“Ca urmare a ceea ce am aflat azi despre mitingul pensionarilor din Galaţi, PNL cere autorităţilor competente să-şi facă datoria. Cerem Autorităţii Electorale Permanente să verifice în ce măsură modul în care s-au dat bani celor care au venit de la Galaţi este legal sau nu. Cerem Curţii de Conturi să verifice dacă sunt bani publici cei care au fost utilizaţi în această acţiune. Nu cerem nimic DNA pentru că nu are niciun rost”, a afirmat Olteanu, care a adăugat că PNL cere şi societăţii civile să sprijine asigurarea unei campanii corecte şi echilibrate.
PNL acuză PSD şi PD-L că dau mită electorală
Reactualizat la:
Coordonatorul politic al campaniei PNL, Bogdan Olteanu, a declarat azi că PSD şi PD-L dau mită electorală. Olteanu a solicitat, în numele partidului, o verificare din partea autorităţilor statului privind banii cheltuiţi pentru aducerea în Bucureşti a pensionarilor din Galaţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!