Eveniment
Un cetățean turc a încercat să scape de problemele descoperite la controlul de frontieră oferind bani unui polițist din PTF Stamora-Moravița. Cum agentul a refuzat mita și a anunțat imediat autoritățile, bărbatul s-a ales acum cu dosar penal și riscă să nu mai poată intra în România pentru o perioadă de până la un an.
Ştiri din Timiș
Studenți și absolvenți ai Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara sunt implicați în ediția din acest an a Bienalei de Artă de la Veneția. Arnold Estefán, absolvent al facultății, semnează o instalație despre Marea Neagră, prezentată în Pavilionul României, în timp ce alți studenți ai instituției activează ca mediatori culturali în cadrul expoziției.
Ştiri din Timiș
Viceprimărița Paula Romocean a reprezentat Timișoara la summitul Pactului Orașelor Libere de la Bratislava, unde oficiali din zeci de orașe au discutat despre combaterea polarizării și apărarea valorilor democratice. La rețea vor să adere și 10 orașe din SUA.
1
Sănătate
Asociația Română de Educație în Alergii atrage atenția asupra popularității tot mai mari a testelor comerciale de microbiom și a analizelor de „disbioză”, promovate frecvent ca soluții pentru identificarea cauzelor unor simptome precum dermatita atopică, alergiile alimentare, durerile abdominale, constipația, balonarea sau scaunele modificate la copii.
Eveniment
Odată cu încălzirea vremii, și numărul reclamațiilor privind gălăgia din cartierele Timișoarei a crescut considerabil. Potrivit Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara, de la începutul anului, 113 persoane au sesizat telefonic cazuri de tulburare a liniștii publice, cele mai multe înregistrate în ultimele două luni.
2
Azi în Timișoara
Miercuri puteți merge la mai multe proiecții, concerte sau întâlniri tematice.
România
Rata mortalității infantile a crescut din nou în România, după aproape un deceniu de stagnare, iar datele pentru 2024 arată o situație îngrijorătoare. Astfel, 6,6 copii dintr-o mie de nou-născuți vii au murit înainte de a împlini vârsta de un an, comparativ cu 5,6 la mie în 2023.
1