut că e ilegal șofatul sub influența alcoolului sau a drogurilor, există anumite medicamente care pot pozitiva testele rapide ale polițiștilor și pot pune în pericol viața persoanei care le-a consumat și a celorlalți participanți la trafic, spun medicii. Iar ce nu știu foarte mulți este că există astfel de medicamente care se eliberează și fără prescripție medicală.
Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică Timiș oferă testare gratuită pentru depistarea infecției cu HIV. În cadrul spitalului, simultan, funcționează și un cabinet de consiliere psihosocială, pentru persoanele care au contractat HIV sau care au dezvoltat deja Sindromul Imunodeficienței Umane Dobândite.
Meniscurile sunt niște formațiuni cartilaginoase în forma literei „C”, localizate între cele două oase ale articulației genunchiului (femur și tibie). Rolul lor este acela de a oferi stabilitate sporită, de a absorbi șocurile și greutatea corpului, dar și de a lubrifia articulația genunchiului. Pe termen lung, leziunile produse la nivelul meniscurilor pot duce la modificări degenerative ale articulației genunchiului, precum formarea de osteofite, degenerarea cartilajului, îngustarea spațiului articular și osteoartroza. Mai multe ne explică fizioterapeutul Radu Butu.
Pacienții care au probleme cu încheieturile pot discuta cu medicul despre posibiltatea de a efectua infiltrații intra sau periarticulare, pentru a ameliora durerile și a îmbunătăți mobilitatea. Acest serviciu este, de curând, disponibil în cadrul ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic CF din Timișoara. Această procedură se efectuează doar la recomandarea medicului, în urma identificării nevoilor pacientului.
Pregătirile pentru Crăciun înseamnă, pentru mulți timișoreni, inclusiv tăiatul porcului. Unii, însă, se aleg și cu mușcături din partea suinelor. Reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara ne spun care ar fi pericolele asociate și cum să procedăm dacă ajungem în astfel de situații.
Asociația Psihologilor din România atrage atenția asupra unui fenomen din ce în ce mai des întâlnit în anumite cabinete. Persoane care pretind că au competențe în domeniul psihologiei și psihoterapiei folosesc metode negirate de consensul științific, iar acest lucru poate avea efecte negative asupra celor care, cu bună credință, apelează la cei care pretind că îi pot ajuta.
Cadavrul unei femei din Arad, care a murit în urmă cu trei ani în spital, unde i s-a pus diagnosticul de COVID-19, a fost deshumat de către anchetatori, vineri dimineață, în condițiile în care familia pacientei a depus sesizare penală, suspectând că a fost tratată greșit de medici, pentru că nu ar fi fost de fapt infectată cu SARS-CoV-2.

Ştiri sportive

FOTO. CM2026 – ZIUA 20: Nicio surpriză. Norvegia, Franța și Mexic s-au calificat în optimi
Franța, Norvegia și Mexicul și-au respectat statutul de favorite și s-au calificat în optimile Cupei Mondiale 2026. Kylian Mbappe a devenit cel mai bun marcator din istoria fazelor eliminatorii ale competiției și l-a egalat pe Lionel Messi în clasamentul golgheterilor ediției.

România

Ministerul Finanțelor a fost somat să dea cinematografiei banii colectați de la păcănele
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) cere Ministerului Finanțelor să deblocheze banii pentru cinematografia românească: peste 130 de milioane de euro nu au ajuns la Fondul cinematografic. Problema subfinanțării cinematografiei românești a fost semnalată recent și de regizorul Cristian Mungiu, câștigător al Palme d’Or la Cannes 2026 cu filmul „Fjord”. Regizorul a atras atenția că Fondul cinematografic este subfinanțat inclusiv pentru că anumite sume prevăzute de lege nu sunt încasate.

România

„Universul Picasso”, de vânzare, cu prețuri de la 250 de euro în România
În vreme ce publicul timișorean pasionat de evenimente artistice se pregătește pentru „Picasso en visite”, expoziția care va inaugura noul centru de artă Art Encounters, Casa Artmark scoate la licitație piese de ceramică pictate de artistul spaniol și grafică, la prețuri care pornesc de la 250 de euro.

România

Doliu în fotbalul românesc. Radu Mărginean, antrenor U17 la UTA, a murit
Radu Mărginean, antrenor al echipei U17 a clubului FC UTA Arad, a murit în noaptea de marți spre miercuri în urma unui accident.

România

Capitala paralizată după furtună: prăpăd în București și Ilfov, aproape 2.000 de intervenții și o victimă
Furtuna puternică care a lovit marți seară Bucureștiul și județul Ilfov a provocat haos pe străzi, inundații și intervenții în lanț pentru pompieri, care au fost chemați la aproape 2.000 de solicitări în doar câteva ore. O persoană și-a pierdut viața, iar circulația în Capitală a fost serios afectată, inclusiv prin închiderea stației de metrou Piața Victoriei 2.

Capitală Culturală

Leyah aduce „Cinestezia" în Grădina Fila
Turneul „Classic Meets Leyah – Cinestezia Symphonic”  aduce la Timișoara un eveniment „în care emoția muzicii cinematice se împletește cu forța unei orchestre simfonice live”, anunță Filarmonica Banatul. 

Femei în funcții-cheie

Femei în funcții cheie. Ligia Dugulescu, consilier județean: „Româncele sunt adesea subevaluate”
Activistă civică, lider de ONG și consilier județean PMP, Ligia Dugulescu vorbește într-un interviu pentru Agenda & PubliTim despre provocările și oportunitățile femeilor în politică. Ea consideră că româncele sunt adesea subevaluate deși aduc competență, responsabilitate și perspective valoroase în funcțiile de conducere.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 1 iulie
Miercuri, 1 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici