Comisarul European pentru Telecomunicaţii, Viviane Reding, a declarat că executivul european va aduce preţul unui SMS în regim de roaming mult mai aproape de cel plătit pentru un mesaj trimis în acealaşi stat.
Dacă în perioada octobrie 2007-martie 2008 costul mediu al unuii SMS trimis într-o altă ţară UE a fost de 29 de eurocenţi, Comisia doreşte să reducă acest cost la 11-15 eurocenţi. O măsură similară urmează să se aplice şi serviciilor de Internet prin intermediul telefoanelor mobile. “Cele 2,5 milioane de mesaje scrise trimise anual între statele membre UE costă de peste 10 ori mai mult decât mesajele interne”, a apreciat Reding.
În acelaşi timp, comisarul pentru protecţia consumatorului, Meglena Kuneva, a cerut statelor membre să ia măsuri legale împotriva serviciilor care oferă jocuri şi tonuri pentru telefoanele mobile, deoarece acestea sunt promovate în mod fals ca fiind gratuite. Comisia Europeană s-a aflat şi în spatele deciziei de reducere a costului convorbirilor telefonice în regim de roaming.
Măsura gândită de Comisie trebuie să obţină aprobarea Parlamentului şi a Consiliului European, urmând să intre în vigoare cel mai probabil în vara lui 2009.
Potrivit europarlamentarilor citaţi de presa europeană, legislaţia va primi uşor aprobarea legislativului de la Bruxelles. Singurii nemulţumiţi sunt companiile de telefonie mobilă, care obţin prin taxarea SMS-urilor între 5 şi 20% din profituri. Cel mai ridicat preţ pentru un SMS în regim de roaming este de 80 de eurocenţi şi se plăteşte acum în Belgia.
Sursă: Cotidianul
Citiți principiile noastre de moderare aici!