Şeful Poliţiei de frontieră, chestorul principal Ioan Buda, a prezentat miercuri cele două autovehicule şi a anunţat că, prin sprijinul Departamentului Energiei din SUA, în toate punctele de frontieră externă a Uniunii Europene de la graniţa cu Ucraina, Serbia, Republica Moldova, precum şi Marea Neagră şi Aeroportul Internaţional Henry Coandă vor fi instalate monitoare ce detectează radiaţii gama şi neutroni.
Primul punct în care va fi implementat acest proiect este cel de la Galaţi, iar cele două autovehicule prezentate miercuri vor fi folosite pe întreaga frontieră, acolo unde există informaţii că ar putea exista trafic ilegal de produse nucleare şi radioactive.
Mai mulţi poliţişti de frontieră au fost specializaţi şi instruiţi de experţi ai Departamentului Energiei din cadrul Guvernului SUA în vederea folosirii aparaturii de detectare.
Marian Tutilescu, secretar de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, şeful departamentului Schengen, a declarat că programul, intitulat Second Line Of Defense, cu siguranţă va creşte gradul de securitate la frontiera de est.
De asemenea, Tutilescu a ţinut să mulţumească reprezentanţilor Ambasadei SUA la Bucureşti, precum şi delegaţiei Departamentului Energiei din SUA pentru sprijinul acordat în implementarea acestui program.
Sursa: Newsin
Citiți principiile noastre de moderare aici!