Echipa de medici de la spitalul din Cleveland, statul american Ohio, a decis să nu mai intervină chirugical pentru separarea fetiţelor, deoarece o altă operaţie ar fi foarte riscantă pentru siameze.
Creierele micuţelor sunt mult mai bine unite decât se estimase anterior, iar Anastasia are o tensiune foarte scăzută. De altfel, Anastasia a suferit prea mult în timpul intervenţiei de la începutul lunii iunie şi nu şi-a revenit suficient încât organismul ei să facă faţă unei noi operaţii.
Medicii urmează acum să poarte discuţii cu familia Dogaru pentru a stabili dacă este nevoie să rămână în Statele Unite, unde Tatiana şi Anastasia să poată fi supravegheate permanent sau se pot întoarce în România. Anastasia şi Tatiana Dogaru, în vârstă de trei ani, s-au născut lipite în zona capului şi au în comun mai multe vase importante de sânge şi o parte din creier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!