Cunoscut mai ales pentru agramatismele sale, primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, s-a ales cu mai multe porecle de-a lungul timpului: “Marean”, “primarele”, “care este”. Ultima pare să le fi întrecut însă pe toate: “Almanahe”.
“Am auzit nişte băieţi simpatici de la anumite ministere pe la televizor şi-i trimit să se ducă dreacu la muncă sau să mai citească nişte almanahe”, a declarat Marian Vanghelie.
Un adevărat război al poreclelor a avut loc între preşedintele Traian Băsescu şi liderul conservator Dan Voiculescu. Traian Băsescu a avut grijă să îi dea o poreclă şi preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu. Acestuia i s-a adresat cu un termen specific marinăresc, “Bătrânul Edec”.
Premierului Călin Popescu Tăriceanu porecla i se trage de la pasiunea sa pentru motoarele pe două roţi. După accidentul de motocicletă de anul trecut, şeful guvernului a devenit subiect de ironie pentru adversarii politici, care i-au găsit repede o poreclă: Motocicleanu!
Liderul PSD, Mircea Geoană a fost taxat dur de Ion Iliescu după pierderea alegerilor din 2004. Potrivit ziarului Adevărul, veteranul social-democrat l-a făcut “prostănac” pe Geoană într-o şedinţă de grup a PSD.
În aceeaşi perioadă, un alt pesedist se alegea cu o poreclă de la jurnalistul Cristian Tudor Popescu. Acesta a scris la 21 martie 2005 un editorial memorabil în care l-a înfierat pe social-democratul Viorel Hrebenciuc şi în care l-a numit “guzgan rozaliu”.
Noul ministru al Educaţiei, liberalul Cristian Adomniţei, şi-a făcut-o cu mâna lui. Bineînţeles, gafa nu a rămas netaxată, iar porecla i-a fost repede găsită: “Asteluţei”. Totul a pornit de la o confuzie a ministrului în legătură cu numărul stelelor de pe steagul Uniunii Europene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!