Numărul cazurilor de gripă porcină din România a ajuns la 882 după ce, în intervalul sâmbătă, ora 12.00 - duminică, ora 12.00, au fost confirmate 39 de infecţii cu virusul A/H1N1, anunţă Ministerul Sănătăţii.
Sindicatele care fac parte din Alianţa Bugetarilor se vor întâlni, joi, pentru a discuta despre posibilitatea reluării protestelor, una dintre propuneri fiind aceea ca profesorii să efectueze concediul fără plată impus de guvern în perioada alegerilor.
Participarea României la Târgul de Carte de la Frankfurt, unul dintre evenimentele culturale de top în Europa, a cuprins, pe lângă prezentări şi întâlniri cu scriitorii, distribuirea de broşuri de promovare redactate haotic, într-o engleză aberantă şi cu o punctuaţie ce încurcă înţelegerea textelor.
Secretarul de stat din MAI Valentin Fătuloiu a spus vineri, la o întâlnire avută cu membrii din conducerea Sindicatului Pro Lex, că poliţiştii vor fi trimişi în concediu fără plată opt zile, patru în noiembrie şi patru în decembrie, aşa cum prevede Legea de reorganizare a unor instituţii.
Tranşa a treia din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) va fi amânată, după ce guvernul nu a reuşit să aprobe legile cerute în acord până la termenele asumate, o decizie urmând a fi luată după o nouă misiune de evaluare în ianuarie, au declarat vineri pentru NewsIn surse convergente.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, cel al PNL, Crin Antonescu, şi al UDMR, Marko Bela, nu participă vineri la consultările convocate de preşedintele Traian Băsescu, având activităţi în teritoriu.
Trupul carbonizat al unui muncitor de la Petromidia a fost găsit, în cursul nopţii de joi spre vineri, de pompierii constănţeni, după ce au reuşit stingerea incendiului izbucnit la o instalaţie a rafinăriei.
Premierul desemnat Lucian Croitoru nu a obţinut pentru Cabinetul său votul de învestitură, în Parlament fiind înregistrate 250 de voturi împotrivă şi 189 "pentru", potrivit unor reprezentanţi din Comisia de numărare a voturilor.
Preşedintele Comisiei de sănătate, deputatul Rodica Nassar, a declarat, după audierea fostului secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu Cercel, că vaccinul împotriva gripei porcine nu a fost testat încă pe copii şi, probabil, nu va putea fi aplicat acestora până în ianuarie 2010.
Cuviosul Teoctist Nichitean, considerat de mulţi urmaş al Preafericitului Daniel, a fost filmat în timp ce făcea sex cu un alt bărbat în căminul Arhiepiscopiei Bucureştilor, situat în Dealul Mitropoliei.
Ştiri din Timiș
Cardul de credit poate fi un instrument financiar de mare ajutor atunci când este folosit cu responsabilitate și seriozitate. Uneori însă, ispitele la cumpărături pot fi mari, iar dorințele utilizatorilor scapă de sub control. Deși există o serie de avantaje pe care le aduce linia de credit, este important însă să se respecte anumite reguli în utilizarea acesteia.
Ştiri din Timiș
Colegiul Tehnic „Henri Coandă” din Timișoara se află în plin proces de modernizare, într-un proiect de amploare derulat de Primăria Municipiului Timișoara. Investiția vizează transformarea unității de învățământ într-un campus educațional modern, eficient energetic și adaptat cerințelor actuale.
Utile
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, la sfârșit și început de an, anumite puncte de vânzare de bilete și abonamente vor funcționa după un program special.
Ştiri din Timiș
Muzeul Satului Bănățean din Timișoara anunță că, în perioada 1 ianuarie – 15 martie 2026, programul de vizitare pentru public va fi suspendat. Decizia vine ca urmare a necesității de a reorganiza instituția și de a efectua lucrări de întreținere și restaurare în cadrul muzeului în aer liber.
Ştiri din Timiș
Primarul Timișoarei și liderul USR la nivel național, Dominic Fritz, a declarat, luni, că reforma pensiilor speciale, susținută de majoritatea covârșitoare a românilor, nu poate fi blocată la nesfârșit, indiferent de manevrele politice de la Curtea Constituțională (CCR).
6
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a anunțat, luni, oficial majorările de taxe și impozite locale pentru anul 2026, în conformitate cu propunerea Consiliului Local. Creșterile vizează atât clădirile rezidențiale, cât și mijloacele de transport, iar modul de calcul a fost ajustat în baza noilor prevederi legale naționale, prin care se modifică semnificativ valoarea de referință în lei pe metru pătrat și coeficienții utilizați până acum.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Comunei Dumbrăvița anunță demararea proiectului „Construire grădiniță – zona Cora, localitatea Dumbrăvița”,o investiție majoră în infrastructura educațională preșcolară, menită să răspundă creșterii accelerate a populației și deficitului de locuri în învățământul public.
România
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) a clarificat public informațiile false care au circulat în mediul online și în spațiul public, potrivit cărora alocația lunară de hrană pentru copiii cu HIV/SIDA ar fi fost eliminată prin ordonanța „trenuleț”.