De la secţia de boli infecţioase a Spitalului Municipal Rădăuţi, pacientul a fost transferat cu o ambulanţă spre Spitalul de boli infecţioase din Iaşi, dar pe drum a făcut stop cardio-respirator, medicii constatându-i deceseul.
Pacientul era infectat cu virusul gripal pandemic A/H1N1, iar boala s-a agravat pe fondul unor complicaţii mai vechi, a anunţat, luni, secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel. Acesta a mai precizat că membrii familiei bărbatului nu prezintă simptome de îmbolnăvire cu gripă porcină.
În prezent, România are zece cazuri grave de gripă porcină, dintre care cinci severe, pacienţii fiind internaţi la Iaşi şi ventilaţi mecanic.
Ministerul Sănătăţii aminteşte că “singura metodă eficientă de protecţie este vaccinarea”, Comitetul de Coordonare pentru gripă luând decizia ca primele categorii de populaţie cu risc care vor fi vaccinate să fie studenţii şi elevii, angajaţii din sănătate şi cei din serviciile speciale.
Astfel, primele 1. 340. 000 de doze realizate de Institutul Cantacuzino vor fi repartizate după cum urmează: 140 000 de doze de vaccin vor fi utilizate pentru imunizarea a aproximativ 70% din personalul medical, 1 000 000 de doze vor fi utilizate pentru colectivităţile şcolare, unde vor fi vaccinaţi 500 000 de studenţi şi 500 000 elevi de liceu, iar aproximativ 200 000 de doze de vaccin pandemic vor fi repartizate serviciilor speciale- armată, grăniceri şi Ministerul de Interne.
În ultimele 24 de ore, până luni ora 12:00, au mai fost confirmate în România încă 45 de cazuri de gripă cu virus A/H1N1, cele mai multe dintre ele în Botoşani (14 cazuri), Vrancea ( nouă cazuri) şi Bucureşti (opt cazuri), bilanţul ajungând la 1966 de la debutul pandemiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!