Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va rambursa în luna octombrie TVA în sumă totală de 934,19 milioane lei, în trei tranşe, se arată într-un comunicat al ANAF.
Legea sistemului unitar de pensii publice este constituţională, potrivit hotărârii de miercuri a Curţii Constituţionale care a respins sesizările PNL şi PSD+PC.
Pensiile reglementate de noua lege intră azi în dezbatere la Curtea Constituţională. Asta după ce judecătorii au amânat săptămâna trecută dezbaterea.
Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) susţine că, cel puţin până miercuri după-amiază, pe teritoriul României nu ar urma să apară efecte ale accidentului ecologic din Ungaria, ministrul Laszlo Borbely primind asigurări că sectorul românesc al Dunării nu ar urma să aibă de suferit.
Elena Băsescu, mama şefului statului, va fi înmormântată miercuri, la ora 10.00, la Cimitirul Central din Constanţa, iar până atunci sicriul cu trupul neînsufleţit va rămâne depus în Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din municipiu, cunoscută ca şi "Catedrala Marinarilor".
O temperatură de minus 6 grade Celsius s-a înregistrat, marţi dimineaţă, în localitatea Joseni din judeţul Harghita, în timp ce la Miercurea Ciuc au fost minus 4,5 grade Celsius, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Peste 13.000 de locuri de muncă vacante sunt înregistrate, la nivel naţional, în perioada 1 - 7 octombrie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Timiş, Bihor, Cluj, Hunedoara, Dolj, Teleorman şi Braşov, informează, luni, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Un elicopter tip aero-taxi, cu trei persoane la bord, s-a prăbuşit de la o înălţime de unu-doi metri, în apropiere de localitatea Maliuc, judeţul Tulcea, aparatul de zbor luând foc, însă nicio persoană nu a fost rănită, a declarat, pentru MEDIAFAX, Daniela Condrea de la ISU Tulcea.
Premiul cel mare pus în joc la tragerea Loto 6/49 de duminică, în valoare de peste trei milioane de lei, a fost câştigat, cele şase numere norocoase fiind 38, 2, 5, 25, 27 şi 11.
România are patru autostrăzi finalizate. Însă nu în realitate, ci doar pe internet, mai exact pe Google Maps şi pe Google Earth. Americanii de la Google, care au realizat hărţile, au crezut pe cuvânt autorităţile române, cu privire la termenele de finalizare.