69 de cazuri noi de persoane infectate cu virusul SARS-CoV2 au fost descoperite în ultimele 24 de ore în România. La nivel local, în Timiș au fost confirmate cinci cazuri noi, dintre care patru în Timișoara. Nu a murit niciun om în Timiș de sâmbătă până duminică, dar a crescut numărul pacienților internați la ATI, de la 20 la 24.
De vineri până sâmbătă, în România au fost confirmate 127 de cazuri noi de coronavirus. Patru dintre acestea sunt în Timiș, dintre care unul în Timișoara. La nivel național au fost raportate 123 de decese, dintre care 118 în urma renumărării cerută de ministerul Sănătății. Cinci oameni au murit după ce au fost infectați cu SARS-CoV2, în ultimele 24 de ore, niciunul în Timiș.
„Cel mai greu lucru pe care trebuie să-l facă oamenii este să se cunoască pe sine și să schimbe”, spunea Alfred Adler, medic psihiatru austriac, fondator al școlii de psihologie individuală. Fiecare dintre noi trebuie să facă efortul să se schimbe, în primul rând să nu-i streseze pe cei de lângă el! Pentru că, în momentul în care eu îl stresez pe celălalt, mă stresez implicit și pe mine!
În ultimele 24 de ore au fost confirmate 103 de cazuri Covid-19, în România. 150 de decese au fost raportate de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), iar 130 dintre acestea sunt decese mai vechi, introduse în baza de date la solicitarea Ministerului Sănătății. În Timiș sunt raportate două decese, patru noi infectări, iar la ATI sunt 20 de pacienți.
În ultimele 24 de ore au fost confirmate 133 de cazuri Covid-19, în România. 148 de decese au fost raportate de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), iar 124 dintre acestea sunt decese mai vechi, introduse în baza de date la solicitarea Ministerului Sănătății. Dintre cazurile noi, patru sunt raportate în Timiș. Județul nu mai are niciun focar activ de coronavirus.
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu" a primit drept donație un aparat performant de radiologie mobil, care va fi utilizat cu scopul de a reduce gradul de infectare cu noul coronavirus și alte infecții respiratorii acute la copii. Aparatul poate fi transportat lângă patul micuților.
În ultimele 24 de ore au fost confirmate 140 de cazuri Covid-19, în România. 228 de decese au fost raportate de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), iar 214 dintre acestea sunt decese mai vechi, introduse în baza de date la solicitarea Ministerului Sănătății. Dintre cazurile noi, patru sunt raportate în Timiș. Județul nu mai are niciun focar activ de coronavirus.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții și petreceri.
Eveniment
O femeie de 46 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa pe trecerea de pietoni, pe Calea Aradului din Timișoara. Accidentul s-a produs vineri, 20 februarie, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Eveniment
Pompierii intervin vineri seara după ce un zid a căzut peste o femeie în localitatea Alioș. UPDATE. Femeia a murit
Ştiri din Timiș
Schimb dur de replici, în online, între viceprimarul Ruben Lațcău și șeful CJ Timiș, Alfred Simonis, pe tema accesului la viitorul Institut Regional de Oncologie Timișoara. Miza: investiția de 240 de milioane de euro și responsabilitatea pentru infrastructura rutieră din jurul spitalului.
4
Capitală Culturală
„Ba tu să taci!”. Sub acest generic se va desfășura la Timișoara evenimentul Noaptea ideilor/Nuit des Idées 2026, propus de Institutul Francez. Programul acestuia include dezbateri deschise tinerilor interesați de politică și militantism civic, proiecție de film și discuții încrucișate.
Capitală Culturală
Actorul Lajter Márkó Ernesztó este protagonistul unui one-man show autobiographic ce va avea premiera în acest sfârșit de săptămână, în spațiul barului Copacabana din Piața Unirii. Intitulată „Ruptură” și produsă de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, monodrama „urmărește traseul unui copil crescut într-un sat din Bihor în care fotbalul este limbaj universal”.
Capitală Culturală
Două reprezentații extraordinare ale operei „Trubadurul” de Giuseppe Verdi îl readuc la pupitrul orchestrei Operei Naționale Române din Timișoara pe maestrul David Crescenzi, dirijorul italian de al cărui nume se leagă unul dintre cele mai strălucite decenii ale istoriei culturale recente timișorene și o mulțime de prietenii printre iubitorii artei lirice din urbe. Pasiuni violente, trădări, secrete, iubire obsesivă și un final tragic: „Trubadurul” este una dintre cele mai intense opere verdiene. Versiunea timișoreană a spectacolului poartă semnătura regizorală a maestrului Corneliu Murgu.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara solicită 9,8 milioane de lei din fonduri europene pentru reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16. Investiția totală se ridică la 17 milioane de lei, diferența urmând să fie asigurată din bugetul local. Proiectul vizează modernizarea completă și creșterea eficienței energetice.
3