Echipele de salvamontişti au ajuns, marţi dimineaţă, în zona epavei elicopterului militar israelian prăbuşit în Masivul Bucegi, aeronava fiind împrăştiată pe o suprafaţă de 150 de metri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un elicopter care aparţine armatei israeliene s-a prăbuşit în jurul orei 15.20 în localitatea Fundata, judeţul Braşov, potrivit unui comunicat al Ministerul Apărării. La bordul aparatului de zbor se aflau şase militari israelieni şi unul român.
Stolojan a fost întrebat de ziarişti dacă există posibilitarea retragerii sprijinului politic vicepreşedintelui PE Laszlo Tokes pentru declaraţiile făcute de acesta referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc.
Marele premiu la Loto 6/49 de duminică, de peste 5,3 milioane de euro, nu a fost câştigat. Numerele extrase sunt 14, 44, 40, 30, 22 şi 5.
Cumpărătorii de bunuri şi servicii vor primi de la stat o parte din banii cheltuiţi, în schimbul bonurilor fiscale, şi vor beneficia şi de deduceri fiscale pentru lucrări de reabilitare a locuinţelor, plafonul anual în funcţie de care vor fi calculate aceste facilităţi urmând să fie decise de Guvern.
Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, duminică, în prima şedinţă a organizaţiei în noua formulă, că nu a venit la şefia PDL Bucureşti pentru a candida la Primăria Capitalei. Totodată, Udrea şi-a criticat predecesorii pentru că nu au continuat "modelul Train Băsescu".
Senatorul Dan Voiculescu propune suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Liderul PC a depus o cerere în acest sens la Biroul Permanent al Senatului.
Vicepreşedintele Parlamentului European, Tokes Laszlo, a declarat, joi, la Universitatea de Vară "Tusvanyos", că, dacă o microregiune precum Kosovo şi-a dobândit autonomia, acelaşi lucru ar fi posibil şi în Ţinutul Secuiesc, iar, dacă va fi nevoie, secuimea trebuie să iasă în stradă.
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de furtuni, pentru finalul de săptămână, în jumătatea vestică a ţării. Duminică, nici restul teritoriului nu va fi ferit de averse, vijelii şi grindină.
Asociaţia Industriei Muzicale din România (AIMR) informează că a strâns, în luna iunie, probe împotriva a 40 de internauţi utilizatori ai reţelei DC++, care încalcă Legea drepturilor de autor, urmând a trimite dosarele lor la poliţie.